2.1 C
Timișoara
duminică 8 decembrie 2024
type here...
Acasă Blog

Fundația Culturală „Silviu Oravitzan” dobândește trup și lumină!

Titus Bălan
-
0
Fundația Culturală „Silviu Oravitzan” dobândește trup și lumină!

Săptămâna aceasta, a avut loc unul din cele mai importante evenimente culturale, care va avea menirea să definească viitorul artistic al urbei noastre.
Sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș a devenit neînăpătoare pentru toți cei ce au dorit să asiste la un omagiu adus maestrului Silviu Oravitzan. Cu acest prilej, a avut loc lansarea fundației culturale ce poartă numele marelui plastician, al cărei președinte este conferențiar univ.dr. Mădălin Bunoiu.

Fundația „Oravitzan” este un proiect realizat prin colaborarea dintre Consiliul Județean Timiș, Universitatea de Vest din Timișoara și Mitropolia Banatului.
De altfel, profesorul Bunoiu este și cel care a militat intens pentru a pune în mișcare această fundație. Iar pe tot parcursul evenimentului și-a luat rolul de maestru de ceremonie, prezentând, rând pe rând, invitații de seamă, care au luat cuvântul. Bunoiu a făcut și un scurt preambul, în care a arătat scopurile entității culturale ce ia ființă.
La acest moment important din viața Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii, au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, demnitari ai statului român, oameni de cultură, artiști, scriitori, jurnaliști, admiratori și prieteni ai maestrului Oravitzan. Importanța acestui demers artistic și cultural a fost subliniată în alocuțiunile rostite de către domnul Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, domnul Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Național al Banatului, profesorul Marcel Tolcea de la Universitatea de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Gabriel Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și Excelența Sa, Domnul Emil Hurezeanu, ambasador al României în Austria.
Profesorul Marcel Tolcea, care a scris mai multe volume despre opera maestrului, a analizat ce înseamnă arta pictorului bănățean și cum ar trebui să ne raportăm la ea în condițiile în care pictura de influență religioasă pare pentru mulți ceva dintr-un alt secol. Nimic mai fals. Modernul răzbate din orice lucrare, ce doar aparent pare ca fiind de la începuturile picturii bisericești. Emoțiile prilejuite de prezentarea unui artist și prieten l-au făcut pe criticul Tolcea să mai apeleze la niște note scrise, deși, de regulă, poetul vorbește liber, fără nici un fel de suport pus pe hârtie.
Din pleiada de vorbitori s-a detașat și ÎPS Ioan Selejan Mitropolitul Banatului prin vorbele sale înălțătoare în care a scos în evidență meritul deosebit al pictorului Oravitzan în promovarea artei românești, fără a face rabat de la cele impuse de cerințele respectării unor norme autoimpuse de a respecta și tradiția religioasă. În opinia înaltului ierarh, tot ce-a creat artistul este o permanentă căutare a luminii de dincolo de aparențe și este o operă a sacralității.
Cu acest prilej a fost anunțat faptul că, pe 30 iunie, va avea loc o amplă licitație cu opere de artă pentru a completa fondul bănesc, pus la dispoziția fundației.
Președintele Consiliului Județean, Alin Nica, a dat câteva detalii despre spațiul ce va fi pus la dispoziție fundației, unde din septembrie va fi vizibilă o expoziție permanentă cuprinzând lucrări ale maestrului. Această expoziție va fi, nu întâmplător, deschisă în ziua sărbătorii de „Înălțarea Sfintei Cruci”.
„În acest an finalizăm un proiect important pentru Centrul eparhial, o clădire nouă, iar pe frontonul de bază va fi un vitraliu, lucrare reprezentativă a lui Silviu Oravitzan. De asemenea, unele lucrări ale sale, reprezentative pentru arta creștină, vor fi expuse în colecția de artă veche bisericească de la catedrala noastră mitropolitană. Opera maestrului Oravitzan ne invită să evadăm în lumină și să ne așezăm la umbra Crucii, în duhul păcii și al credinței noastre dreptmăritoare. Maestrul Oravitzan spune că originea creației sale se află în lumea copilăriei sale de la țară, acolo unde el a descoperit, încă de mic, primele repere ale tradiției ancestrale și frumusețea negrăită a Bisericii lui Hristos. Fundația întemeiată rămâne o candelă aprinsă în spațiul cultural și spiritual din Banat, care va pune în valoare opera valoroasă a profesorului Silviu Oravitzan” a mai adăugat mitropolitul Ioan.

Silviu Oravitzan este un artist plastic român născut în 4 octombrie 1941 la Ciclova Montană, județul Caraș-Severin. Are numeroase expoziții și lucrări de artă în muzee și colecții private din România, Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia, Statele Unite și multe altele. Deși pare, la privire rapidă, a fi influențat de diferiți pictori abstracți din secolul XX, Oravitzan, de fpat, e considerat a-și avea rădăcinile în arta bizantină, în arta religioasă a Răsăritului creștin ortodox.
„Exercițiul de a vedea dincolo de orizontul propriei persoane presupune acceptarea unei densități aparte a luminii. La propriu, vezi altfel. Concret, aurul, materie, devine aură, duh. Dar ce este, în fapt, aura? Ei bine, ea reprezintă o respiraţie întrupată, hieroglifă a sufletului însuşi. Inclusiv în icoane, trebuie să privim aura, nimbul, ca pe un discurs despre respiraţie. Picturalul nu epuizează fenomenul, chipul sfântului nefiind „delimitat” de culoare și proporții, ci doar sugerat. Spaima de vid, de gol, nu poate fi combătură printr-un preaplin de forme – aceasta ar fi diferența majoră, de pildă, dintre romanic și baroc –, ci de sugestia bine plasată, la intersecția dintre material și spiritual.
Nici nu are cum să fie altfel. Materia fiind oricum limitată, investirea ei cu puterea semnului nu poate trimite decât la o plinătate de care este capabilă doar realitatea spirituală. Aura este astfel câmpul interstițial, confirmarea materiei de a găzdui înțelesuri înalte și arvuna unei împliniri viitoare, nemateriale. Se produce o transcendere a luminii, capabilă să unifice multiplicitatea spectrală cu unicitatea definitorie a principiului, a stării primordiale…”, mărturisește maestru Silviu Oravitzan.

 

Podul Muncii – mult de muncă şi probleme grave ţinute „la secret” de Primăria Timişoara-video

Cristina Popescu
-
0
Podul Muncii – mult de muncă şi probleme grave ţinute „la secret” de Primăria Timişoara-video

Timişoara are un farmec aparte. Unul dintre avantajele oraşului îl reprezintă faptul că este traversat de canalul Bega, care, la rându-i, este brăzdat de 14 poduri şi podeţe. De mai bine de 10 ani autorităţile promit să reabiliteze podurile peste Bega, dar singurul care a primit o faţă nouă este Michelangelo. Promisiunile vin şi din nevoia urgentă de reabilitare a podurilor, structurile de rezistenţă ale acestora fiind slăbite şi vechi, iar perioada de exploatare, pentru cele mai multe, a expirat de ani buni.

Podul Muncii, deşi nu este un monument istoric de sine stătător, este unul dintre cele mai vechi din oraş. Tranzitat zilnic de sute de pietoni şi mii de maşini, podul nu mai prezintă siguranţă.

Primăria Timişoara a contractat, încă de anul trecut, o firmă pentru a realiza un studiu de fezabilitate şi un proiect tehnic pentru modernizarea podului. Reporterii „Banatul Azi” au reuşit să obţină unele documente care au stat la baza contractării. Un lucru ţinut secret de administraţia timişoreană este faptul că podul a fost supus unei expertize tehnice. Concluziile arată că Podul Muncii nu este sigur, că structura de rezistenţă este afectată şi stabilitatea lui este incertă fiindcă malurile pe care stau picioarele podului nu sunt asigurate, iar apa a pătruns mult în maluri.

