Acasă Blog Pagina 3

Dominic Fritz promite din nou că ,,Stadionul Lego”, construit de Primăria Timișoara va fi finalizat anul acesta

Dominic Fritz, primarul din Timișoara, a prezentat mai multe imagini cu „Stadionul Lego”, care ar urma să fie gata anul acesta.

Arena Eroii Timișoarei va avea puțin peste 10.000 de locuri. Lucrările se vor ridica la suma de 23 de milioane de euro, din fonduri locale.

Noul stadion al Timișoarei va avea o suprafaţă de peste 9.000 mp și 10.101 locuri pentru spectatori. Va fi de categoria 4, conform cerințelor UEFA și IFAB, și va putea găzdui competiții internaționale.

Stadiul lucrărilor la Stadionul Eroii Timișoarei

„Weekend pe stadion, la Timișoara. Echipele sunt pe teren, lucrează la trotuarele de acces ale suporterilor și la tunelul jucătorilor, iar la tribuna 1 se montează al doilea tronson al grinzii.

Arena Eroii Timișoarei e una din investițiile mult așteptate de timișoreni, care va fi gata anul acesta. E primul stadion care se construiește la Timișoara după 60 de ani. Mă bucur că recuperăm decalajul la infrastructura sportivă”, a transmis Dominic Fritz, pe contul personal de Facebook.

Poli Timișoara ar urma să joace aici până la finalizarea lucrărilor la Arena „Dan Păltinișanu”, stadionul mare din Timișoara, care va fi al doilea ca număr de locuri din țară.

Poli e în prezent în Liga 3, unde e favorită la promovare. Echipa lui Dan Alexa e pe primul loc în grupa 4 din play-off, cu două puncte peste Sănătatea Cluj, dar și cu un meci în minus. Poli Timișoara are nevoie să încheie pe locul 1 pentru a promova direct. Echipele de pe locul 2 din cele 4 grupe de play-off vor juca la barajul pentru promovare.

Sursa:https://www.gsp.ro/

Se confirmă blatul de la vârful puterii! Nicușor Dan i-ar fi dat verde lui Grindeanu să-l elimine pe Bolojan din fruntea guvernului

Sunt multe voci în PNL, dar și câteva în USR care cred că nu se mai poate guverna cu PSD și că e nevoie de un pol puternic de dreapta care să guverneze și să candideze în alianță la alegerile din 2028. Nu sunt puțini cei care spun că Nicușor Dan a abandonat lupta, iar Bolojan rămâne singurul reformist în jurul căruia se poate construi acest pol. Surse din PNL au dezvăluit pentru Cotidianul culisele planului PSD de a-l da jos pe Ilie Bolojan din fruntea guvernului. Nicușor Dan i-ar fi dat verde acum câteva săptămâni lui Sorin Grindeanu sa facă referendumul intern. PSD i-ar fi promis lui Alexandru Nazare că, dacă acceptă să fie premierul-trădător al PSD, va primi funcția de guvernator. Aceleași surse spun însă că PSD va pierde totul, la fel cum se va întâmpla și cu Nicușor Dan. „PNL e strâns în jurul lui Bolojan și nu mai vrea să fie asociat cu PSD.”

Surse din PNL declară pentru Cotidianul că Ilie Bolojan este singurul vector de imagine care poate salva partidul de la extincție la alegerile din 2028. Sunt mulți liberali care deja fac alergie la PSD, mai spun acestea. Este motivul pentru care liberalii nu vor intra în jocul PSD și, posibil, al lui Nicușor Dan de a-l da jos de la Palatul Victoria pe Ilie Bolojan.

Tabăra Thuma nu are putere reală în PNL, spun aceleași surse. Iar Ilie Bolojan nu va pleca din partidul în care a făcut carieră. Dacă va fi forțat de împrejurări, este de așteptat ca acesta, împreună cu liberalii reformiști, care ar fi mulți, să creeze un pol de dreapta. Dar în jurul PNL, nu al unui alt partid.

La acest pol s-ar putea alia USR, dat fiind că există mulți membri ai Uniunii Salvați România care se identifică în totală sau în foarte mare măsură cu principiile reformiste ale actualului premier. Alte partide mai mici este de așteptat să fie cooptate – REPER, Drept, Forța Dreptei.

