11.2 C
Timișoara
joi 16 mai 2024
Acasă Blog Pagina 3829

Hoti prinși în flagrant, noaptea trecută, la Timișoara. Unde se pregăteau să dea lovitura

Polițiștii din Timiș au reușit să îi prindă pe trei dintre membrii unei grupări infracționale organizate specializate în furturi. Bărbații au fost capturați după un flagrant ca la carte.

Cei trei încercau să fure dintr-o societate comecială 58.700 de lei, moment în care oamenii legii au pus mâna pe ei. Mai mulți hoți erau în atenția poliției și erau monitorizați. Cei trei au fost reținuți pentu 24 de ore și au ajuns în arest. Vor ajunge și în fața magistraților cu propunere de arestare pe 30 de zile.

 

”În data de 07 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au depistat in flagrant delict și reținut trei bărbați, de 26, 32 și 37 de ani, ce fac parte dintr-o grupare organizată aflată în atenția poliției, bănuiți de furt dintr-o societate comercială, situată pe raza municipiului Timișoara. În fapt, în cursul nopții, polițiștii au constatat că cei în cauză, ar fi pătruns în incinta a cinci societăți comerciale, provocând un prejudiciu de 58.700 de lei uneia dintre acestea”, aflăm de la polițiști.

Prejudiciul a fost recuperat in totalitate.

Prăpăd într-o localitate din Banat! Primăria, casa parohială și o gospodărie, cuprinse de flăcări! Foto

Trei construcții din localitatea Domașnea, județul Caraș-Severin, au ars aproape complet după ce focul izbucnit la una dintre ele s-a propagat și la celelalte două. Printre imobilele distruse se află primăria și casa parohială din comună.

”Incendiul cauzat, se pare, de un scurtcircuit electric, s-a propagat la alte două imobile, unul dintre acestea fiind casa parohială, în incinta căruia funcționează și Primăria localității”, spun pompierii.

Intervenția pompierilor militari pentru stingerea flăcărilor, care au cuprins sute de metri pătrați din acoperișurile imobilelor și nu numai, a durat mai bine de șase ore. La gospodăria de la care a pornit incendiul, au ars circa 250 mp din acoperișul unei anexe (grajd) și au fost distruse mai multe bunuri materiale depozitate în incinta anexei.

Proprietatea Parohiei a fost de asemenea grav afectată. Acoperișul din tablă a fost distrus pe o suprafață de 250 mp, acoperișul din lemn a două anexe a ars pe o suprafață de 100 mp, iar o a treia anexă a fost distrusă în totalitate. La cel de-al treilea imobil afectat de incendiu au ars circa 10 mp din acoperiș.

Universitatea Politehnica Timișoara, la 98 de ani-video

0

Sunt zile de sărbătoare la Universitatea Politehnica Timișoara. Unitatea de învățământ superior își aniversează cei 98 de ani de existență. Pentru a marca momentele festive, la UPT au loc o serie de manifestări reunite sub genericul Zilele Politehnicii 2018.

Deschiderea festivă a Zilelor Politehnicii a avut loc, miercuri dimineața, la BIblioteca UPT. Timp de 10 zile, în cadrul instituției se vor desfășura întâlniri cu promotorii universității. Astăzi, directorii de licee din țară au fost premiați pentru ajutorul dat de-a lungul anilor. Astfel, reprezentanții a 9 licee au primit diplome pentru că de pe băncile școlilor conduse de ei au venit cei mai mulți studenți la UPT.

”Trăim o stare de emoție, pentru că întotdeauna când discutăm despre Politehnică și performanțele de la Politehnică trebuie să ne gândim la cei carre au slujit ca această școală să ajungă la nivelul la care a ajuns astăzi. Aniversăm 70 de ani de la înființarea Facultății de Chimie, de asemenea la Facultatea de Științele Comunicării avem un eveniment important, avem conferințe științifice la 3 facultăți, avem o întâlnire de suflet cu Ioan Hollender, avem și activități culturale și sportive, ne punem la încercare studenții și profesorii care trebuie să alerge 98 de ture pentru cei 98 de ani. Marcăm aceste zile spectaculoase ale anului 1920 tocmai pentu a arăta că istoria acestui oraș nu poate fi concepută fără Politehnica”, a declarant Viorel Șerban, rectorul UPT.