Aproape 100 de ani

Podul Muncii este al doilea ca mărime din Timişoara, după cel din Calea Şagului, şi cel mai mare care trece peste Bega. Istoria lui începe în secolul XIX. Pe locul podului care leagă bulevardul Iuliu Maniu de strada Gheorghe Pop de Băseşti s-a aflat, acum mai bine de 100 de ani, un pod de lemn. Ultimele date arată că acesta a fost reparat în 1898, dar nu există scripte care să consemneze exact anul construirii lui. Cum picioarele podului se aflau în albia râului şi îngreunau foarte mult navigaţia, acesta a fost înlocuit în 1913 cu un pod metalic care refolosea structura celui de pe canalul Suboleasa din Fabric. Podul, care se aflase între fosta fabrică de pantofi „Turul” şi cimitirul de pe Calea Buziaşului, a fost demontat după săparea noii albii a râului şi reconstruit în Iosefin. Acest pod a fost cunoscut sub numele de Podul Regal. După două reparaţii mari, în 1936 şi 1977, vechiul pod a fost demolat, iar în locul lui a fost construit actualul pod din beton armat precomprimat, dat în circulaţie în 1978.

Podul Muncii are peste 72 de metri lungime şi peste 20 lăţime. Pietonii au la dispoziţie trotuare şi scări de acces, iar şoferii beneficiază de câte două benzi de mers pe sens.
Ce spun specialiştii?

Fără să fie specialist şi fără să deţină documente tehnice, orice timişorean poate vedea starea avansată de degradare a podului. Scările de acces pentru pietoni, aflate la cele 4 picioare ale podului, sunt sub orice critică. Treptele sunt crăpate, unele au picat de tot, iar balustrada este ruginită. În unele locuri aceasta lipseşte cu desăvârșire, fapt ce constituie un risc suplimentar pentru cel care urcă sau coboară pe aici.

În ceea ce priveşte starea carosabilului, lucrurile nu sunt mai bune. Gropile fac parte din peisaj. Unele mai vechi, altele nou apărute după prima repriză de frig din anul acesta. Trotuarele nu sunt nici ele într-o stare mult mai bună. Bordurile sunt rupte, asfaltul pe care trec pietonii e plin de crăpături, iar balustradele de protecţie sunt la fel de ruginite precum cele ale scărilor. Riscul ca un trecător să plonjeze în apă e la el acasă.

Specialiştii spun că defecţiunile vizibile cu ochiul liber pot ascunde probleme grave de structură.

„O deducţie, un mod de a deduce că există o problemă stucturală e că tot apar probleme pe elemente nestructurale. Structura îţi dă semne când are probleme, înainte să cedeze complet. Aşa îţi dai seama că trebuie să faci ceva. Dacă ai acasă o problemă şi îţi tot apar crăpături pe un perete, la un moment dat te saturi să tot chituieşti crăpătura şi chemi un specialist să vadă ce se întâmplă cu peretele acela. Aşa e şi la structuri mai mari”, explică un inginer în construcţii civile.

Expertiza tehnică

În acest moment, o firmă munceşte pentru întocmirea proiectului tehnic. Documentele care stau la baza proiectului atestă starea de degradare a podului.

Potrivit actelor obţinute de „Banatul Azi”, experţii au constatat: „starea suprastructurii, a elementelor de rezistenţă care susţin calea, a infrastructurii, a aparatelor de reazem, ca fiind necorespunzătoare, precum și degradări ale malurilor şi modificări de albie, degradări în zona carosabilă şi trotuare, respectiv:

— armături fără strat de acoperire, coroziunea armăturii, pete de rugină;

— beton cu aspect friabil şi/sau zone din beton exfoliat;

— beton degradat prin carbonatare, apariţia de stalactite;

— cumularea la un element al suprastructurii a mai multor degradări  (coroziune, fisuri, crăpături, striviri);

— fisuri la construcţie (neorientate, scurte, superficiale), faianţarea betonului;

— lipsa sau ieşirea din funcţiune a dispozitivelor de protecţie la acţiuni antiseismice;

— defecte de suprafaţă ale feţei văzute (culoare neuniformă, impurităţi);

— infiltraţii, eflorescenţe;

— dislocarea unei margini din bancheta cuzineţilor;

— eroziunea betonului, prezenţa unor zone pe suprafaţa elementului în care agregatele nu sunt înglobate în pasta de ciment;

— segregarea betonului, cuiburi de pietriş, caverne;

Degradări ale malurilor:

— lipsa lucrărilor de apărare a malurilor şi dirijare a apelor;

— lipsa lucrărilor de protecţie a taluzurilor, a scărilor de acces;

— amplasarea necorespunzătoare a instalaţiilor, cablurilor şi a conductelor suspendate pe pod;

Degradări în zona carosabilă şi trotuare:

— fisuri în îmbrăcămintea asfaltică

— lipsa etanşării dintre îmbrăcăminte şi celelalte elemente ale căii (borduri, parapete, rosturi);

— denivelări ale căii pe pod: văluiri şi refulări;

— degradarea bordurilor;

— parapet pietonal metalic cu geometrie generală necorespunzătoare în plan vertical şi orizontal;

— lipsa parapetului de siguranţă”.

O traducere simplă spune un singur lucru: reabilitarea este mai mult decât urgentă. Momentan, Consiliul Local Timişoara nu a alocat bani pentru moderizare, dar cheltuie 28.000 de euro pentru un studiu de fezabilitate (SF) şi un proiectul tehnic (PT), în acest sens. Abia apoi vom şti câţi bani va costa reabilitarea podului, mai ales că autorităţile vor să-l lărgească, poate chiar cu o bandă auto, vor să refacă trotuarele şi căile de acces pentru pietoni şi vor să-l doteze cu piste pentru biciclete.

Când se va întâmpla acest lucru? Administraţia locală promite din 2013 începerea lucrărilor. Între timp, s-au obţinut bani de la Guvern pentru reabilitarea altor două poduri: Eroilor şi Ştefan cel Mare. Astfel, dacă acestea vor intra în proces de reabilitare în 2018, este puţin probabil ca şi Podul Muncii să intre în şantier, mai ales că se vor impune restricţii de circulaţie în zona Iosefin, pentru lucrările programate deja la primele două poduri. Rămâne de văzut, din nou, dacă modernizarea în forţă se va face calculat sau vom avea o nouă harababură în oraş, cum s-a întâmplat când s-au deschis în paralel şantierele de la pasajele Popa Şapcă şi Jiul.

Prăbușirea Băilor Neptun din Herculane se produce cu complicitatea autorităților de stat

Paul Stănescu
-
0
Prăbușirea Băilor Neptun din Herculane se produce cu complicitatea autorităților de stat

Băile Neptun, cândva emblema Băilor Herculane, se află într-o stare avansată de degradare.

Clădirea istorică, construită între anii 1883-1886, este blocată într-un litigiu juridic, un celebru dosar DIICOT în care sunt trimise în judecată 35 de persoane.

Procesul împiedică accesarea fondurilor publice sau europene necesare restaurării. Totuși, de șapte ani, Aociația Locus prin Herculane Project depune eforturi supraomenești pentru a nu lăsa clădirea să se prăbușească, efectuând doar lucrări de conservare.

„Suntem în etapa de reproiectare a detaliilor tehnice alături de o nouă echipă de arhitecți și experți pentru a începe un nou șantier pe Băile Neptun! Pentru că a fost necesară efectuarea unei noi expertize tehnice, cât și reproiectarea detaliilor de intervenție, va urma și o perioadă de avizare la instituțiile abilitate, iar apoi pe la începutul lunii februarie sperăm să începem!”, spune Oana Chirilă, de la Herculane Project.