O bătălie aprigă pentru putere a pornit între Ilie Bolojan, Nicușor Dan și Sorin Grindeanu. Este o nebuloasă cine va câștiga până la urmă. În prezent, toată lumea face calcule, scenarii, își evaluează atuurile și vulnerabilitățile. Cotidianul a discutat cu mai mulți lideri din PNL și USR pentru a afla ce șanse are Ilie Bolojan să reziste, cum îl percep în lumina evenimentelor recente pe Nicușor Dan și ce planuri de culise pune la cale Sorin Grindeanu.

Confruntare de gradul zero, Grindeanu, Bolojan, Nicușor Dan

Planurile reformiștilor din jurul lui Ilie Bolojan sunt să lase PSD pe dinafara guvernării, dacă va forța debarcarea liderului PNL. Ei spun că Ilie Bolojan are un avantaj și mai mare după ce Nicușor Dan s-a decredibilizat și a numit procurorii-șefi, dintre care unii sunt percepuți ca fiind agreați de PSD-ul lui Sorin Grindeanu.

Nu mai există niciun lider reformist acum în afară de Bolojan, cred mulți dintre liberali. Ei spun că are toate atuurile.

  • Are scor de două ori mai mare decât partidul.
  • Este perceput ca un reformist.
  • Există o așteptare mare din societate pentru reformă și schimbare.

Are deci un culoar politic excelent ca să construiască un pol de dreapta care să reprezinte cu adevărat o alternativa la PSD. Și chiar la liberalii care au dat în trecut de prea multe ori mâna cu PSD, mai spun sursele PNL.

„Bolojan nu pleacă din PNL, face pol de dreapta în jurul PNL”

Liberalii nu îl văd pe Ilie Bolojan capabil să plece din PNL și să facă un alt partid cu totul. E genul de om care rămâne în locul unde a muncit și s-a consacrat. Deci, dacă va lupta, va lupta din interiorul PNL, spun aceleași surse.

Cei mai mulți liberali vor merge cu Bolojan, susține un alt membru important din conducerea PNL.

„Amintiți-vă că Ilie Bolojan, într-un interviu la Europa FM, a spus că, dacă e dat jos de la guvernare, el nu mai merge în funcția de președinte al Senatului”, atrage atenția liberalul. „Ce înseamnă asta? Înseamnă că va trage pentru un guvern minoritar”, fără PSD, explică el.

Nicușor Dan nu l-ar vrea pe Predoiu premier

Liberalii sunt fierți de supărare pe cei doi colegi care sunt vehiculați de dimineața până seara drept urmașii lui Bolojan la Palatul Victoria.

„PSD a ieșit și a spus că vrea un economist. Se subînțelege că pe Alexandru Nazare. Pentru că înțelegem că Nicușor Dan nu îl vrea pe Cătălin Predoiu.

Așteptarea noastră era ca și Predoiu, și Nazare să iasă public să infirme orice posibilitate de a accepta să fie premierul PSD. Dar nu au făcut-o.

Bolojan l-a adus în partid pe Nazare pentru că a spus că Nazare nu acceptă tot felul de compromisuri, spre deosebire de Boloș. Și acum tocmai Nazare să-i tragă preșul de sub picioare?!”, spune indignat liderul PNL care a discutat cu reporterul Cotidianul.

„Moldova e bloc, Transilvania e bloc. Thuma e în minoritate”

Acesta insistă că președintele Partidului Național Liberal are susținerea celei mai mari părți din PNL.

„Moldova e bloc, Transilvania e bloc, Sudul merge în mare măsură cu Bolojan – Dolj, Constanța, Tulcea. Thuma are câțiva prin Sud – Ilfov, Giurgiu, Buzău, Călărași. Din 47 de voturi în BPN, vorbim de doar 5-6 voturi ale lui Thuma.”

În plus, sursele spun că Nicușor Dan se va afla într-o situație ridicolă. Să numească un premier de la PNL, pe care PNL nu îl susține. Nu va avea nicio legitimitate, insistă sursele. „Dacă sunt liberali care trag cu PSD, ei vor pleca din partid, nu Bolojan. Vor pleca așa cum a plecat Tăriceanu cu ALDE.”

„Nicușor Dan e o catastrofă pentru USR”

De asemenea, liberalii pro-Bolojan atrag atenția că președintele Nicușor Dan nu va putea repeta scenariul Klaus Iohannis. Adică să dea jos premierii PNL – cum s-a întâmplat cu Ludovic Orban și Florin Cîțu – și să pună pe cine vrea el de la PNL. „Nicușor Dan nu e Iohannis. Iohannis fusese președintele PNL, el conducea PNL de la Cotroceni. Nicușor Dan nu conduce PNL.”