Un eveniment important care se desfășoară în cadrul aniversării universității este cel cunoscut deja sub denumirea de Zilele Carierei. 50 de companii stau, zilele acestea, față în față cu studenții pentru a le prezenta oferta de angajare, intership-uri sau practică. Nu lipsesc din peisajul care scrie istoria Politehnicii nici elevii, cei care urmează să umple amfiteatrele UPT.

Programul complet al Zilelor Politehnicii

Primăria Timișoara renunță, pentru moment, la unele proiecte de investiții

Unele proiecte de investiții în Timișoara au fost anunțate încă primii doi ani de mandate ale administrației Robu, dar nici acum nu au fost concretizate. Pentru că acestea încă apar în contabilitatea instituției de pe CD Loga, executivul primăriei a decis să le elimine. Astfel, aleșii locali au pe masă un proiect ce presupune ”scoaterea din evidenţa contabilă a obiectivelor de investiţii nerealizate, promovate de către Serviciul Drumuri, Poduri şi Parcaje, Canalizare, Alimentare cu Apă”.

Printre proiectele nerealizate se numără și fântâna pe care primarul și-o dorea amplasată pe canalul Bega, dar și pasajul din Piața Victoriei. În cazul fântânii ornamentale, SF-ul întocmit nu a mai putut fi pus în practică pentru că nu există temei legal pentru construirea fântânii pe apă.

”În anul 2017 a fost încheiat contractul de prestare de servicii având ca obiect serviciul de proiectare pentru obiectivul de investiţii Fântână ornamentală Canal Bega în municipiul Timişoara, respectiv întocmire Studiu de fezabilitate şi întocmire documentaţii necesare obţinerii avizelor şi acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism. Avizul emis de Autoritatea Navală Română – Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin a fost unul negativ, deoarece în temeiul Legii nr. 12/1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 68/1998 pentru ratificarea Acordului European privind marile căi navigabile, Canalul Bega este inclus în Circuitul Căilor Navigabile de Importanţă Internaţională. 5 Astfel, contractu de proiectare a încetat de comun acord, fără emiterea unor pretenţii ulterioare de către ambele părţi”, aflăm din proiect.

În privința pasajului rutier din Piața Victoriei, contractul cu proiectantul a fost reziliat încă de anul trecut, acesta fiind semnat inițial încă din 2014.

”Contractul a fost reziliat, în principal, întrucât atât opinia publică cât şi specialiştii arhitecţi şi urbanişti timişoreni, inclusiv organizaţia profesională OAR Timiş (Ordinul Arhitecţilor din Romania) şi Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş au ridicat obiecţii majore vis-á-vis de acest proiect. Aceștia considerau că investiția propusă generează riscul de a afecta negativ patrimoniul construit și posibilitatea prezenței unor vestigii arheologice al căror descărcare și evaluare poate transforma proiectul în unul nerentabil”, scrie în documentele primăriei.

Nici fântâna din Piața Huniade nu se mai face. Contractul pentru proiectare și execuție a fost acordat în 2008, dar nu s-a mai concretizat nici acesta.

”Ulterior, obiectivul de investiţii nu a mai primit finanţare, lucrările de execuţie nu au fost demarate, municipalitatea dorind să construiască în zonă o parcare subterană astfel investiţia propusă nu mai era oportună. În anul 2015 executantul ne-a propus rezilierea contractului motivând imposibilitatea executării investiţiei precum şi perioada mare de timp scursă de la data încheierii contractului”, mai arată poiectul de scoatere a investițiilor din contabilitate.

