24.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 6362

Deveselu: Rusia acuză SUA de încălcarea tratatului INF

0

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, acuză SUA de ceea ce se petrece în România, la Deveselu. Este o încălcare directă de către SUA a Tratatului Forțelor Nucleare cu Rază Medie de Acțiune – INF, susţine Rusia.

„În data de 18 decembrie a fost anunțată încheierea lucrărilor de construcție în localitatea Deveselu din România. După testarea și reglarea tehnicii, obiectivul se va plasa la nivelul de pregătire operativă în prima jumătate a lui 2016. În componența complexului antirachetă intră sisteme de lansare universale Mk-41, care sunt folosite pe navele Flotei SUA, atât pentru lansarea de rachete de interceptare, cât și de rachete cu rază medie de acțiune Tomahawk”, spunea Maria Zaharova.

„Planurile antirachetă ale SUA (…) contravin obiectivelor de întărire a securității și stabilității internaționale. Cu toate acestea, SUA și aliații lor continuă cu tenacitate să pună în aplicare acest program destabilizator și periculos, iar argumentele folosite sunt din ce în ce mai puțin realiste”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse.

MAE: Această capabilitate de apărare pur defensivă nu vizează Federația Rusă

Acuzele cu privire la încălcarea Tratatului INF (Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty) prin amplasarea facilității antirachetă Aegis Ashore la Bază militară Deveselu sunt nefondate, a precizat recent Ministerul Afacerilor Externe. „Prevederile acestui tratat vizează rachete care angajează ținte la sol. Tratatul nu se aplică dezvoltării și testării interceptorilor care angajează ținte aflate în aer, cum sunt interceptorii SM-3 tip I B care vor fi amplasați la facilitatea antirachetă din cadrul Bazei militare Deveselu”, , este poziţia MAE. România este sigură că sistemul Aegis Ashore nu a fost și nu va fi testat pentru a lansa alt tip de interceptori decât cei folosiți pentru doborârea țintelor aeriene.

Acordul dintre România și SUA privind amplasarea sistemului antiracheta prevede că interceptorii sunt non-nucleari, susţin autorităţile române. „Pe fondul proliferării amenințărilor balistice și a interesului continuu al actorilor statali și non-statali de a testa și dezvolta rachete balistice, dezvoltarea capabilității NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, care va include componenta europeană a sistemului antirachetă al SUA şi, deci, şi baza Deveselu, reprezintă o modalitate de consolidare a apărării colective la nivel Aliat, de creștere a stabilității și securității regionale și internaționale. Această capabilitate de apărare pur defensivă nu vizează Federația Rusă”.

Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty – INF, semnat la 8 decembrie 1987 de preşedintele SUA Ronald Reagan şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov, interzice desfășurarea rachetelor nucleare și convenționale balistice și de croazieră cu raze de acțiune cuprinse între 500 și 5.500 de kilometri.

Poliţia: atenţie la infractorii deghizați în colindători!

0

Polițiștii vă recomandă să aveți grijă cui deschideți ușa în perioada sărbătorilor de iarnă! De Crăciun sau în Ajun, răufăcătorii pot profita de buna credință a cetățenilor. Deghizați în colindători, pot fura din locuințele ale căror uși le sunt deschise sau din cele pe care le găsesc descuiate.

Când primiți colindători, este bine să nu îi primiți în casă, acest lucru se poate face și în ușa casei sau a apartamentului.

Pe lângă furtul din locuințe, hoții pot sustrage și bunuri lăsate pe casa scării. De aceea, Poliția vă recomandă să nu deschideți oricui ușa de la intrarea în bloc. De multe ori, infractorii se dau drept lucrători la societatea de energie electrică sau gaz pentru a putea intra pe casa scării.

Copiii sunt rugați să nu deschidă ușa nimănui în lipsa părinților, pentru a nu trăda faptul că sunt singuri în casă.

Dacă nu vă petreceți sărbătorile acasă, este bine să nu spuneți prea multor persoane că sunteți plecat. O altă soluție ar fi să lăsați locuința în grija unui vecin de încredere pe toată perioada absenței dumneavoastră.

Furturile din locuințe pot fi prevenite prin asigurarea locuințelor cu elemente de securitate.

În mediul urban este menționată în principal utilizarea mijloacelor tehnice și de siguranță modernă (montarea unor interfoane și utilizarea corectă a acestora, montarea sistemelor de alarmă în locuințe, asigurarea locuințelor cu sisteme de închidere greu penetrabile etc.).

În mediul rural, cetățenii sunt sfătuiți să adopte măsurile minime de autoprotecție (aplicarea unor sisteme de închidere a locuințelor și anexelor gospodărești, construirea unui gard împrejmuitor pe tot perimetrul proprietății, montarea de gratii/ grilaje la ferestrele camerelor poziționate spre stradă etc.).

Programul Național de Dezvoltare Locală: Timişul, primul pe ţară! Peste 110 milioane lei accesate de CJT

0

Județul Timiș este pe primul loc din țară în ceea ce privește accesarea de fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre suma de peste 110 milioane lei pentru reabilitarea drumurilor județene, asfaltare străzi și șosele, pentru rețeaua de apă-canal prin programul UG 28 PNDL al Guvernului.

În momentul de față sunt sume pe care le centralizăm pe modernizarea satului românesc pe UG 22, pe alte programe care sunt suficient de mari pentru noi ca județ pentru ceea ce s-a întâmplat în 2015”, spune șeful CJ Timiș, Titu Bojin.

Astfel, pe parcursul anului 2015 în Timiș au fost realizați 393 kilometri de rețea de alimentare cu apă. O parte din reabilitarea celor vechi au fost înlocuite prin rețele noi. În ceea ce privește canalizarea nouă, aici au fost realizați 379 kilometri de rețea de canalizare, prin schimbarea în totalitate a conductelor în unele zone.

De pe altă parte, Consiliul Județean a accesat fonduri și pentru domeniul sănătății. Este vorba despre aproximativ 11 milioane lei, bani destinați unor investiții la Spitalul Județean. “E mult, referitor la anii anteriori. În fiecare an ne-am certat cu conducerea Spitalului Județean pentru că banii au rămas pe jumătate necheltuiți. De data aceasta, sper să depășim zece milioane, bani alocați pentru modernizări și reparații”, adaugă președintele CJ Timiș.

O parte din acești bani au fost directionați către investiții la Casa Austria. Aici a fost reluat proiectul pentru consolidarea clădirii, a reparațiilor interioare. În prezent se lucrează la mansardă. De asemenea, Secția de Ortopedie a Spitalului Județean a fost renovată. Nu în ultimul rând s-au investit bani inclusiv pentru dotările secțiilor unității sanitare.

Maşini noi la ISU Banat. Pentru ce vor fi folosite

0

Vești bune pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT”. Instituția a fost dotată cu trei autospeciale pentru intervenție rapidă.

Este vorba despre două Dacia Logan 1,5 DCI, una folosită pentru munca operativă și una pentru munca de prevenire. Acestea au fost primite prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență de la Ministerul Afacerilor Interne. A treia autospecială este o autoutilitară de transport materiale la intervenție, Fiat Ducato, cu o capacitate de 15 mc, primită prin Consiliul Județean Timiș. “Timpul de răspuns într-o situaţie de urgenţă este foarte important, de aceea pentru ISU Timiş, cele trei autospeciale au o mare valoare”, transmit reprezentanții ISU Banat.

Valoarea unei autospeciale Dacia Logan este de 51.732,80 lei, iar valoarea autoutilitarei de transport materiale este 109.740 lei.

Pregătiri ale PNL pentru electorale. Scorul pe care-l vizează liberalii în Timiş

0

Liberalii din Timiș se pregătesc pentru desemnarea candidaților pentru alegerile locale de anul viitor. PNL Timiş şi-a propus să câştige ”detaşat”, astfel încât să aibă primari pentru 85% din populaţia judeţului.

Anul 2016 va unul greu, în care se vor duce bătălii electorale, este de părere copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu.“ Privim însă 2016 cu optimism. Suntem dispuși la multă muncă, așa cum am fost dintotdeauna. Avem speranța că vom rezona cu cetățenii, că prin rezultatele activității noastre îi vom face să fie alături, să voteze cu noi și pe cale de consecință suntem optimiști atât alegerile locale cât și cele parlamentare care vor fi spre sfârșitul anului viitor. Nu doar să avem primari pentru peste 85% din populaţia judeţului Timiş, ci să avem şi o majoritate confortabilă de consilieri locali şi judeţeni”, spune copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu.

În plus, acesta susține că obiectivul poate fi atins ţinând cont că Timişoara reprezintă jumătate din populaţia judeţului, deci 50% din Timişoara, iar 35% din Timiș. Primii candidați PNL Timiș vor fi anunțați în curând.

Mai multe şanse la viaţă pentru copiii în stare critică care ajung la Timişoara. Ce echipamente medicale au fost cumpărate cu sprijinul comunităţii

0

Ce nu poate sau nu vrea să facă statul fac oamenii cu suflet mare. Zeci de echipamente medicale au ajuns, în acest sfârşit de an, la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, acestea fiind cumpărate cu sprijinul oamenilor inimoşi.

Este vorba de 35 de injectomate, un termostat, 15 infuzomate şi zece paturi speciale de terapie intensivă, în valoare totală de 465.000 lei, care au fost achiziţionate în cadrul campaniei „Împreună putem da o şansă la viaţă”. Toate aparatele medicale au ajuns în secţia în care micuţi din vestul ţării se zbat între viaţă şi moarte, de Anestezie şi Terapie Intensivă.

Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara este singura unitate medicală de pediatrie din vestul ţării.

Atenţie, şoferi! Cod galben de ceaţă în vestul ţării

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare nowcasting cod galben de ceaţă pentru ajunul Crăciunului, valabilă până la ora 22.

Ceaţa se va semnala local în zonele joase din județele Bihor, Arad, Timiș, inclusiv drumurile naționale și europene aferente. Ceața va determină reducerea vizibilității local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Asemenea atenţionări nowcasting cod galben de ceaţă au fost emise şi pentru judeţele Sibiu, Cluj, dar şi Albă.

„Pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere nedorite, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza în funcție de vizibilitate, să mărească distanța în mers, să nu se angajeze în depășiri riscante și să folosească luminile de întâlnire (luminile de ceață trebuie folosite doar dacă vizibilitatea scade semnificativ)”, a transmis joi Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.

Aleșii au alocat 8,4 milioane de lei pentru plata unor facturi pe proiecte din fonduri europene

Ședință de plen în Ajunul Crăciunului la Consiliul Local Timișoara. Un proiect important a fost pus pe ordinea de zi.

Aleșii trebuiau să modifice un proiect de hotărâre adoptat în 2013, care vizează un împrumut de 112 milioane de lei contractat de la Banca Mondială pentru implementarea proiectelor pe bani europeni.

Mai exact, 25 de milioane de euro au fost împrumutați de municipalitate în 2013 de la Banca Mondială și ar fi trebuit să fie folosiți pentru achiziționarea tramvaielor. Fondurile au fost mutate dintr-un loc în altul și folosite pentru alte proiecte. Acum, 8,4 milioane lei, suma rămasă din acest credit, va fi folosită pentru acoperirea facturilor proiectelor pe fonduri europene, deoarece plățile trebuie făcute până cel târziu la 31 decembrie 2015. „Noi am luat un credit de la Banca Mondială în valoare de 25 milioane de euro, mai precis 112 milioane lei pe care i-am folosit aproape în totalitate în scopul susținerii implementării proiectelor cu finanțare europeană. Ne-au mai rămas circa 8,3 milioane lei încă necheltuiți din acel credit. Acești bani erau prevăzuți pentru secțiunea de cheltuieli neeligibile, adică cheltuieli pentru care banii nu sunt dați înapoi de UE”, a explicat edilul șef, Nicolae Robu.

Astfel, cele 8,4 milioane de lei vor fi direcționate, în special, spre proiectul de management al traficului, aflat în mare întârziere din cauza contestațiilor. Proiectul prevede semaforizarea a 44 de noi intersecții și modernizarea semaforizărilor în alte 90 de intersecții, montarea a 13 radare de informare, a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu și mai multe panouri de informare. Vor fi supravegheate 134 intersecții, în care vor fi montate 230 de camere video.

Schimbare totală a Sălii de Consiliu a Primăriei Timișoara

0

Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara este aproape gata. În prezent mai trebuie realizată sonorizarea, anunță autoritățile locale.

Aceasta a intrat într-un amplu proiect de reabilitare în vară, la jumătatea lunii iulie. Au fost schimbate instalaţiile electrice, s-au făcut reparaţii la ferestre, podele, pereţi, sistem de sonorizare şi iluminat. Mai exact, până în prezent au fost montate podelele, s-a zugrăvit și s-a pus tapet. În plus, ferestrele din partea stângă a sălii au dispărut, acestea fiind acoperite cu un perete din gips-carton.

Vă reamintim că la finalul lunii august, consilierii locali au votat la rectificarea bugetară suma de 142.526,35 lei pentru achiziţia unui nou sistem de sonorizare.

Valoarea totală a lucrărilor este peste 400 mii de lei.

Lista centrelor de permanenţă şi a farmaciilor deschise non-stop de Crăciun şi Revelion, în Timiş

0

Toate spitalele de stat din judeţul Timiş vor asigura, prin liniile de gardă, asistenţa medicală atât de Crăciun, cât şi de Revelion. Prin urmare, în cazul în care aţi mâncat sau aţi băut prea mult de sărbători şi nu vă simţiţi bine, tot ce trebuie să faceţi este să vă adresaţi unităţilor de primiri urgenţe, unde veţi primi asistenţa medicală necesară.

Totodată, în judeţul Timiş funcţionează şi peste 40 de centre de permanenţă, care sunt deschise non-stop în zilele de Crăciun şi de Anul Nou. Echipele de gardă sunt formate dintr-un medic şi un asistent, iar serviciile medicale prevăzute se acordă tuturor persoanelor care le solicită, indiferent de statutul de asigurat al acestora. Lista centrelor de permanenţă funcţionale din judeţul Timiş este disponibilă AICI!

De asemenea, în cazul în care aveţi nevoie de medicamente, în judeţul Timiş vor fi deschise non-stop, în timpul sărbătorilor de iarnă, şi mai multe farmacii. Lista acestora poate fi consultată AICI!