De-a lungul timpului, starea clădirii s-a deteriorat constant, fiind afectată de lipsa lucrărilor de întreținere, de intervențiile nepotrivite realizate în decursul secolului trecut și de utilizările necorespunzătoare din perioada războiului. În pofida acestor dificultăți, există proiecte ambițioase de salvare a Băilor Neptun, însoțite de apeluri de sprijin către publicul larg.

Reprezentanții Herculane Project țin în viață clădirea prin campanii publice, prin care solicită fonduri de la firme private și persoane care doresc să doneze.

„Nu putem accesa fonduri publice / europene întrucât imobilul se află în litigiu. În cei aproape 7 ani de proiect am solicitat de nenumărate ori sprijinul Statului Român, atât noi, cât și administrația locală. Situl este blocat juridic și într-o stare avansată de degradare. Am făcut cerere de includere a întregului ansamblu arhitectural pe lista indicativă UNESCO. Am adus la Băi experți, ingineri, arhitecți, restauratori și dulgheri pentru a vedea ce putem face și cum putem să intervenim cât mai mult în limita bugetului disponibil. De aceea apelăm la voi, pentru că mână de la mână, am mai reușit de două ori să facem lucrări care au împiedicat prăbușirea monumentului istoric!”, adaugă Oana Chirilă.

Istoria și frumusețea arhitecturală a Băilor Neptun

Ridicată după planurile arhitectului maghiar Alpár Ignat, clădirea a fost concepută pentru a servi drept stabiliment balnear de top, oferind facilități unice în acea perioadă. Cu un design eclectic, clădirea impresionează prin fațadele din cărămidă aparentă decorate cu ancadramente profilate, balustrade, ferestre arcuite și cupola centrală impunătoare.

Inițial, Băile Neptun puteau găzdui până la 100 de persoane simultan, având 70 de căzi de tratament, saune, camere de inhalație și alte spații dedicate tratamentelor balneare. Amplasată într-un cadru natural spectaculos, între râul Cerna și versanții muntoși, clădirea reflectă perfect specificul stabilimentelor balneare central-europene.

Cu toate acestea, transformările realizate de-a lungul timpului, în special cele din perioada comunistă, au afectat structura originală. Reparațiile din 1967 și 1971, deși menite să modernizeze stabilimentul, au implicat introducerea unor elemente din beton armat care au alterat estetica inițială. În timpul războiului, clădirea a fost folosită drept adăpost temporar, iar distrugerile provocate în acea perioadă au accelerat procesul de degradare.

Viitorul Băilor Neptun

Primarul Băilor Herculane, într-o declarație recentă, a exprimat optimism în legătură cu viitorul clădirii și al stațiunii.

„Atâta timp cât există aer și ape la Herculane, șansele sunt mari. Stațiunea își va reveni. Cea mai mare problemă este refacerea clădirilor istorice din centrul vechi. Odată ce s-ar reface centrul, turiștii ar începe să revină și totul ar intra în normal. Am înțeles că s-au terminat și procesele legate de clădiri, s-a ridicat sechestrul. Așteptăm investitorii să vină. Lucrările la Hotelul Decebal sunt foarte avansate, iar acum un alt investitor a achiziționat și Hotelul Traian. Proiecte mari avem: reabilitarea gării, lucrările sunt programate să înceapă în scurt timp. Avem în plan reabilitarea Podului de Fontă și a Băilor Neptun. Acolo avem o problemă legată de proprietatea terenului, dar avem o soluție, pe care nu o pot dezvălui acum din motive obiective. Sunt optimist că o vom rezolva și că vom putea renova cele mai frumoase băi din România.”

Contribuția private este esențială pentru salvarea acestui monument. Oricine poate susține cauza prin donații sau achiziționarea unui bilet virtual:

•Trimite SMS la 8845 cu textul „HERCULANE” și donează 2 euro lunar.

•Achiziționează un bilet virtual la băi, în valoare de 5 euro (25 lei), pe PayPal.

•Sponsorizează proiectul sau oferă sprijin prin donații în conturile Asociației LOCUS.

Detalii complete se găsesc pe herculaneproject.ro.

Sursa: https://ziare.com/

 

Colind pentru neuitare la Cinema Timiș

Titus Bălan
-
0
Colind pentru neuitare la Cinema Timiș

Cu gândul la Nașterea Domnului și la cei al căror sacrificiu și curaj ne-au dat nouă, celor de astăzi, dreptul de a sărbători Crăciunul în libertate, cu gândul la lumea și viața nouă ce s-au născut în această zi! Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită la „Colind pentru neuitare” în 17 decembrie 2024, de la ora 18:30, la Cinema Timiș.

Invitați în recital sunt cei mai îndrăgiți interpreți ai folclorului românesc: Liliana Laichici și Grupul Crăițele: Andreea Chisăliță, Luminița Safta și Oana Stanca, Andrian Stanca și Grupul Craii: Ciprian Pop, Florin Boita, Bogdan Firu, Alexandru Micșescu, Dorinel Gavriluț Pârvoni, Carmen Popovici Dumbravă și Grupul Școlii de Arte Timișoara, Corala Contrast, coordonată de Vasile Bădescu. În recital și în prezentarea spectacolului va fi prezent pe scena de la Cinema Timiș Marius Ciprian Pop. Acompaniază orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca.

Accesul se desfășoară pe bază de invitații disponibile din data de 9 decembrie 2024, ora 11:00 pe platforma eventim: https://www.eventim.ro/ro/bilete/colind-pentru-neuitare-timisoara-cinema-timis-659875/event.html
„Colind pentru neuitare” este un eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Final de an la Centrul Jutsu de la UPT

Titus Bălan
-
0
Final de an la Centrul Jutsu de la UPT

O nouă serie de participanți încheie, în această săptămână, cursurile de limba japoneză organizate de Centrul Jutsu de la Universitatea Politehnica Timișoara, care a reușit să coaguleze deja o adevărată comunitate interesată de cultura japoneză. O perioadă foarte potrivită pentru un bilanț al activităților, mai ales că tot acum s-a încheiat și UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi, un festival cu program bogat, apreciat atât de participanți, cât și de Ambasada Japoniei care, de altfel, are și o pagină dedicată acestuia pe site-ul său.

Kakehashi înseamnă „punte de legătură” în limba japoneză și acesta este și conceptul sub semnul căruia Centrul Jutsu a programat o săptămâna densă de activități educaționale, artistice și academice de o mare diversitate, menite să faciliteze atât dialogul intercultural, cât și schimbul atât de necesar de experiență tehnică și științifică.
În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a salutat participanții, subliniind interesul enorm de care s-au bucurat atât cursurile de limba japoneză organizate la UPT, cât și evenimentele culturale organizate de Centrul Jutsu.

Pe parcursul unei săptămâni întregi, Centrul Jutsu, condus de prof.dr. Camelia Nakagawara a organizat și desfășurat o serie de activități pentru publicul larg timișorean: recital de pian cu piese japoneze, expoziția de ikebana și kimonouri Kakehashi – Connecting Bridges, prezentarea „Japonia, locuri și peisaje și reprezentarea lor în artă: poduri faimoase”, filmul artistic – The Lines That Define Me (Liniile care mă definesc) – povestea unei transformări personale prin caligrafia cu pensula, o demonstrație și un atelier pentru public cu artista ikebana Monica Veress, seara jocului Uta-garuta, cu o demonstrație realizată de clubul de karuta afiliat Centrului Jutsu UPT, filmul anime „Suzume”, prezentat de Anime Culture Club din Cluj și altele.

Festivalul a fost onorat cu prezența chiar de ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa dl. Takashi Katae, care a susținut, în Sala Senatului UPT, o prelegere cu tema „Overview of Japan’s foreign policy and Japan-Romania strategic partnership”. În cadrul prezentării sale, distinsul oaspete a realizat o trecere în revistă a situației geopolitice mondiale actuale, subliniind faptul că țara sa este mai apropiată de valorile euro-atlantice, iar în acest sens a fost semnat, anul trecut, parteneriatul strategic între Japonia și România. De asemenea, ambasadorul Japoniei în România a menționat companiile japoneze prezente în România, orașele înfrățite din cele două țări, legăturile culturale stabilite, arătând că prezența Centrului Jutsu la Universitatea Politehnica Timișoara reprezintă o oportunitate pentru creșterea în continuare a relațiilor de colaborare pe linie de educație, cercetare, cultură și investiții economice. De asemenea, a avut loc un dialog cald al ambasadorului Japoniei cu cursanții din programul de limbă și cultură japoneză al Centrului Jutsu, pe care i-a încurajat să continue.

Punți de legătură au fost stabilite și prin conectarea online cu una dintre instituțiile nipone de învățământ superior de top, Universitatea Tohoku din Japonia, Institutul Internațional de cercetare IRIDeS, un institut specializat în prevenirea dezastrelor și înlăturarea efectelor acestora. Profesori și cercetători ai acesteia – Fumihiko Imamura, Miwako Kitamura, Orika Komatsubara – au prezentat o serie de fime documentare realizate de jurnalistul Michihiro Chikata, invitat special al festivalului, despre dezastrele petrecute în Japonia (cutremure, inundații, tsunami, accident nuclear), subliniind eforturile depuse pentru limitarea efectelor acestora. De asemenea, au fost evidențiate lecțiile învățate în special după cutremurul și tsunami-ul din 2011, studiile apărute în domeniul managementului dezastrelor, studierea fenomenelor, reconstrucția fizică după dezastre, dar și necesitatea vindecării traumelor provocate de dezastre, inclusiv prin intermediul artei. Prezentările au fost urmate de o serie de întrebări adresate online de cadre didactice și studenți din Universitatea Politehnica Timișoara, prezenți la eveniment.

În încheierea UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi, după o săptămână densă, plină de evenimente care subliniază punțile de legătură dintre România și Japonia, Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit difuzarea, în premieră în România, a documentarului „Căderea regimului Ceaușescu”, prezentat chiar de realizatorul acestuia, jurnalistul și corespondentul special NHK (postul național de televiziune al Japoniei), Michihiro Chikata, care a vorbit despre experiența sa în 1989, când a venit în România în toiul Revoluției. În pragul zilei naționale a României și a celebrării a 35 de ani de la Revoluție, evenimentul s-a dorit a fi o punte de legătură prețioasă între România și Japonia, oferind perspectiva japonezilor despre țara noastră și istoria ei tumultuoasă. În prezentarea documentarului, Michihiro Chikata a rememorat detalii despre cum a fost acesta realizat și a prezentat fotografii inedite care imortalizează evenimentele din 1989, primite de la numeroși români anonimi în acele zile. Un set de 160 de fotografii și cartea lui Michihiro Chikata despre evenimentele din decembrie 1989 au fost donate Universității Politehnica Timișoara.

Kakehashi – UPT Nippon Autumn Fest” a fost un eveniment finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.
Centru Jutsu de la Universitatea Politehnica Timișoara va organiza, și în 2025, atât cursurile de limba japoneză, cât și evenimente care să aducă mai aproape de timișoreni elemente ale culturii japoneze.

Universitatea de Vest lansează un proiect dedicat educației sustenabile

Titus Bălan
-
0
Universitatea de Vest lansează un proiect dedicat educației sustenabile

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță lansarea proiectului „Sustainable Accounting, Economic, Finance and Management Education (SUSTAIN-ACE)” – ID 2024-1-RO01-KA220-HED-000255610 – un demers dedicat educației pentru sustenabilitate în învățământul superior.

În acest context, avem bucuria de a transmite invitația de participare la evenimentul de lansare a proiectului către toți stakeholderii interesați din comunitate – reprezentanți ai mediului de afaceri, reprezentanți ai administrației publice și ai organizațiilor non-guvernamentale, dar și cadre didactice și studenți – care va avea loc în data de 12 decembrie 2024, de la ora 10:00, la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu – ICAM, Strada Oituz nr. 4, Timișoara, Aula ICAM (P-A102-107).

Evenimentul de lansare va include dezbateri susținute de specialiști din domeniul educației și sustenabilității, precum și oportunități de networking între participanți. Invitați speciali din mediul de afaceri, administrația publică, ONG-uri și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior vor discuta despre importanța integrării sustenabilității în educația contemporană și impactul acestui proiect asupra comunității academice și a sectorului privat.

Acest proiect de tip parteneriat strategic, cofinanțat de Uniunea Europeană şi implementat alături de universitățile partenere (University of Sassari, Italia; University of Skövde, Suedia; University of Belgrade, Serbia; Vytautas Magnus University, Lituania și SS. Cyril and Methodius University of Skopje, Macedonia de Nord), vizează asigurarea relevanţei şi aplicabilităţii practice a cunoștințelor dobândite de studenţi în domeniile contabilitate, economie, finanțe și management. În contextul provocărilor globale legate de schimbările climatice și dezvoltarea economică durabilă, proiectul SUSTAIN-ACE va răspunde nevoilor urgente de adaptare curriculară universitară la cerințele pieței muncii. Proiectul urmărește să dezvolte competențe esențiale pentru studenți, promovând o educație incluzivă și diversă care să pregătească viitorii absolvenți pentru a aborda problemele complexe ale sustenabilității.

Obiectivele cheie asociate proiectului SUSTAIN-ACE vizează:

• Colaborarea cu mediul de afaceri, administrația publică și ONG-uri: Proiectul va facilita derularea unor parteneriate între universități și companii, instituții publice și ONG-uri, asigurând dobandirea de către studenți a competențelor necesare pentru a răspunde provocărilor economice și sociale curente.
• Implicarea cadrelor didactice: Cadrele didactice ale universităților partenere vor avea ocazia să participe la workshop-uri și focus-grupuri, având ca scop îmbunătățirea abilităților de predare a acestora prin integrarea conceptelor conexe dezvoltarii durabile în curriculă.
• Implicarea studenților: SUSTAIN-ACE va oferi studenților oportunități practice de învățare prin participarea la proiecte reale, stimulând astfel angajamentul lor față de educația sustenabilă.

Educația socialistă și cultura politică

Laura Gheorghiu
-
0
Educația socialistă și cultura politică

Rezultatele alegerilor parlamentare din 1 decembrie oglindesc perfect modul de gândire, gradul de înțelegere de către români a lumii în care trăiesc. Nu e nicio surpriză, nici plăcută, nici tristă. Este adevărul în deplinătatea lui. Puțin contează, aici, așteptările partidelor sau calculele vreunui consilier. Votează tot neamul, iar neamul asta poate. Adică fiecare, după propria putință — și aceea alimentată de câtă cultură politică a reușit să adune în viața lui. Cui nu-i place această situațiune să mă urmărească în continuare, căci voi încerca să articulez o explicație deloc comodă, deloc optimistă, pe care, însă, o port cu mine de vreo trei decenii. Înainte de orice să spunem că am avut o prezență la vot mulțumitoare — 52,33% —, chiar dacă presa a aplaudat-o drept excelentă. Se putea mult mai bine, era nevoie de mult mai mult! Cu 52% nu se schimbă nimic („primesc, deci nici nu se modifică!”). Băltim în aceeași indecizie, impotență politică, lipsă de imaginație, de curaj, de demnitate. 52% e un scor de promenadă duminicală, nicidecum de implicare, de atitudine, de voință! La acest nivel și cu diferențe minimale între Cameră și Senat, ordinea este: PSD, AUR, PNL, USR, SOS, POT și UDMR. Până aici nu am aflat mai nimic. Întreaga Europă își descoperă câte un AUR în poziție secundă, iar partide mici, precum SOS și POT, apar si dispar după cum dansează liderii sau finanțatorii lor. Așadar, avem, ca întotdeauna, PSD, PNL, USR, UDMR și, noutatea continentului, AUR. De regulă, constanța este o virtute, dar în momente de cumpănă istorică, geopolitică a fi constant, adică predictibil, este cel mai toxic comportament posibil, căci te vulnerabilizează și deschide fereastra larg pentru vremuri grele. Putem deja spune că avem o clasă politică total nepregătită pentru șocurile vremii, o clasă inertă, pierdută în propriile idealisme și calcule pe termen scurt.

Un alt element hilar este graba cu care unii pretinși analiști dau deja componența guvernului, fac calcule și uită să vadă că toate, dar absolut toate, dau cu virgulă. Firește, partidele trebuie să poarte negocieri, este obligația lor urgentă; firește, ele trebuie să-și formuleze o foaie de parcurs, cu două-trei variante alternative. Dar, la nivelul celui mai mic numitor comun, partidele extremiste au 32%, în timp ce o alianță PSD-PNL (de regulă, mai problematică și mai instabilă) ajunge la 35%. De aici încolo, totul e speculație, speranță, aritmetică! În primul rând nu știm cine va fi președinte. Am mai avut pe cineva care își dorea „guvernul lui”. Am mai avut încălcări ale regulii „partidul care a câștigat alegerile!”. Dacă am fost atât de neatenți încât să producem asemenea rezultate, nimic nu trebuie să ne mai mire. Nici măcar guvernul de largă coaliție pro europeană nu e o certitudine, chiar dacă pe hârtie ar aduna 54% din mandate și, deci, o majoritate aproape confortabilă. Opinăm că, în actuala furtună geopolitică și, mai ales, în vederea turbulențelor ce se anunță pentru următorii ani, formațiunile pro europene ar fi avut nevoie de un scor peste 65% pentru a spera la stabilitate și putere de guvernare. Să nu uităm că orice coaliție are fiziologia ei; că în această Mare Coaliție ar urma să intre formațiuni care au mai avut tentative de coabitare sfârșite lamentabil, iar doamna Lasconi, chiar aleasă președintă, nu pare a avea charisma și nici diplomația de a remedia conflictele de orgolii cu care s-ar intra în coaliție. Dimpotrivă, ne-a arătat, pe toată durata campaniei, că este total nepregătită pentru mandatul care așteaptă un purtător, că nu înțelege nici jocul, nici regulile lui. Ne trebuia, așadar, un parlament puternic, cu o majoritate „grea”. Nu ne putem baza prea mult nici pe redistribuiri, căci AUR-ul va beneficia, la rândul lui, de o bună parte din cașcaval. Așadar, rezonabil este să spunem că nu e rău, dar suntem departe până la a fi bine.

Desigur, întrebarea firească a oricărui om civilizat — „cum e cu putință?” — poate primi răspunsuri mature sau glume de prost gust. Între „cool”, „haios”, „schimbare, monșer” și alte delicii balcanice, adevărul ne ajunge din urmă, cu precădere în luna decembrie, când unii își mai amintesc că a fost odată un decembrie 1989. Repede uitat de cine trebuia să uite, transmis copiilor mai mult folcloric decât pe fond, nu pare a mai deranja prea multă lume. Încercăm, aici, să amintim „file din poveste” spre a putea continua argumentul.

Educația socialistă

Generațiile care au ieșit masiv la votul pentru parlamentare au fost 45+. Onorabil, responsabil, lăudabil. În comparație cu mai tinerii confrați, pierduți în ecranele telefoanelor, acești „bătrâni” au avut parte de educația socialistă, într-o măsură mai mare sau mai restrânsă, în funcție de vârsta fiecăruia. În sens bun, aceasta i-a determinat să iasă la vot. La polul opus, citim, din modul în care au votat, din opțiunile manifestate la urne, ecourile învățământului ideologic. Mai toată lumea strâmbă din nas, mărturisește greața, plictis, condiții, limbaj, instructori și așa mai departe. Ce nu recunosc (căci știu, dar nu vor să o spună) este că modul în care gândesc ei azi, cei mai mulți, a fost format atunci, după indicațiile și retorica vremii. Haideți să aruncăm o privire „ideologică” asupra alegerilor! Pe primul loc, PSD. Un fel de fostul partid comunist, reformat sau nu, măcar prin schimbul de generații și oboseala criticii de pe margini. Nu ne place, au făcut erori, dar „sunt ai noștri”. Apoi AUR, căci, am mai spus-o, Festivalul Național Cântarea României ne-a strecurat în oase și neuroni, ceea ce se începuse încă din perioada interbelică, un naționalism acerb, agresiv, fanatic, expansiv și xenofob. Nu în declarații, desigur, nu era frumos, ci în fapte: atitudinea față de minoritatea germană stând mărturie. Apoi PNL-ul acesta care se încăpățânează să nu moară, după exemplul PNȚCD-ului. Un PNL plin de foștii tovarăși, mutat de pe orbita lui liberală de multă vreme, incapabil să se reformeze ideologic, în primul rând, incapabil să supraviețuiască demn pe piață, departe de principiile liberalismului măcar din anii ’90, dacă nu mergem spre vremuri de glorie! Să nu uităm, însă, istorica întâlnire dintre Radu Câmpeanu, Ion Rațiu și tovarășul Iliescu! De atunci mirosea că, dacă partidele „istorice” aveau de gând să deranjeze din nou România, vor avea o viață grea. Aveam și avem o masă de alegători PSD moșteniți de la FSN, care au învățat la viața lor că liberalii „sug sângele poporului”, că nu au mâncat salam cu soia, că au exploatat bietul popor și o vor mai face, deci trebuie opriți cu orice preț și, evident, marginalizați până își înțeleg destinul. Un candidat la turul al doilea al prezidențialelor tocmai a anunțat că își dorește „naționalizarea principalelor mijloace de producție”. Sigur că nu va putea de unul singur, dar, oare, este singur? Ei bine, pe cai albi vin zmeii de la USR, care și-au demonstrat deja limitele competențelor de guvernare, dar trăiesc în lumea iluziilor revoluționarilor anilor ’90. Ei chiar cred că te bați cu balaurul doar așa, cu un bâț de la marginea drumului! Săracii, nu prea au prins ei învățământul politic, și asta se vede! Restanțieri pe linie! Noroc că în urma lor vin proaspetele detașamente de pionieri și șoimi ai patriei — SOS și POT —, gata să lupte pentru a duce România „pe cele mai înalte culmi”. Nu știu ei cum, nici ce sunt acelea, dar așa e poezia și au învățat să o recite pentru serbarea de final al democrației. „Coloana de manifestanți” este încheiată de UDMR — cum am învățat la școală, minoritarii să stea la coadă. Măcar pentru un 0.03%.

Nici măcar în campania pentru aceste alegeri nu am auzit noutăți! Cam aceleași sloganuri, aceleași gogoși reîncălzite. De pildă, unii se declară pro europeni. Excepțional. Nu am aflat cum văd ei, Europa, reforma instituțională, extinderea; rolul Uniunii în context macro-regional sau global; poziționarea Europei față de extremismele de tot felul, față de trecutul nostru nu tocmai încheiat; față de amenințările la adresa presei; față de climă sau, iată, amenințările inteligenței artificiale. Să nu uităm lecția că Europa e gay, e un tărâm al pierzaniei, al desfrâului și, din nou, al exploatării. Nu spunem că partidele pro europene ar fi susținut așa ceva, ci faptul că nu au combătut cu ceva pozitiv despre Europa, cu ceva eficient și realist. Despre destinul României, despre alte organizații în care suntem parte, despre regiunea în care ne aflăm. Am auzit doar că ceilalți sunt răi, iar românii se vor salva pe verticala cosmică, așa cum susțin numeroase mituri din folclor. Și față de așa ceva alegătorul român, care nu știe mai mult, a avut reacție. Nu doar că politicienii se mulțumesc să joace după ureche, dar se complac în uralele unui electorat complet deconectat de lumea și amenințările din jurul nostru. Dacă ascultăm discuțiile oamenilor obișnuiți, în trenuri, tramvaie, piețe, discuții ale celor ce nu au optat pentru studii politice în carieră (deși acolo situația poate fi dezastruoasă!), auzim aceleași lozinci pe care le-au memorat în anii ’80: națiunea, suveranitatea, neatârnarea, „prin noi înșine”, unicitatea neamului românesc într-o lume aflată în descompunere morală. Sigur că se aud și ecouri dinspre Rusia, ele s-au auzit mereu. Problema e că, la nivel de majoritate a populației, un asemenea discurs este, încă, singurul valid!