Lista completă cu valoarea contabilă a proiectelor:

• Extindere canal menajer Calea Şagului etapa I, valoare contabilă 214.450,73 lei
• SF Fântâna ornamentală canal Bega, valoare contabilă 198,40 lei
• PT Realizare fântână ornamentală Piaţa Huniade, valoare contabilă 55.091,11 lei
• Reabilitare conductă apă strada Uzinei, valoare contabilă 400 lei
• Reabilitare conductă apă Zona Fabric, valoare 500 lei
• Reorganizarea circulaţiei rutiere pe inel I Piaţa Victoriei, valoare contabilă 63.654,84 lei
• Expertiză tehnică pentru consolidare Pasaj Slavici –Polonă, valoare contabilă 78.134,88 lei, transferat către RATT

Rezidenții salvează vieți, dar au nevoie de acordul “șefilor”. Declarații șoc ale unui celebru medic, după infarctul lui Busu!

Medicul Vasi Rădulescu a criticat autoritățile în cazul lui Florin Busuioc. Actorul a fost operat după ce a făcut un infarct în timpul unui spectacol, la Craiova. „Busu” a fost operat de doi tineri medici: Paul Traşcă și Eugen Ţieranu. Cel din urmă este la finalul rezidenţiatului şi așteaptă de luni întregi ca la Clinica de Cardiologie să se facă angajări.

„Cine știe să pună un stent? Avem nevoie la Craiova, e clinică nouă pentru așa ceva, dar nu prea o folosește nimeni. Medici ar fi, dar cine mai angajează orice medic, ce, ați înnebunit? Trebuie o combinație, o servire, ceva. Singurul medic șef pe cardiologie intervențională doarme. Nu răspunde la telefon. E timpul lui, știm, dar trebuie să salvăm un om. E Busu de la meteo, actorul! A făcut infarct după un spectacol. A fost resuscitat, e-n terapie intensivă, nu poate fi dus în capitală și are nevoie de cineva să intre cu o sârmuliță până-n inimă, să-i pună un arculeț acolo. Poate cineva s-o facă? Am găsit doi rezidenți! Ăștia s-au și activat, s-au îmbrăcat în trei secunde, vor să intre în sală, să ajute omul. Sunt bine pregătiți, au mai făcut asta, dar au nevoie de acordul șefului, da, cel de sus. Nu dăm de șef! Sunăm managerul, gata, e aranjată treaba, undă verde”, a relatat medicul Vasi Rădulescu, despre cum au decurs pregătirile pentru operație.

50 de cărți pentru 50 de licee, la 100 de ani de Politehnică timișoreană

0

Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Continental Automotive Products SRL organizează cea mai mare campanie de donare de carte pentru liceele din jumătatea de vest a României. În cadrul acțiunii, vor fi distribuite 2500 de volume de carte tehnică pentru a încuraja tinerii să se orienteze spre studii în domeniile ingineriei.

Fondul de carte disponibil în majoritatea liceelor din România este vechi, depășit moral și insuficient pentru a suscita interesul tinerilor spre domeniile prioritare ale ingineriei. Acest lucru se datorează de cele mai multe finanțării insuficiente. Astfel, mulți dintre tinerii liceeni ajung în clasa a XII-a fără să fi avut acces la literatura tehnică de specialitate, alta decât cea din manualele de matematică sau fizică. Acest lucru are consecințe grave asupra formării profesionale inițiale a tinerilor, care nu par a fi încurajați să urmeze cariere de succes in domenii tehnice. Iar în condițiile actuale, în care în sectorul privat se înregistrează un deficit major de forță de muncă superior calificată, urmarea unei cariere inginerești ar putea reprezenta o oportunitate pentru liceeni.

Continental Anvelope Timișoara a decis să se alăture Universității Politehnica Timișoara pentru această inițiativă alocând o finanțare de aproape 90.000 de lei, echivalentul a 80% din valoarea estimată a acțiunii, din dorința de a adopta o poziție proactivă față de constrângerile pieței forței de muncă și pentru a încuraja tinerii să se îndrepte spre educația superioară de profil tehnologic.

„Este o mare onoare și bucurie pentru mine și pentru Continental Anvelope Timișoara să fim parteneri ai acestui proiect, prin care sperăm să subliniem încă o dată nevoia de oameni bine pregătiți în domeniile tehnice pe care o resimțim cu toții în Timișoara”, a declarat Sorin Samonid, directorul general Continental Anvelope Timișoara.

„Universitatea Politehnica Timișoara a inițiat, în ultimii ani, o serie de acțiuni care îi vizează pe elevii de liceu și ne bucurăm că mediul economic, prin reprezentanți care fac parte și din Comitetul Director al UPT, sprijină astfel de demersuri. Inserția profesională a absolvenților UPT este aproape de limita maximă, iar o informare corectă a liceenilor despre oportunitățile oferite de instituția noastră contribuie la planificarea unei cariere de succes”, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban.

Acțiunea face parte integrantă dintr-o serie de evenimente menite să amintească locuitorilor regiunii despre rolul pivotal pe care Școala Politehnică l-a avut în dezvoltarea vieții economice, sociale și culturale din jumătatea vestică a țării, evenimente organizate cu prilejul aniversării de 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara.

Minor prins la furat într-un magazin din Timișoara

Polițiștii din Timișoara au prins un minor care reușise să fure mai multe bunuri dintr-un magazin. Adolescentul de 17 ani este din județul Mehedinți și a ajuns în arestul IPJ Timiș.

”Polițiștii au constatat că în data de 29/30.10 a.c.,cel în cauză, ar fi pătruns într-o societate comercială, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de 2500 de lei”, au transmis polițiștii.

Minorul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat, bănuitul fiind reținut pentru 12 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

O nouă boală face ravagii printre animale! Fermă din vestul țării, contaminată

0

Boala oii nebune lovește în România. Pentru că nu are tratament, singura soluție este uciderea tuturor animalelor care au intrat în contact cu cele bolnave.

Boala oii nebune, cum mai este numită scrapia, loveşte şi în Bihor. Deşi nu e periculoasă pentru om, este mortală pentru oi şi capre şi se manifestă la fel ca pesta porcină. Pentru că nu are tratament, singura soluţie este uciderea tuturor animalelor care au intrat în contact cu cele bolnave. Aşa se întâmplă şi la o fermă de lângă Oradea, unde a fost depistat virusul, scrie digi24.ro.

Focarul de scrapia a izbucnit în urmă cu două luni la o fermă din localitatea Uileacu de Munte. După ce a văzut că îi mor mai multe animale, proprietarul fermei a dus carnea la proba de laborator.

Investigaţiile au stabilit că animalele suferă de scrapie, o boală incurabilă, numită şi boala oii nebune. Aceasta afectează sistemul nervos central al oilor şi caprelor, iar singura soluţie pentru împiedicarea răspândirii este ca animalele bolnave să fie sacrificate.

Aceeaşi măsură este în derulare şi la ferma de lângă Oradea, unde vor fi asomate 1500 de oi. Proprietarul va fi despăgubit la preţul pieţei, însă spune că animalele din fermă erau de rasă, foarte productive.

Viktor Orbán se dezice de Contele Andrássy

0

Săptămâna trecută (25.10), un comunicat transmis de conducerera Universității Central-Europene din Budapesta a pus, din nou, pe jar suporterii și adversarii într-un exercițiu stupid de imaginație, fiecare străduindu-se să creadă că se întâmplă exact ceea se își dorește. În esență, asistăm la un nou episod din lupta lui Viktor Orbán cu o universitate ce a adus faimă, plus valoare și sute de mii de oameni din toată lumea în capitala Ungariei. Celebra lege Lex-CEU, emisă anul trecut (04.04.2017) și ratificată de președintele Janos Ader o săptămână mai târziu, impunea o serie de dificultăți continuării existenței Universității Central-Europene (CEU) în Budapesta. Între timp, conducerea acesteia, dar și un impresionant grup internațional de suport, împreună cu autoritățile statului New York, au făcut tot posibilul pentru ca CEU să îndeplinească, la timp, cerințele legale. Cu toate acestea, guvernul maghiar întârzie semnarea acordurilor necesare și, automat, intrarea CEU în deplină legalitate. Această stare de incertitudine este total nefavorabilă activității academice, dar și imaginii internaționale a universității, motiv pentru care board-ul acesteia a decis să anunțe că studenții care vor dori să urmeze de anul viitor cursuri de masterat sau doctorat la specialitățile care se bucură numai de acreditare americană vor fi găzduiți de noul campus din Viena, în timp ce în Budapesta ar continua studenții deja înmatriculați, precum și centrele de cercetare.