Cât despre USR, liberalii sunt convinși că partidul lui Dominic Fritz se va alia cu PNL, în jurul lui Ilie Bolojan, într-un pol de dreapta și o guvernare minoritară, fără PSD.

„Nicușor Dan e o catastrofă pentru USR, mulți mi-au zis că nu au regretat deloc când a plecat din partid.”

„Să aruncăm cu totul PSD de la butoane. PSD, în opoziție!”

Liderii PNL care au vorbit cu jurnaliștii Cotidianul mai spun, pe surse, că „lumea în teritoriu e deja radicalizată”. „Să aruncăm cu totul PSD de la butoane. PSD, în opoziție!”

Ei au aflat că acum ceva vreme Nicușor Dan i-ar fi dat verde lui Sorin Grindeanu să facă referendumul pentru debarcarea lui Ilie Bolojan. „Grindeanu a sunat atunci patru membri marcanți din PSD și i-a anunțat – Benea, Olguța, Moldovan, de la Bistrița și încă cineva.”

În acest context, în care îl percep pe Nicușor Dan ca vândut PSD, liberalii cred că singurul care poate conduce un pol de dreapta reformist e Ilie Bolojan. „E nevoie de trei lucruri – niște partide care să vrea reformă, așteptarea populară să se facă reformă și un lider reformist. Le avem pe toate.”

„Bolojan nu pleacă din PNL pentru că se războiește cu Nazare și cu Thuma. Râde lumea pe la colțuri.”

Cât despre posibila plecare din PNL a lui Bolojan, aceiași liberali cred că nu are motive să facă acest lucru.

„Bolojan nu poate avea traseul lui Ludovic Orban. Orban s-a războit cu Iohannis, care era liderul informal al PNL. Bolojan nu are de ce să se războiască cu Nicușor Dan, pentru că Dan nu are niciun ascendent asupra PNL. Nu poate pleca Bolojan din PNL pentru că se războiește cu Nazare și cu Thuma. Râde lumea pe la colțuri.”

„PNL e la jumătatea scorului lui Bolojan. Trebuie să stea legat de el ca timbrul de scrisoare”

„În plus, PNL e la jumătatea scorului lui Bolojan. Trebuie să stea legat de el ca timbrul de scrisoare, nu are altă șansă existențială. Ceilalți lideri din jurul lui Thuma sunt ca și inexistenți, nu au niciun plan. Dacă sunt cumva parte în planul PSD e o cacealma.”

„PSD i-a promis lui Nazare funcția de guvernator. Cine poate să creadă o asemenea țeapă?”

Cât despre Alexandru Nazare, unii liberali spun că, și în cazul lui, PSD joacă la cacealma. „PSD i-a promis funcția de guvernator. Cine poate să creadă o asemenea țeapă?”

Descris din interiorul PNL, Bolojan pare acum un erou pe care mulți dintre liberali se bazează întru totul.

„Bolojan e orgolios, este conștient de valoarea lui politica adăugată. El va avea un profil de bun administrator, de președinte, de om onest și, în plus, de victimă, dacă PSD și Nicușor Dan îl debarcă.”

Ei îi atrag atenția lui Nicușor Dan că oferta lui Bolojan de a nu candida în 2030 este valabilă doar dacă președintele nu se aliază cu PSD ca să-l dea jos de la Palatul Victoria.

USR e în derivă. Unii vor cu Bolojan, alții așteaptă mișcările lui Nicușor Dan

În USR, lucrurile sunt mai puțin clare. Există o tabără radicală, pro-Bolojan și pro-alianță cu PNL, pentru crearea unui pol de dreapta.

Există alți membri USR care așteaptă la cotitură să vadă cine câștigă dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan această bătălie, ca să știe cu cine merg.

„Nicușoriștii”, cum sunt numiți informal cei care i-au rămas fideli președintelui, sunt și ei debusolați. Nicușor Dan i-a dezamăgit cu numirile de procurori-șefi. Așteaptă acum să vadă ce mișcări face pentru a se convinge că nu s-a predat PSD.

Un scenariu descris de surse din USR este ca Ilie Bolojan să meargă cu un nou partid, dacă PNL îl lasă din brațe.

