30.1 C
Timișoara
miercuri 19 iunie 2024

Câți angajați avea Statul Român în luna martie

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de Agerpres.

Din totalul celor 823.890 de angajaţi din administraţia publică centrală (minus 1.155 faţă de luna anterioară), 606.862 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (-1.458 angajaţi, comparativ cu februarie 2024).

Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 302.655 (minus un post ocupat), Ministerul Afacerilor Interne – 123.011 (-264 posturi ocupate), Ministerul Apărării Naţionale – 74.097 (-1.061 posturi ocupate), Ministerul Finanţelor – 24.796 (-27 posturi ocupate) şi Ministerul Sănătăţii -18.186 (-26 posturi ocupate).

Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.229 de posturi, cu 11 mai puţine faţă de februarie 2024, în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 44.419, în creştere cu 16, în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 163.380 de posturi ocupate (+298).

Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în luna martie, 465.650 de persoane (+730), dintre care 286.040 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (+730) şi 179.610 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (-32).

Sursa: https://economedia.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Drumuri și Poduri Banat, în avans cu lucrările

Cu câteva zile înainte de termenul stabilit prin contract, Compania Drumuri și Poduri Banat (DPB) a finalizat în această perioadă lucrările de frezare și...

Avertizare de caniculă în Banat astăzi și mâine

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări Cod galben şi o alertă Cod portocaliu de caniculă. Marți intră în vigoare primul Cod galben de...

Întrerupere apă caldă

Citește și :