23.7 C
Timișoara
duminică 26 mai 2024

Cine a auzit de ROMÂNUL care a fost consultant NASA în probleme de explorare a Lunii și planetei Marte?

S-a născut la 11 februarie 1921, la Iași, și a murit departe de România, la 5 noiembrie 2011, tocmai în Ontario, Canada.
A fost un inginer, Doctor Honoris Causa al Universității Western Ontario, director al centrului de electrostatică aplicată al Universității Western Ontario, autor și coautor a numeroase invenții sau inovații patentate în diverse țări ale lumii, consultant NASA în probleme de explorare a Lunii și planetei Marte.
Într-o carieră de 47 de ani, a adunat 27 de brevete pe numele lui.
Din 1992, în cele din urmă, a fost făcut și membru de onoare din străinătate al Academiei Române…
Despre Ion I. Inculeț se știu foarte puține chiar și în prezent.
Nu a fost pe placul comuniștilor și mai ales a sovieticilor, fiind fiul lui Ion C. Inculeț (1884-1940) și al prințesei Roxana Cantacuzino.

Tatăl, Ion Constantin Inculeţ, a fost președintele Sfatului Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru și membru titular (din 1918) al Academiei Române.
În aprilie 1917, a revenit în Basarabia, ca emisar al lui preşedintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie.
A fost ales deputat în primul parlament al Basarabiei, Sfatul Ţării, împreună cu alţi basarabeni veniţi din Petrograd, din partea deputaţilor-ţărani.
Iniţial, concepţia politică a lui Inculeţ a fost una de transformări politice… în cadrul unei Rusii democratice şi înnoite.
Însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin puciul din Octombrie, Inculeţ a evoluat spre alianţa cu România.
La 21 noiembrie 1917, a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării.
La 6 ianuarie 1918, a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chişinău de către bolşevici.
La 24 ianuarie, Sfatul Ţării a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Basarabiei faţă de Rusia, iar la 27 martie 1918 a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condiţiile în care Frontotdel-ul şi alte fracţiuni minoritare cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu Rusia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

1 iunie – Ziua Internațională a Copilului în Muzeu

Muzeul Satului Bănățean Timișoara sărbătorește copilăria printr-o serie de evenimente cultural-educative care au în prim plan copiii. Astfel, vineri, 31 mai 2024 între orele 14...

Cât de mult mai poate salva poezia sufletele oamenilor se azi? Poetul Dan Gârlea reușește acest lucru cu recentul său volum de versuri,...

Lansat în decembrie anul trecut, volumul intitulat ,,Iertarea ta cu gust primejdios”, al poetului și jurnalistului timisorean Dan Gârlea reprezintă a patra carte de...

Citește și :