Tranziția incompletă

În mod firesc, ar trebui să vorbim despre cultura politică. Alături de cea juridică, cea economică și cea instituțională, acestea ar fi trebuit să fie jaloanele tranziției din negura istoriei spre lumea civilizată. Doar că aceste forme de cultură nu se pot cumpăra de la super-market și nici presa noastră pretins liberă după 1989 nu s-a omorât să preia inițiativa. Faptul că anumite partide sunt nefuncționale nu e o dramă — se pot reforma sau dispar. Faptul că anumite companii dau faliment nu e un final de lume. Și legile se pot modifica, și aproape orice. Dar nu am văzut, în acești 35 de ani trecuți de la „revoluție”, nicio preocupare coerentă, constantă pe termen lung pentru crearea culturii politice (cu corelativele ei de mai sus). Intelectualii întorc capul cu dispreț căci au priorități mai stringente; politicienii joacă fericiți că au scăpat de „extemporal” și nimeni nu spune cât sunt ei de nepregătiți iar populația votează somnambulic. Să o spunem clar: o populație căreia i s-a spus că „ăștia exploatează, te fură, te mint” va vota întotdeauna cu cel ce oferă sfatul, câtă vreme nimeni nu vine să-i spună adevărul. Educația socialistă, așa, hulită cum era (și este), se făcea în școli și întreprinderi, la partid și la televizor. Nu aveai cum să o eviți și, chinezește, a pătruns în mințile oamenilor. În ultimii 35 de ani am avut timp, dar nu și inițiativă, interes, responsabilitate de a realiza tranziția de la proletarul care știa o lecție, oricât de falsă, la un individ european capabil să raționeze, să compare, să caute și să selecteze informația. Am menținut un popor care așteaptă să i se dea, să i se facă și, mai ales, să i se spună cum să voteze pentru că — să recunoaștem — avem o clasă politică și o intelighentsie care se doresc adulate, libere să-și urmeze agenda personală, libere de constrângeri morale. Suntem, de vreo două secole, prizonierii a ceea ce se numește pozitivism, adică a modului de gândire în care ceea ce impune legislativul, directorul, șeful e sfânt, chiar dacă imoral, ne-natural, irațional. Liderii slabi au nevoie de o armată de votanți care nu pun întrebări. Așa că, din școala primară, suntem dresați că „credem și să nu cercetăm”. Anii ’80 au fost posibili în Polonia și Ungaria datorită „universităților volante”. Aveam și noi, în sens invers, diferite forme de îndoctrinare, dar nimeni nu ne-a oprit, după ’89 să creăm formule prin care majoritatea populației fără preocupări politice explicite, să afle ce este proprietatea privată, ce este legea sau Europa. Cultura politică îți oferă siguranța de a apela la reguli clare și la mecanisme validate pentru a evalua și a opta în cunoștință de cauză. Educația socialistă te învață „ce e mai bine pentru tine”. Ei bine, votul de acum și din ultimele trei decenii demonstrează continuitatea acestei educații, de nimic și de nimeni deranjată. Spre dezastrul vieții lor, tinerii sub 45 de ani nu mai au nici așa ceva, nici criterii de analiză. E drept, dar totul vine din aceeași vină. Am avut generații de cărturari care au modernizat România de câteva ori. Si generații de politruci care au distrus toată această construcție. Pe cei din urmă statul i-a pensionat timpuriu spre a-i insera în partidele „istorice” (dar să nu se mai repete, nu-i așa?), în instituțiile publice și, mai ales, în mediul academic. Ca urmare, generația de cărturari nu s-a mai exprimat public, ca generație, ca model comportamental și valoric, nu a mai creat ceea ce s-ar numi o societate civilă reală. Mare parte din românii cu drept de vot stă și azi în canoanele gândirii formate de educația socialistă. Tranziția spre civilizație s-a oprit prin diferite gări minore, fiecare pe unde a reușit să se adăpostească și astfel, alegerile parlamentare sau cele prezidențiale oferă o imagine greu de explicat rațional. Cei mai mulți votează în funcție de priorități și valori vetuste și reacționează violent la orice tentativă de dialog, în timp ce majoritatea politicienilor se prefac că nu pricep, consilierii nu le spun fiindcă nu le-ar fi favorabil, iar extremiștii contabilizează frica, neputința, disperarea. Cultura politică ne-ar proteja, dar a fost ignorată de toți cei care ar fi trebuit să se ocupe de formarea ei. Rămânem între socialism și neantul telefoanelor. Deocamdată!

 

 

Două mașini s-au izbit în Chișoda! Poliția a deschis un dosar penal

Daiana Rob
-
0
Două mașini s-au izbit în Chișoda! Poliția a deschis un dosar penal

Două mașini s-au izbit sâmbătă într-o intersecție din Chișoda. Este vorba despre un mașina condusă de o femeie de 35 de ani, care s-a izbit de o alta, aflată în depășire, condusă de un tânăr de 25 de ani. 

În urma impactului, mașina condusă de tânăr a fost izbit în alte două autovehicule parcate pe marginea drumului.

Accidentul s-a întâmplat pe strada Lacului din Chișoda. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Foto: Arhivă

VIDEO | Un bărbat din Lugoj, dus la audieri în urma susținerii mișcării legionare în mediul online

Daiana Rob
-
0
VIDEO | Un bărbat din Lugoj, dus la audieri în urma susținerii mișcării legionare în mediul online

În mai multe județe din țară, dar și în Timiș au avut loc sâmbătă percheziții, într-un dosar de promovare a genocidului, xenofobiei, a doctrinelor xenofobe, fasciste și legionare. Un bărbat din Lugoj a fost ridicat de polițiști și dus la audieri.

„Astăzi, 7 decembrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii de investigații criminale din cadrul IPJ Ilfov pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Neamț, Maramureș, Timiș și Sălaj”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Ancheta vizează fapte de utilizare a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, petrecute la data de 30.11.2024, la monumentul din localitatea Tâncăbești, județul Ilfov, în ruma ceremoniei ilegale de omagiere a legionarului Corneliu Zelea Codreanu.

Lucrări Aquatim de mentenanță

Titus Bălan
-
0
Lucrări Aquatim de mentenanță

Luni, 9 decembrie, între orele 9-13 se va întrerupe furnizarea apei în Deta pentru executarea unor lucrări de mentenanță la Stația de Tratare a Apei.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.
Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Cetatea Timișoarei reconstruită în secolul al XVIII-lea era egală cu oricare din fortărețele europene din epocă

Titus Bălan
-
0
Cetatea Timișoarei reconstruită în secolul al XVIII-lea era egală cu oricare din fortărețele europene din epocă

Soarta Cetății Timișoarei avea să se schimbe din nou în zorii secolului al XVIII-lea. Deși imperiul otoman se credea veșnic stăpân pe o bună parte din centru european s-a dovedit că totul se poate răsturna de la un an la altul. De fapt e datul imperiilor care se întind peste măsură și peste granițele lor firești ca la un mic ghiont al unui vrăjmaș încep să se năruie „măreața” construcție ca un gigant pe fundație de lut.