Pentru oricine care este familiarizat cu epopeea lex-CEU, acest anunț este mai mult creator de confuzii decât lămuritor. Pentru cât timp se va preda la Viena? Care centre/programe rămân în Budapesta și până când? Cum se va preda în două campus-uri? Unde va fi biblioteca?

Acestor întrebări firești li s-a adăugat o aură de ceață, de îndată ce politicienii au ieșit la rampă. Mai precis, mesajul guvernului de la Budapesta declara sus-numita comunicare drept o „cacealma politică în maniera George Soros”, dat fiind faptul că, în prezent, Universitatea operează normal în Budapesta și cu siguranță — spun oficialii maghiari — va continua tot acolo. Aceasta deși nu au anunțat intenția de a semna acordul de acreditare și nici nu au dat vreun termen în acest sens. Dinspre cealaltă parte, rectorul Michael Ignatieff susține că, după 18 luni în care au întreprins toate demersurile de a rămâne legal în Budapesta ca universitate americană acreditată, la această oră nu are nicio garanție că va putea menține libertatea academică în condițiile continuării în Ungaria. Acestui război surd i s-a adăugat, încă de la început, vocea ambasadei Statelor Unite la Budapesta, care, prin declarația Excelenței Sale, dl David B. Cornstein a precizat că „Universitatea CEU rămâne o prioritate pentru guvernul Statelor Unite care va continua să caute o soluție!”. Iar termenul în jurul căruia se ascund deciziile majore este 1 decembrie… Să credem că Viktor Orbán va semna în ultima zi? Putem spera că, semnând, va respecta autonomia academică, după ce, recent, a retras autorizația de funcționare a programului de master în studii de gen, precum și a celui de cercetări în materia refugiaților. Să visăm frumos o împăcare „ca în filme”, sau, cu realism și responsabilitate, să vedem care vor putea fi consecințele previzibile?

Democrația iliberală

Spre surprinderea tuturor neinițiaților, Viktor Orbán anunța în urmă cu 4 ani dorința de a crea în Ungaria o „democrație iliberală”. Se întâmpla în cadrul deja tradiționalului său discurs de la Tușnad, din cadrul Școlii de Vară. Majoritatea observatorilor au subliniat imposibilitatea unui asemenea demers, contradicția în termeni, conflictul cu legislația europeană, exigențele geopolitice dar și neconcordanța cu „bunul-simț al politicii”. Orbán a zâmbit și a mers mai departe. Proiectul lui mergea mult mai departe decât și-ar fi închipuit cei ce ascultau înmărmuriți argumentarea de susținere a noii politici imaginate de el.

Între timp, nu doar contextul politic i-a oferit noi argumente, dar ne-a pus în fața unui dicționar cu care să reinterpretăm obiectivele și pașii deja parcurși. De pildă, sugera atunci, într-un cod numai de el înțeles, faptul că noua referință a deciziilor politice trebuie să fie criza financiară din 2007–2008, nicidecum ieșirea din totalitarism și epoca de tranziție.

Argumentul că noua generație nu înțelege istoria era, desigur, unul slab. În esență, renunțarea la 1989 ca an de referință morală și teleologică anulează esența misiunii Universității CEU așa cum fusese ea definită de Părinții fondatori — Bronislaw Geremek, Arpad Göncz și Vaclav Havel —, anume aceea de a crea o nouă generație de intelectuali capabili să preia proiectul de renovare a societăților central-europene și să le ducă „înapoi în Europa”, în lumea democratică, deschisă, a domniei legii și respectării drepturilor omului. Era vorba despre ceea ce toată bibliografia lumii numește „democrația liberală”, adică o societate în care nu tirania majorității dictează reguli (Giovani Sartori), ci respectul pentru grupurile minoritare, pentru individ, pentru identitatea fiecărui subiect al vieții socio-politice. A schimba referința din moralitate post-comunistă în „lecția crizei economice din 2008” înseamnă a renunța la ideea de tranziție la democrație, a admite cinismul ca reacție de cinismul considerat responsabil de acea criză; a renunța la recunoașterea grupurilor minoritare ca destinatare a unor drepturi și libertăți pentru care au luptat în timpul regimului totalitar și, prin consecință, a le forța să existe din nou sub presiunea unor alte identități — naționale, de data aceasta!

