21.2 C
Timișoara
vineri 10 mai 2024

ADR Vest a contractat 3,3 milioane de euro pentru a ajuta autoritățile să implementeze proiecte

Un proiect important, în valoare de 3,3 milioane de euro, a fost contractat de Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG, în sprijinul autorităților publice locale, beneficiari sau potențiali beneficiari de finanțări europene.
”Scopul demersului #ROREG este eficientizarea gestionării și implementării Fondurilor Europene Structurale și de Investiții la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România. Proiectul beneficiază de finanțare prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020”, a transmis ADR Vest.
Președintele Asociației ROREG, Sorin Maxim, și directorul general AM POAT – Ministerul Fondurilor Europene România, Mihaela Saragea, au semnat contractul de finanțare. Printre obiective se numără identificarea și pregătirea unui portofoliu de proiecte pentru perioada 2021-2027, dar și organizarea de activități de instruire și schimburi de experiență la nivel intra și inter-regional pentru implementarea proiectelor finanțate în ciclul 2014-2020.
Beneficiarii vor fi sprijiniți inclusiv în pregătirea documentației tehnico-economice a proiectelor de investiții, iar ROREG va identifica propuneri concrete pentru simplificarea sistemului de implementare a proiectelor cu finanțare europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă premieră timișeană realizată de CCIAT: „Forumul Economic Internațional” | FOTO-VIDEO

Județul Timiș este de multă vreme un motor al dezvoltării economice al regiunii, dar și al întregii țări, de o bună bucată de vreme....

Mai puțină miere de albine pentru anul 2024. Vremea nu a ținut cu apicultorii din Banat

În 2024 producția de miere ar putea fi mult mai scăzută decât anul trecut, din cauza condițiilor meteorologice ostile. La începutul anului, a fost vreme...

Citește și :