REPER, vehicul de rezervă pentru Bolojan

Surse au declarat pentru Cotidianul că premierul Ilie Bolojan ar putea face un nou partid, dacă este debarcat de la Palatul Victoria și de la șefia PNL. Un indiciu că ar putea lua în calcul acest scenariu este faptul că nu a făcut așteptata fuziune a PNL cu REPER, Forța Dreptei și Drept.

Liderii acestor formațiuni sunt în preajma premierului. Dragoș Pîslaru este ministrul Fondurilor Europene. Vlad Gheorghe este consilier onorific. Iar în cazul lui Ludovic Orban existau informații că s-ar putea întoarce în PNL, după ce a demisionat din calitatea de consilier al lui Nicușor Dan.

Dintre toate aceste partide, vehiculul cel mai probabil pentru crearea unui nou partid ar fi REPER, spun surse USR. Dar este de așteptat ca și celelalte două formațiuni să fie atrase, fie printr-o fuziune, fi printr-o alianță.

Sursele mai cred că, în cazul partidului lui Ludovic Orban, e mai puțin probabil ca acesta să fie înghițit cu totul de noua formațiune a lui Ilie Bolojan. Toată lumea îl descrie pe Ludovic Orban că fiindu-i imposibil să accepte să fie condus de altcineva. Motiv pentru care e de așteptat ca Forța Dreptei să rămână jucăria lui, dar să facă alianțe cu o nouă formațiune politică reformistă.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/

„Alergarea de 10. Ducem Mănuşarul la Timotion”

Luni, 20 aprilie 2026, cartierul Ciarda Roşie din Timişoara iese la alergat. „Alergarea de 10. Ducem Mănuşarul la Timotion” este prima ediție a unui eveniment sportiv dedicat copiilor din cartier, care își propune să unească mișcarea, comunitatea și o cauză importantă: salvarea terenului de fotbal Mănușarul.

Cursele se vor desfăşura pe strada Theodor Pallady, stradă adiacentă terenului Mănuşarul, şi cuprind trei probe: cros 100 m (pentru preşcolari şi clasele 0–I), cros 300 m (clasele II–VII) şi ciclism 300 m. Startul primei curse este programat la ora 10:00, iar festivitatea de premiere va avea loc la ora 11:30, în curtea Şcolii Gimnaziale nr. 20. Evenimentul se încheie la ora 12:00.

Evenimentul are şi o miză sportivă: primii 3 clasați din fiecare grupă vor reprezenta cartierul Ciarda Roşie la Timotion – cel mai mare eveniment sportiv-caritabil din regiune, pe 10 mai 2026, unde vor alerga pentru proiectul comunității „Ciarda Roşie se mişcă pentru terenul Mănuşarul”: păstrarea terenului de fotbal ca spațiu verde şi de sport. Mai multe detalii aici: https://manusarul.eu/

Evenimentul este organizat de Grupul de Inițiativă Civică Ciarda Roşie și Şcoala Gimnazială nr. 20, cu participarea elevilor şi preşcolarilor de la Şcoala Gimnazială nr. 20, Grădinița PP nr. 8, Grădinița Madagascar Kids Club şi Grădinița Piticilor din Vest.

Se estimează participarea a peste 300 de copii, însoțiți de cadrele didactice, alături de voluntari şi susținători din cartier.
Traficul rutier pe strada Th. Pallady va fi închis în intervalul 9:30–12:00, conform Avizului Comisiei de Circulație a Primăriei Timișoara. Traseul va fi delimitat cu garduri de protecție, supravegheate permanent de voluntari.

Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 22 – 26 aprilie 2026, SALONUL INDUSTRIEI UȘOARE revine în atenția publicului timișean cu cea de-a treia ediție de primăvară din acest an. Eveniment de tradiție, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 30 de ani, Salonul rămâne un reper important în peisajul expozițional din vestul țării.

Peste 60 de firme din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT cele mai noi colecții și o gamă variată de produse: îmbrăcăminte pentru toate gusturile, tricotaje, lenjerie intimă, încălțăminte, articole din piele și blană, accesorii, dar și cosmetice și produse naturiste, parfumuri, bijuterii din aur și argint, gablonțuri și decorațiuni handmade.

Atmosfera este completată de Târgul de Produse Tradiționale, unde vizitatorii vor descoperi savoarea produselor autentice: dulciuri de casă, miere, preparate din carne, produse artizanale și oferte culinare pregătite de unități de alimentație publică.

Expoziția este deschisă de joi până sâmbătă, între orele 10:00 – 20:00, iar duminică între 10:00 – 18:00.
Accesul publicului este gratuit.

Informații suplimentare la tel. 0741700153, e-mail: aculea@cciat.ro , Aurora Culea – organizator expo.

Banatul a obținut oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 / VIDEO

Banatul a obținut oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, la finalul vizitei de evaluare desfășurate de juriul internațional IGCAT în perioada 13–17 aprilie 2026 și încheiate prin conferința de presă organizată la Consiliul Județean Timiș.

Momentul a marcat atât încheierea vizitei juriului pentru evaluarea candidaturii „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”, cât și recunoașterea europeană a valorii gastronomice, culturale și comunitare a Banatului.

La conferința de presă au participat reprezentanți ai administrației publice, ai mediului universitar, ai sectorului HoReCa, ai organizațiilor partenere, ai presei și ai comunităților implicate în proiect.

Alături de reprezentanții Consiliului Județean Timiș și ai Asociației Visit Timiș, au fost prezenți și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, reconfirmând caracterul regional al acestui demers.

Candidatura „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028” este un proiect inițiat de Consiliul Județean Timiș, în calitate de lider, și implementat prin APDT / Visit Timiș, împreună cu partenerii consorțiului: Institutul pentru Gastronomie, Artă și Cultură (IGCAT), Asociația HoReTim, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Asociația Produs în Banat, Asociația GAL Colinele Recaș, Asociația My Banat, Asociația Degustaria și Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare.

Din juriul internațional au făcut parte Dr. Diane Dodd – Președinte IGCAT, Barcelona, Wendy Barrie – Expert IGCAT, Scoția, Dr. Edith Szivas – Vicepreședinte IGCAT, Barcelona, Levan Kharatishvili – Expert IGCAT, Tbilisi, și Jens Storli – Trondheim-Trøndelag 2022, Trondheim.

Pe parcursul celor patru zile de evaluare, juriul a parcurs un program amplu în județele Timiș, Caraș-Severin și Arad, incluzând întâlniri cu reprezentanți ai administrației publice, ai mediului universitar, ai sectorului ospitalității, ai organizațiilor partenere și ai comunităților locale, precum și vizite la producători, crame, ferme, restaurante și puncte gastronomice. Programul a evidențiat direcțiile-cheie ale candidaturii: sustenabilitate, inovație, educație, consum responsabil, lanțuri alimentare scurte, cooperare între urban și rural și valorificarea patrimoniului local.

Conceptul candidaturii, Fusion Beyond Borders. Bold Flavours. Diverse Origins. One Shared Table exprimă identitatea unui teritoriu în care influențele românești, sârbești, maghiare, germane, bulgărești, evreiești, italiene și ale altor comunități au contribuit la formarea unei culturi gastronomice vii și recognoscibile.

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat: „Câștigarea titlului de Regiune Gastronomică Europeană 2028 de către Banat confirmă valoarea unui efort comun și a unei colaborări regionale solide. Pentru Consiliul Județean Timiș, lider al acestui proiect, a fost esențial să construim acest demers împreună cu partenerii din regiune și alături de administrațiile județene din Arad și Caraș-Severin. Acest titlu recunoaște nu doar potențialul nostru gastronomic, ci și capacitatea regiunii de a lucra împreună, cu viziune și ambiție europeană.”

Simona Neumann, Director Visit Timiș și coordonatoarea proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028, a declarat: „Anunțarea câștigării titlului de Regiune Gastronomică Europeană 2028 este un moment de mare bucurie și de mare responsabilitate pentru Banat. Pentru Visit Timiș, instituția care a coordonat implementarea candidaturii, acest rezultat înseamnă validarea unei munci construite cu profesionalism, coerență și dedicare, alături de partenerii noștri din întreaga regiune. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la această reușită.”

Dr. Diane Dodd, Președinte IGCAT, a declarat: „Banatul a demonstrat, prin această candidatură, că gastronomia poate exprima autentic identitatea regională, diversitatea culturală și cooperarea dintre comunități. Titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 recunoaște aceste atuuri și deschide pentru Banat o importantă oportunitate de afirmare la nivel european.”

Obținerea titlului confirmă faptul că Banatul propune un model relevant de dezvoltare regională, în care gastronomia devine motor de promovare a patrimoniului local, de susținere a producătorilor și antreprenorilor, de consolidare a turismului și de conectare a comunităților din Timiș, Caraș-Severin și Arad.

Pentru a rămâne la curent cu ultimele noutăți din domeniul turistic și cultural din județul Timiș, ne puteți urmări pe paginile noastre de social media:

Facebook: @Visit Timiș

Facebook: @Banat – Regiune Gastronomică Europeană

Instagram: @visit.timis.

Sursa: https://www.observatordetimis.ro/

Campionat de kendama, expoziție de proiecte aerospațiale și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town

Ai acasă un mic jucător de kendama, un pasionat de știință și tehnologie aerospațială sau un iubitor de teatru? În acest weekend, la Iulius Town Timișoara are loc Campionatul Național de Kendama, iar XRemus și Vilău vor fi prezenți. Notează-ți că sâmbătă, în Iulius Gardens va avea loc Fast Expo, un eveniment dedicat pasionaților de tehnologie, știință și explorare spațială. Teatrul interactiv va aduce duminică pe scenă clasica poveste „Degețica”.

Sâmbătă, 18 aprilie 2026, de la ora 10.00, în Atriumul Iulius Town va avea loc Campionatul Național de Kendama, ajuns la ediția a treia. La eveniment vor fi prezenți cunoscuții jucători de kendama Xremus și Vilău. Competiția se desfășoară pe trei niveluri de dificultate, adresându-se tuturor celor care vor să intre în joc, de la cei care stăpânesc deja bazele, până la jucători experimentați și profesioniști. Participarea este gratuită, iar pasionații se pot înscrie la categoria potrivită și pot consulta lista de trick-uri necesare pe site-ul oficial al campionatului.

Curioșii sunt așteptați sâmbătă și în Iulius Gardens, la Fast Expo, unde vor descoperi expoziții de proiecte aerospațiale, vor participa la demonstrații de robotică, sesiuni de observații astronomice și vor vedea live experimente științifice. Între 10:00 și 18:00 te vei bucura de o experiență interactivă și educativă pentru toată familia și vei putea explora fascinanta lume a cosmosului. Accesul la eveniment este gratuit.

La Iulius Town, duminicile sunt pentru copii și povești spuse altfel. Duminica aceasta, pe 19 aprilie, de la ora 12:00, în foodcourt, copiii sunt așteptați la un spectacol de teatru interactiv, unde Happy Team pune în scenă „Degețica”. Micii spectatori vor descoperi o lume de basm, plină de personaje simpatice și momente surprinzătoare, devenind parte din poveste chiar pe scenă. Accesul la eveniment este gratuit.

Bucură-te de un weekend plin de experiențe memorabile, alături de toată familia, la Iulius Town!

Lucrări Aquatim la rețele și spălări

Marți, 21 aprilie, între orele 9-17, la intersecția străzilor Treboniu Laurian și Moților se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 1” și până la finalizarea lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Bulevardul 16 Decembrie 1989, Moților, Timotei Cipariu, Treboniu Laurian, Gheorghe Doja și în Piața Alexandru Mocioni.

Luni, 20 aprilie, între orele 8-17 se va întrerupe furnizarea apei în Căpăt pentru lucrări de mentenanță la Gospodăria de Apă.

În perioada 20-21 aprilie, zilnic între orele 9-19, în Fibiș se vor desfășura lucrări de mentenanță la rezervorul de înmagazinare. Pe durata intervențiilor este posibil ca, în special la orele de consum maxim, să se resimtă o scădere a presiunii în rețea.

Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, pe 20 aprilie, între orele 8-16, în Fărășești se va întrerupe furnizarea apei, iar între orele 9-14 presiunea va fi scăzută în Poieni, Crivina de Sus și Pietroasa.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7

„Urbanistica – o istorie a viitorului”. Noua expoziție de la Muzeul Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș, în colaborare cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara, prezintă expoziția „Urbanistica – o istorie a viitorului”, deschisă în Galeria L.

Expoziția reunește proiecte și lucrări de diplomă realizate în ultimii 15 ani de studenții unității tematice de urbanism (anii IV, V și VI), oferind o perspectivă asupra modului în care formarea academică în urbanism poate contribui la modelarea orașului contemporan.

Demersul expozițional prezintă câteva alternative la dezvoltarea urbană haotică contemporană, mutând accentul de pe maximizarea profitului către dezvoltarea sustenabilă, creșterea calității vieții și promovarea unui design urban orientat spre spațiul social și interacțiune. Expoziția configurează un „oraș paralel” – un colaj idealist ce îmbină diverse abordări și teme, construit pe baza unei strategii pe termen lung, în care fiecare generație continuă și dezvoltă contribuțiile precedente.

Proiectele expuse abordează teme relevante pentru orașul contemporan: regenerarea fostelor zone industriale, revitalizarea zonelor istorice, creșterea calității vieții în cartierele rezidențiale din perioada socialistă, precum și dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre, a rețelei de învățământ și a coridoarelor urbane. Împreună, acestea conturează o viziune integrată asupra unui oraș capabil să răspundă transformărilor demografice, morfologice și sociale.

Expoziția reflectă, totodată, importanța colaborării dintre instituțiile culturale și mediul universitar, punând în valoare dialogul dintre cercetare, educație și practica artistică, arhitecturală. Implicarea directă a studenților și profesorilor Facultății de Arhitectură și Urbanism subliniază rolul esențial al formării academice în generarea unor soluții inovatoare pentru orașele viitorului.


„Continuăm direcția asumată în acest an de a consolida parteneriatele cu mediul universitar timișorean, iar această expoziție demonstrează încă o dată potențialul colaborării dintre studenți și cadrele didactice în generarea unui conținut relevant și ancorat în actualitate. Muzeul Național de Artă Timișoara își propune să rămână un spațiu deschis dialogului între tineri, instituțiile de învățământ și public, în care ideile inovatoare pot fi aduse în prim-plan spre analiză și aprofundare”, a declarat managerul Muzeului Național de Artă Timișoara, Filip Petcu.

Expoziția poate fi vizitată în programul de funcționare al muzeului, de miercuri până vineri, în intervalul orar 10.00-18.00.
Cadre didactice coordonatoare: Conf. Dr. Arh. Ana-Maria Branea, Conf. Dr. Arh. Mirela Szitar- Sîrbu, Conf. Dr. Arh. Marius Găman, As. Dr. Arh. Ștefana Bădescu, As. Arh. Mihai Danciu.

,,Poli va ajunge în Liga 1”. Alfred Simonis anunță că este în căutarea unui investitor privat puternic, care să o facă pe Poli să se bată în câțiva ani la titlu

Alfred Simonis (41 de ani), președintele Consiliului Județean Timiș, a vorbit despre obiectivele Politehnicii Timișoara, echipă susținută de autoritățile locale.

În plus, edilul a explicat și modul în care Consiliul Județean își dorește să aloce fonduri către echipa de fotbal și a spus câteva cuvinte și despre mediul privat din Timișoara.

Alfred Simonis: „Nu pot accepta că orașe cât un cartier din Timișoara au echipă în Liga 1”

Invitat la un podcast, Alfred Simonis a fost întrebat despre finanțarea echipei de fotbal, dar și despre obiectivele Politehnicii.

„Eu nu pot accepta că sunt orașe în țara asta care sunt cât un cartier din Timișoara și au echipă în Liga 1. N-o să ne batem la titlu din bani publici, n-o să plătim salarii de sute de mii de euro din bani publici, dar vom duce echipa în Liga 1.

Știți cum sunt suporterii? În primul an sunt foarte bucuroși că promovăm. În al doilea an, dacă promovăm (n.r. – în Liga 1) sunt foarte bucuroși, dacă nu, un an mai au răbdare.

În al doilea an (n.r. – de Liga 2) dacă nu promovăm, al treilea va reprezenta o problemă. Dacă promovăm din primul an sunt mulțumiți că am promovat, dar apoi în al doilea an de Liga 1, dacă suntem la retrogradare încep să ne înjure.

Deci nu e o chestiune care să aducă neapărat voturi”, a declarat Alfred Simons, în podcastul „Buletin de Timișoara”.

Alfred Simonis: „Oamenii de afaceri din Timișoara sunt zgârciți”

Președintele CJ Timiș a vorbit și despre atragerea mediului privat în finanțarea echipei de fotbal și i-a numit pe afaceriștii timișoreni „zgârciți”:

„Trebuie ca acest oraș să aibă o echipă și sper că la un moment dat vom reuși să convingem un om de afaceri, în Timișoara am mari rezerve, ăștia sunt zgârciți, să bage niște bani în această echipă și eventual să o ducem să se bată la titlu, așa cum ar trebui să se întâmple”, a mai spus Alfred Simonis.