Semnalul că otomanii se vor împotmoli cu expansiunea lor către centrul Europei avea să fie dat de momentul asediului Vienei unde au suferit o grea înfrângere în ciuda forțelor armate trimise să atace cetatea de pe Dunăre. Este vorba de al doilea asediu de la anul 1683 de către grupul de oști conduse de Kara Mustafa generalul sultanului Mehmet IV care s-a soldat la fel cu eșec turcesc ca și primul asediu de la 1529. Deși forțele aruncate în luptă de cele două părți erau disproporționate și soarta cetății părea pecetluită totul avea să se întoarcă ca o roată învârtită haotic. Poate cel mai hotărâtor rol în salvarea Europei avea să joace trupele de husari zburători polonezi conduși de regele polonez Jan Sobieski.
Dar în partea mai sudică din avalul fluviului Semiluna părea să mai conducă încă sute de ani. Dar nu avea să dureze această veșnicie prea mult, doar trei decenii.

În războiul austro-turc din 1716-1718, la 5 august 1716 Eugeniu de Savoia a împrăștiat armata otomană la Petrovaradin. Întrucât mai dispunea de resurse suficiente, s-a îndreptat spre Timișoara. Armata imperială era formată din circa 45 000 de infanteriști, avea peste 23 000 de cai, 50 de tunuri de câmp și 87 de tunuri de asediu. Garnizoana otomană avea circa 16 000 de oameni și 150 de tunuri.
La 21 august, paisprezece escadroane de cavalerie sub comanda generalului Rotenhan au ajuns până în marginile Timișoarei. Până la 26 august au ajuns și restul trupelor, inclusiv conducătorul Eugeniu de Savoia. Asediul a și început imediat la 31 august pentru a profita e vrmea prielnică de început de toamnă.

Între 1–15 septembrie s-au făcut lucrări genistice atât e necesare pentru un asediu ce ar fi putut fi îndelungat: s-au săpat tranșee și s-au amplasat tunuri care au executat foc de acoperire pentru a permite lucrătorilor să lucreze. Din 16 septembrie bombardamentele s-au generalizat pe tot frontul, cu intensitate tot mai mare, pe măsură ce tunurile ajungeau și erau puse în poziții.
Între 20–22 septembrie au apărut primele spărturi în ziduri. În acest timp a ajuns la Timișoara venind de la Alba Iulia și alt corp de armată, format din 14 escadroane de cavalerie și 4 batalioane de infanterie, sub comanda generalului Stefan Steinville. Contraatacurile otomanilor au fost respinse.

În 25 septembrie bombardamentul reciproc a fost intens. La 26 septembrie trupele otomane sosite în ajutorul cetății au atacat de trei ori dinspre sud, dar neputându-se sincroniza cu contraatacurile apărătorilor cetății nu au reușit să intre în cetate. Aceștia au venit de la cetățile cele mai apropiate dar se așteptau și întăriri masive dinspre Belgrad.
La 30 septembrie a fost cucerită contragarda. Avea să fie semnalul că fortăreața poate să cadă. Între 1 și 10 octombrie s-au executat noi lucrări genistice și s-au reamplasat tunurile pe poziții mai apropiate și mai favorabile. La 11 octombrie a început un bombardament masiv pentru distrugerea zidurilor în urma căruia la 12 octombrie ora 11 și jumătate pe un bastion apare steagul alb al capitulării.
Conform condițiilor capitulării, otomanilor și curuților li s-a permis să părăsească cetatea cu bunurile lor personale. Curuții erau trupe de haiduci maghiari răsculați ce luptau împotriva dominației habsburgice. În acest context erau aliații turcilor.

Pentru retragerea lor spre sud li s-au pus la dispoziție un număr imens (1000) de căruțe. S-a permis luarea merindelor necesare pentru un drum de 10 zile până la Belgrad. Însă nu s-a permis plecarea dezertorilor din armata habsburgică, iar armamentul greu, praful de pușcă și proviantul au trebuit lăsate pe loc.
După cucerirea în 1718 a Belgradului de către austrieci războiul austro-turc s-a încheiat, iar pacea de la Passarowitz a confirmat apartenența Banatului Timișoarei, inclusiv a cetății Timișoara, la Monarhia Habsburgică.

Ca și turcii imperialii europeni au luat în considerare în continuare importanța strategică a unei fortărețe puternice în mijlocul câmpiei bănățene. De aici se putea controla toată provincia și interveni la nevoie oriunde era nevoie.
După masivele distrugeri cetatea trebuia renovat din temelii. Nu mai făceau față unui război modern cu tunuri puternice de asediu vechile întărituri din lemn și pământ. Trebuia ceva mai nou în pas cu noile tehnologii militare.

După capturarea sa, cetatea a fost în stare grav deteriorată, iar austriecii au început să o repare și să o reconstruiască. Nu a existat un plan clar de la început și coerența lucrărilor a fost îngreunată de necesitatea ca fortăreața să rămână întotdeauna funcțională.

Multe planuri au fost sugerate între 1717 și 1727, dar niciuna nu a fost executată. Imediat după cucerire, inginerul militar căpitanul François Perrette, care a amenajat fortificațiile din Slavonski Brod în 1715, a fost însărcinat cu realizarea unei hărți topografice a cetății împreună cu propuneri pentru noi fortificații. El a realizat trei planuri, primele două în octombrie 1716 și februarie 1717, care au fost considerate foarte precise, iar al treilea, publicat în 1729, conținea planuri pentru fortificațiile propuse. Prima fortificație, construită în 1716, a fost „Noul Ravelin”, menită să apere Palanca Mică dinspre sud.
O primă propunere a fost construirea de bastioane de-a lungul vechiului zid dinspre nord. Palanca Mică urma să fie păstrată, iar la capătul ei estic urmau să fie construite cazarme. Problema era spațiul mic din interiorul pereților. Totuși, proiectul prevedea configurarea Cazarmei Casemate, cunoscută mai târziu sub numele de Cazarmă Transilvană, care avea să închidă perimetrul cetății dinspre sud-est. Zona Palanca Mică a fost propusă ca zonă rezidențială.
O altă propunere a fost construirea unei zone rezidențiale la sud-est de cazărmi. A fost mai puțin expus unui potențial asediu datorită locației sale în mlaștină. Cu toate acestea, bastioanele propuse au fost proiectate în stil italian, deja învechit, iar forma fortificației era nepotrivită principiilor unui oraș ideal. Proiectul indica că deja fusese decis ca cetatea să aibă trei rânduri concentrice de fortificație.
Propunerea lui Geyer a fost de a păstra cetatea împreună cu castelul, păstrând o zonă de extindere spre sud-est. Au existat propuneri de extindere a acestei zone și după finalizarea construcției primului zid, după cum se poate observa în planul al treilea din 1734. Planul al treilea este primul plan oficial care cuprindea întregul contur al fortificațiilor. În el, elementele înfățișate în roșu erau clădiri care fuseseră deja ridicate (Cazarmă Casematată și depozitul de furaje din Bastioanele Theresia). Cele schițate cu negru și-au pus bazele, iar cele cu galben reprezentau propunerile de închidere a peretelui cortină.

Piatra de temelie a viitoarei cetăți a fost pusă la 25 aprilie 1723. O placă de zinc inscripționată consemnează următoarele „Imperante Carolo VI, Duce Eugenio Sabaudiae Principe per cladem Petro-Varadini MDCCXVI a Turcis recuperata Provincia, sub preadisio Claudii Comitis a Mercy anno a patru Virginis MDCCXXIII die XXV mensis Aprilis Temesvarini moenia fundabantur”.

