1.2 C
Timișoara
joi 7 decembrie 2023

A renunțat să mai trăiască la doar 19 ani!

Un tânăr a fost găsit spânzurat de creanga unui copac într-o pădure de pe raza comunei cărășene Păltiniș.
Un localnic a sesizat poliția, duminică, 29 octombrie, că în apropiere de strada principală din Păltiniș, în zona numită „În Munteni”, s-ar afla cadavrul unui bărbat. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Caransebeș s-au deplasat imediat la locul indicat și au constatat că cele sesizate se confirmă, „cadavrul tânărului fiind găsit la aproximativ 30 de metri de strada principală, în zona denumită popular «În Munteni». Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un tânăr de 19 ani din localitatea Păltiniș”, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
În urma examinării sumare a cadavrului, spun polițiștii, nu au fost identificate urme vizibile de violență, cu excepția urmelor de spânzurare din jurul gâtului. Primele indicii, așadar, ar indica faptul că este vorba de un act sinucigaș.
„Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Caransebeș în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au condus la acest eveniment“, mai precizează reprezentanții IPJ.

Alte subiecte :

Concert de muzică rock și spectacol cu 250 de drone, joi în Iulius Town

Un an plin de evenimente dedicate culturii, în toate formele sale, care au reunit generații și care ne-au demonstrat că arta...

Liberalii se bat cu pesediștii care să le dea mai mulți bani profesorilor! Aceștia ar putea avea salariile majorate cu 20 la sută de...

Liberalii, susținuți de ministrul Finanțelor Marcel Boloș intenționează să propună în bugetul de stat o majorare de 20% a salariilor profesorilor din 2024, susțin...

Citește și :