În cadrul aceluiași discurs de la Tușnad, Viktor Orbán acuza liberalismul de includere a unor contra-valori precum corupția, violența și sexismul. Nu vom merge, acum, atât de departe încât să căutăm afinitățile cu gânditorul rus Alexandr Dugin, fundamentalist ortodox, dar vom remarca faptul că, printr-o asemenea retorică, Orbán a dat la o parte sute de ani de tradiție filosofică liberală spre deliciul celor ce nu au reușit până acum să înțeleagă măcar fundamentele liberalismului! Adică, atâta timp cât cineva se complace în statutul de om al turmei, orice exigență de tipul identității individuale, responsabilității personale, a drepturilor și obligațiilor corelative, a proprietății private și a spațiului privat minimal, toate acestea sunt mai curând deranjante. Și atunci, omul-turmă (Marcuse) preferă să se ascundă într-o identitate colectivă, lipsit de responsabilități și, mai ales, de chip. A discredita liberalismul de pe o asemenea platformă nu face decât să legitimeze înregimentarea, anularea personalității, relativizarea oricărei responsabilități. În contextul post-totalitar, așa ceva era de neîngăduit, câtă vreme tocmai ieșirea din comunism s-a produs în numele moralei. Dar, dacă mutăm punctul de start în 2008, în miezul disputei între declaratul cinism al bancherilor și cererile firești ale perdanților, cereri formulate în codul drepturilor omului, deci, dacă ne mutăm din moralitate în victimizare post-cinism, atunci individul își perde aura de merit; liberalismul poate fi pus la colț, iar domnia legii distorsionată. Pe de altă parte, dacă dăm la o parte individul în favoarea cunoscutei triade „rasa-clasa-națiunea” (Julien Benda), atunci a vorbi despre afirmarea individualității, multiculturalism, coexistență, toleranță și, mai ales, meritocrație — valori fondatoare ale CEU — devine un exercițiu ridicol. Un bun creștin — cum se declară Viktor Orbán — nu poate continua să gireze o societate bazată pe un „liberalism decăzut”, pe cinism și pe pretențiile unor minorități care îi cenzurează reconstrucția națiunii. Universitatea Central Europeană promovând pluralismul și coexistența valorilor multiple, de fapt contrazice mitul națiunii.

Națiunea și elita

Națiunea este cea care trebuie regăsită și în numele căreia trebuie reformulate toate politicile și tratatele internaționale. Dar „națiunea” este un concept fără responsabilitate atașată! Este o identitate colectivă care plasează între paranteze performanța individuală spre a susține un grup. De aici, ideea de a cumpăra bănci și firme, de a reformula programa de învățământ, de a „cere guvernelor să recunoască faptul că diaspora maghiară face parte din națiunea maghiară!”, pe cale de consecință, o universitate americană, care oferă diplome de studiu în Budapesta, trebuie să devină o școală națională, cu o programă în deplin acord cu noul proiect de reafirmare a valorilor creștine și maghiare. Faptul că toleranța este între rânduielile creștine, dar guvernul maghiar tocmai a închis două linii de studii/cercetare în materie de gen, respectiv refugiați spune totul. Una este cota de migranți acceptată sau nu în țară, alta este — sau ar trebui să fie — un program de cercetare academică!

Dar aici intervine un nou personaj: elita! Elita care gândește critic, care întreabă, care nu acceptă orice discurs de dragul meteorologiei favorabile. Elita care se instruiește la CEU și care face distincția între politici și cercetare; care înțelege mecanismele autonomiei universitare și luptă pentru respectarea acesteia; elita care, la CEU, este multinațională, îmbrățișează valori universale și întruchipează speranțe trans-naționale. Elita care crede în democrația liberală nu numai în instituția alegerilor libere! Elita care susține domnia legii și „ghicește” faulturile aruncate în direcția legilor. Elita care are puterea să „tragă după ea” o națiune, așa cum s-a întâmplat în cursul proceselor de modernizare peste tot în lume, dar care ea, elita, se compune din indivizi competitivi, nu se ascunde sub dezideratul unei „națiuni competitive”! Națiunea este un concept politic, ea poate deveni realitate socială, dar poate și claca în ipostaza unui ideal subminat din interior. Pentru Viktor Orbán, modelul economic trebuie să fie unul construit de către clasa de mijloc și propus elitei, nicidecum un rod al expertizei de elită. Acesta — crede premierul maghiar — a fost compromis de criza din 2008.