În acest moment, Politehnica Timișoara ocupă prima poziție în play-off-ul de promovare din liga a treia, la cinci puncte distanță de ocupanta locului secund, Sănătatea Cluj.

În Liga 3, echipele clasate pe primul loc în cele patru play-off-uri promovează direct în liga secundă, în timp ce echipele de pe locul al doilea vor juca în barajul de promovare.

Sursa:  https://golazo.ro/

Vechiul Spital de Oncologie din Timișoara se vinde pe piața internațională pentru suma de 1,35 milioane de euro

O clădire istorică din Timișoara, în care ani la rând au fost tratați pacienții bolnavi de cancer, este scoasă astăzi la vânzare pe piața imobiliară de lux la peste un milion de euro. Istoria ei nu se reduce însă la bani şi moştenire, ci vorbeşte despre un lung șir de retrocedări controversate, scandaluri între clanurile care dominau mafia imobiliară şi autorităţi, dar şi despre deciziile discutabile ale instituţiilor. Timişoara este, din păcate, celebră pentru astfel de cazuri sensibile… iar traseul acestei clădiri arată clar cum un imobil de importanţă publică ajunge, în timp, o simplă marfă pe piața imobiliară.

Imobilul de pe Bulevardul Mihai Viteazul, monument istoric găzduise, până în 2012, ani la rând, Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal. În 2012, secția a fost evacuată după ce proprietarii de la acel moment au refuzat prelungirea contractului de închiriere. Iar după 3 luni de negocieri cu Primăria, familia Stancu – parte a unuia dintre cele mai puternice clanuri din oraş şi proprietară în acte după retrocedare, decide să se mute în spital.

„Mă mut acolo şi gata. Mut copiii acolo, mut mobila, mut scaunele, mut ce am. Mă mut acolo şi gata. Ce să fac”, spunea Vişinel Stancu, proprietar imobil.

În 2012, proprietar acolo era Vișinel Stancu, nume asociat în spațiul public cu familii influente din comunitatea romă din Timișoara, iar în 2013 imobilul era scos la vânzare cu 630 de mii de euro.

Vişinel Stancu, alături de membri Clanului Cârpaci, dominau la acel moment piaţa imobiliară ilegală şi a fost implicat într-o serie de tranzacţii cu clădiri emblematice. Imobilul de pe Bulevardul Mihai Viteazul a fost preluat ulterior de un alt proprietar, tot privat.

Au urmat două momente-cheie

În 2015 și 2017, când actualul proprietar a notificat Primăria Timișoara că intenționează să vândă imobilul, cu 900, respectiv 850 de mii de euro. De fiecare dată, autoritățile au refuzat să își exercite dreptul de preempțiune. În tot acest timp, însă, cladirea a continuat să se degradeze.

Acum clădirea a fost listată pe piaţa internaţională, printr-o agenţie imobiliară de lux, la preţul de 1.350.000 de euro. Iar ceea ce statul a refuzat să cumpere de două ori a devenit o oportunitate de investiţie.

Potrivit anunțului, imobilul are o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, este dispus pe mai multe niveluri și include zeci de încăperi, cu tavane înalte și elemente arhitecturale originale. Este promovat pentru potențialul de reconversie – de la locuințe premium, la birouri sau spații comerciale.

„De lux prin amplasament, în rest nu are ce. Clădirea este veche. Se jonglează la toate nivelurile, aşa a fost dintotdeauna și probabil va mai fi”, spun oamenii.

„Statul poate să-şi exprime dreptul de preemţiune când se vinde un astfel de imobil. E treaba avocaţilor să înţeleagă cum a ajuns de la stat pe mâini private şi au existat tot felul de legi de retrocedare, nu foarte fericite”, spune Sorin Predescu, Direcţia de Cultură Timiş.

De-a lungul anilor, alte clădiri importante din Timişoara, inclusiv imobilul în care funcționa Pneumologia și laboratorul Spitalului de Copii, au ajuns în proprietatea mafiei imobiliare. Unele estimări arată că aproape 1000 de clădiri ar fi ajuns pe mâinile clanurilor de romi, inclusiv familia Stancu, iar altele că 144 de construcţii istorice ar fi fost deţinute direct şi prin rude DOAR de Clanul Cârpaci. Mai multe dosare penale pentru abuz în serviciu, deschise în trecut, au vizat inclusiv angajați ai Primăriei.

Sursa:https://observatornews.ro/