Însă planurile indică faptul că lucrarea principală a început mai târziu. Prima lucrare a fost la Cazarma Casemata de Infanterie, construită între 1727 și 1729. La acel moment planul pentru cetate nu fusese finalizat.
În 1732 a fost proiectată o parte semnificativă a cetății și a început săparea șanțului de apă din fața viitoarelor bastioane. A fost nevoie de un an pentru a excava șanțul și a ridica peretele cortină și contrascarpul. Construcția a fost întârziată din cauza executării prealabile a unor lucrări hidrotehnice de asigurare a apei necesare Cetății, executate între 1728 și 1732.

Primele centuri de zid defensiv ale cetății (din cărămidă arsă) au fost terminate în 1740. Primul zid avea opt bastioane (au fost pană la urma nouă) în stil Pagan (precursor al fortificațiilor in stil Vauban) și zidurile cortina între ele. Cea de-a doua avea opt ravelinuri așezate în fața lucrărilor interioare ale cetății (zidurile cortină și bastioanele).
Acest lucru a oferit o imagine clară a modului în care va arăta orașul și cât timp va fi o zonă non-aedificandi. În 1744, au fost aprobate siturile suburbiilor germane și rasciene (actualele cartiere Iosefin și Mehala). Planul cetății din 1808 arată forma finală, cele trei centuri de zid fiind deja terminate în 1764.

În zona intra muros se aflau clădiri fortificate reprezentate în roșu închis: Castelul Hunyadi, Cazarmă Casemată de Infanterie (cunoscută mai târziu sub denumirea de Cazarmă Transilvană), Cazarma Serviciului Construcții Fortificații (Casa Inginerului), Cazarmă Viena (mai târziu Cazarmă Franz Joseph), depozitul de praf de pușcă, spitalul (actual de dermatologie) și spitalul militar. Erau trei pieţe în cetate: Piaţa Paradei (Libertății) Piața Principală (Unirii) între Dom și Biserica Rasciană și o mică piață triunghiulară (actuala Piață Sf. Gheorghe) unde se afla o biserică (Sfântul Gheorghe), fosta Mare Moschee.


Bastioanele erau următoarele:
I Bastionul Francisc, separat de zona intra muros, accesul pe el făcându-se printr-un pod de lemn. La stânga era flancat de o platformă de artilerie și de o structură de tip clește.
II Bastionul Theresia, singurul rămas până în ziua de azi, a fost prima structură de rezistență construită, conceput inițial ca ravelin. Are urechi și o retragere deoarece a fost conceput să poată funcționa independent de restul cetății, chiar și dacă ar fi fost penetrat.
III Bastionul Joseph, care flanca poarta Transilvaniei, avea o singură ureche și o latură curbă.
IV Bastionul Leopold (Hamilton, bastionul pulberăriei) nu avea urechi și era flancat de structuri de apărare de tip clește. Pe el era amplasată clădirea pulberăriei.
V Bastionul castelului, destinat protejării Castelului Huniade. Avea o singură ureche, către poarta Petrovaradinului.
VI Bastionul Mercy, care flanca la vest poarta Petrovaradinului și proteja cazarma serviciului fortificațiilor și spitalul. Avea urechi și flancul drept era protejat de o platformă de artilerie.
VII Bastionul Eugeniu, care proteja spitalul militar și cel orășenesc (de dermatologie). Avea urechi, cea din stânga mai există lângă Piața 700. În dreapta era flancat de o structură de tip clește.
VIII Bastionul Elisabetha, care flanca poarta Vienei la stânga. Avea urechi și era protejat pe ambele flancuri de structuri de tip clește.
IX Bastionul Carol, care flanca poarta Vienei la dreapta. Avea urechi și era protejat pe flancul stâng de o structură de tip clește, iar pe flancul drept de o platformă de artilerie.
Bastioanele aveau două niveluri de amplasare a artileriei: nivelul inferior, din care tunurile trăgeau prin ambrazuri, și nivelul superior, din care tunurile de pe barbetă trăgeau peste parapete.

A doua centură era formată din 7 raveline care flancau bastioanele, cu excepția bastionului Theresia care era flancat de redane și 9 contragărzi ale bastioanelor. Ravelinele erau flancate de caponiere. Ravelinele din partea de nord a cetății erau întărite, pe cele dintre bastioanele Mercy și Elisabetha erau amplasate lunete, iar pe cele dintre bastioanele Elisabetha și Francisc erau amplasate redane.
A treia centură, ale cărei parapete sunt reprezentate cu violet, era formată din anvelopa ravelinelor și contragărzilor din centura a doua. Anvelopa era formată din alte 9 contragărzi flancate de 9 redane triple.
Aeastă cetate a Timișoarei este îndeobște catalogată drept fortificație de tip Vauban. Dar istoricii militari fac o îndreptare și spun că există diverse nuanțe. De fapt ar fi vorba de un pseudo Vaubam în planuri și construcția propriu-zisă erau și alte elemente specifice unor altor categorii de cetăți. Dar asta va fi o discuție separată asupra căreia ne vom apleca cu un alt prilej.

Sfârșit de săptămână cu noi spectacole la FEST-FDR 2024

Titus Bălan
-
0
Sfârșit de săptămână cu noi spectacole la FEST-FDR 2024

FEST-FDR 2024 continuă în acest week-end, legând teatrul și memoria într-o formulă coerentă și, în egală măsură, de o extremă diversitate.

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara, Teatrul Metropolis din București prezintă spectacolul Părinți, un scenariu conceput de regizorul Cristian Ban și de scriitoarea Diana Bădică, după romanul omonim. Regizorul Cristian Ban explorează micile istorii ale oamenilor obișnuiți, care se leagă unele de altele cu fire nevăzute, într-un spectacol plin de umor și de candoare. Autenticitatea specială a acestui spectacol vine din inserțiile auto-biografice ale talentaților actori ai Teatrului Metropolis, transpuse în replicile personajelor lor care, dând viață acestor povești, reconstruiesc universul mărunt al scării de bloc de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90, așa cum ni-l amintim sau, mai bine zis, așa cum este necesar să nu uităm.

Duminică, 8 decembrie, de la ora 17, la Studio UȚU, Teatrul de Artă București prezintă Decalogul după Hess de Alina Nelega, un spectacol cât se poate de necesar într-un prezent în care supraviețuitorii celui de-al II-lea război mondial nu mai pot să mărturisească – trăind – cumplitele implicații pe care dictatura, extremismul și războiul le răsfrâng asupra individului și asupra societății. Spectacolul, semnat de regretatul regizor Gavril Cadariu, este un tur de forță susținut magistral de actorul Nicu Mihoc.

Tot duminică, 8 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare, Teatrul Național din Craiova prezintă Reconstituirea, în regia Catincăi Drăgănescu, un spectacol inspirat din filmul lui Lucian Pintilie și de alte opere impregnate de spiritul anilor ’60 și '70, un spectacol în care tineri din colțuri diferite ale lumii își pun întrebări despre propria identitate și despre felul în care funcționează lumea din jurul lor, un spectacol în care dragostea, arta și revoluția se amestecă într-un carusel de emoții și experiențe.


Prima parte a festivalului se încheie marți, 10 decembrie, ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, cu spectacolul pentru copii și adulți Harta lui Elian de Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter, o producție a Teatrului pentru copii și tineret Gong din Sibiu.
Povestea lui Elian dezvăluie un univers în care cuvintele sunt enigme care trebuie descifrate. Într-un spectacol vibrant și plin de emoție care îmbină tehnologia cu umanitatea, Elian, un dislexic în cea mai pură esență, descoperă lumea construindu-și propria hartă și propriul sistem de navigare într-un univers aflat în permanentă mișcare.
Biletele pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni. Copiii, elevii, studenții, pensionarii, veteranii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preț la bilete, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit. Mai multe informații pe https://www.tntm.ro/tarife/.

123...6.639Pagina 1 din 6.639
© Newspaper WordPress Theme by TagDiv