Ecoul lui Gyula Andrassy

Politician de excepție din sec. al XIX-lea maghiar, Gyula Andrassy simbolizează tot ceea ce neagă democrația iliberală a lui Viktor Orbán! Un fel de Brătianu maghiar, a condus revoluția liberală din 1848 împotriva centralizării și a absolutismului austriac; a avut diplomația necesară spre a trece de la statutul de condamnat la moarte la cel de premier la Budapesta (1867–1871), respectiv de ministru de externe al Imperiului Austro-Ungar (1871–1879). Mai presus de orice, a înțeles necesitatea unui regim deschis, multicultural și a fost artizanul Legii Naționalităților, în 1868 — adică acum 150 de ani! A oferit, pentru prima dată în Ungaria, cetățenie deplină evreilor și respectarea drepturilor corelative! A relaxat cenzura asupra presei și a susținut necesitatea libertății constituționale mai presus de orice! „Ungaria poate fi liberă, iar imperiul întreg poate fi puternic numai dacă ambele își respectă legile, dacă vor fi egale în libertate și constituționalism!” I-a învățat pe colegii săi de partid (liberal!) că „ura și revanșa”, subiectivismul nu au loc în politică, iar echilibrul putea fi dislocat numai dacă ar fi fost „în interesul Europei”!

Astfel a fost modernizată Ungaria, a devenit parte activă în guvernarea unei mari puteri, a avut o voce în politică și putere de a-și afirma cultura națională. Un secol mai târziu, George Soros încerca să continue acest drum, fondând o universitate trans-națională de elită, în numele libertății, pluralismului și spiritului critic. Acum, aceasta riscă mutarea la Viena, unde, dincolo de tehnicalități, își poate pierde valoarea simbolică, de for antitotalitar. Europa Centrală adusă, și politic, la Budapesta de Contele Andrassy se poate muta din nou, spre vest, lăsând… estul „coaliției mișcărilor naționale slave”, naționalismului în general, democrației iliberale. 150 de ani întrerupți de totalitarismele sec. XX, doar atât să fi fost răsuflarea democrației la est de Dunăre?

Trafic de coșmar, miercuri dimineață, în Timișoara

Timișoara devine din ce în ce mai aglomerată. Cei mai mulți nu renunță la mașinile personale pentru a ajunge la serviciu și cum sistemul de trafic management s-a dovedit că încurcă mai mult deCât descurcă, pe unele artere se formează coloane zilnic.
O zonă problematică este Buziașului și legătura cu Moșnița Nouă. În lipsa unei variante de ocolire, a unui management de trafic corect și a străzilor cu 4 benzi, șoferiii stau, miercuri dimineață, minute bune în trafic.

Pe Calea Buziașului sunt, miercuri dimineață, coloane interminabile de mașini. Șoferii se plâng că la fel este situația aproape în fiecare dimineață. Iar între Timișoara și Moșnița Nouă, pe o șosea veche cu doar o bandă pe sens, conducătorii auto așteaptă și ei zeci de minute pentru a parcurge o distanță de doar câțiva kilometri.

Pentru a evita eventualele ambuteiaje, iată străzile unde se muncește la întreținerea asfaltului în Timișoara: Str. General. Eremia Grigorescu, Str. Emanoil Ungureanu, Str. Samuil Micu, Str. Lorena, Str. Rusu Şirianu, Str. Ioachim Miloia, Str. Vuk Karadjic, Str. Martir V. Balmuş, Str. Agronomiei (legătura între Aradului şi Torontalului), Str. Craiova, Str. Timiş, Str. Mareşal A. Averescu, dar și străzile de pământ Arthur Rubinstein și Cetatea Albă.
foto – Facebook