-2.9 C
Timișoara
luni 4 noiembrie 2024

Bărbați depistați de polițiștii locali dezmembrând un tub metalic, de mari dimensiuni, al firmei care execută lucrări în zona centurii Timișoarei

Polițiștii locali din cadrul Biroului Proximitate și Siguranță Publică s-au deplasat aseară, în jurul orei 18.40, în urma direcționării din Dispecerat, pe strada Drumul Boilor, la ieșire din Timișoara, după centura aflată în lucru, unde s-a semnalat faptul că există persoane care taie un tub metalic.

La fața locului, polițiștii locali au depistat două persoane, identificate ca fiind T.C., de 40 de ani, și M.B., de 21 de ani, ambii din Timișoara, care aveau la ei instrumente de tăiat, în jurul lor fiind mai multe bucăți de tablă metalică provenind dintr-un tub de mari dimensiuni.

Cei doi au declarat că așteaptă pe cineva să le dea bani în urma ”lucrărilor efectuate”. La fața locului a ajuns și un echipaj de la Poliția Locală Moșnița Nouă, precum și un inginer de la societatea care execută lucrări în zonă.

Acesta din urmă a relatat că tubul metalic aparține societății Super Construct, la care lucrează, și că a fost dezmembrat, cu siguranță, în vederea sustragerii.

Cei în cauză au fost predați pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt polițiștilor de la Secția 1 Rurală Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cea mai mare fermă din Europa se deschide în vecinătatea Banatului

O comună din România construiește cea mai mare fermă din Europa. Vor fi locuri de muncă iar tehnologia va fi una foarte modernă. În comuna...

Un bicilist, victima unui accident, în Timiș

Un bicilist cu vârsta de 52 de ani a fost izbit de o mașină pe un drum din Timiș. S-a întâmplat pe DJ 691...

Citește și :