8.1 C
Timișoara
marți 14 mai 2024

Doliu uriaș în sportul românesc! S-au stins doi mari sportivi

Doliu în sportul românesc, după ce un mare arbitru și fost sportiv de performanță a murit vineri seară. Am pierdut subit un mare campion din țară, iar anunțul a fost făcut chiar de Federație.

Costel Chiţu a fost un important arbitru de handbal al României și chiar fost handbalist până să intre în arbitraj. Acesta a murit vineri, 29 octombrie, la vârsta de 63 de ani. Anunțul a fost făcut de Federaţia Română de Handbal.

Cine a fost Costel Chițu
Costel Chiţu a jucat handbal la CCS Râmnicu Vâlcea, fiind născut la Râmnicu Vâlcea. El a activat în cadrul AJH Vâlcea încă din anul 1985 și a devenit arbitru divizionar în anul 1987, parcurgând toate etapele acestei activități și arbitrând jocuri din cadrul Ligii Naționale.

„Condoleanțe familiei și Dumnezeu să îl odihnească!”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Handbal.

Un alt mare campion a murit miercuri, mai anunță Federația Română
Fostul ciclist român Ludovic Zanoni, care s-a clasat pe locul al doilea în Turul României de de două ori la rând, în anul 1955 şi a doua oară în anul 1958, a încetat din viață. Nefericitul eveniment a avut loc miercuri. Anunțul sfâșietor, care a uimit sportivii din țară, a fost făcut de Federaţia Română de Ciclism pe pagina oficială de Facebook. Ludovic Zanoni s-a stins din viață, miercuri, la onorabila vârstă de 86 de ani.

Cine a fost Ludovic Zanoni
Regretatul sportiv, Ludovic Zanoni, s-a născut în județul Arad la data de 26 iunie 1935. Spre deosebire de mulți oameni, acesta și-a descoperit talentul la o vârstă fragedă. După ce s-a urcat prima dată pe o bicicletă și-a descoperit pasiunea ce avea să-i aducă admirație la nivel national, ani mai târziu.
Sursa: capital.ro
Foto:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :