Lucrări Aquatim la rețele și spălări

Marți, 21 aprilie, între orele 9-17, la intersecția străzilor Treboniu Laurian și Moților se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 1” și până la finalizarea lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Bulevardul 16 Decembrie 1989, Moților, Timotei Cipariu, Treboniu Laurian, Gheorghe Doja și în Piața Alexandru Mocioni.

Luni, 20 aprilie, între orele 8-17 se va întrerupe furnizarea apei în Căpăt pentru lucrări de mentenanță la Gospodăria de Apă.

În perioada 20-21 aprilie, zilnic între orele 9-19, în Fibiș se vor desfășura lucrări de mentenanță la rezervorul de înmagazinare. Pe durata intervențiilor este posibil ca, în special la orele de consum maxim, să se resimtă o scădere a presiunii în rețea.

Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, pe 20 aprilie, între orele 8-16, în Fărășești se va întrerupe furnizarea apei, iar între orele 9-14 presiunea va fi scăzută în Poieni, Crivina de Sus și Pietroasa.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :