17.9 C
Timișoara
duminică 16 iunie 2024

Muzica ritualică preistorică, reconstituită la festivalul neolitic de la Parța

Originile artei muzicale se găsesc, cu siguranță, în îndepărtata istorie a omenirii.

Când a devenit cu-adevărat artă, când au fost efectiv organizate sunetele pentru a reda sentimente sau a crea un întreg, reflectând un anumit grad de evoluție în spiritualitatea primilor oameni? Arheologia nu a putut încă să dea un răspuns.
Omul a devenit creator de artă în momentul în care a ajuns să stăpânească gândirea și vorbirea articulată, iar în vremurile în care au trăit locuitorii așezării de la Parța, acest fapt era demult o realitate. Primele practici de natură artistică au fost, cu siguranță, legate de formele evoluate de magie, ritualuri, incantații, când elementul melodico-ritmat a fost alăturat dansului și cuvântului.
Pentru ineditul festival de arheologie experimentală, artă și reconstituire preistorică de la Parța, Muzicienii grupului timișorean Peregrinii vor încerca să reconstituie
muzical sunetele și ritualurile misterioșilor locuitori ai acestor locuri, din urmă cu șapte mii de ani.

„Cum suna muzica la începuturile istoriei? Nu putem ști, dar vom recrea sunetele fluierelor din os și lut ars, alături de cele ale tobelor și ale altor instrumente ritualice. Acest performance de muzică ancestrală cu instrumente arhaice reconstituite va face să răsune din nou ceea ce, poate, oamenii din neolitic numeau muzică”

Evenimentul va avea loc la Parța, în punctul muzeal al Muzeului Național al Banatului, în zilele de 25 si 26 mai.

Iată și celelalte activități care vor avea loc în cadrul acestui inedit festival:

Tehnici de cioplire și șlefuire a pietrei și osului, atelier interactiv susținut de dr. Arheolog Marius Barbu, dr. arheolog Mihaela Barbu și Edwin Sebastian Marc, experimente-expoziție care vor da naștere unor topoare, răzuitoare, cuțite, seceri, ace sau vârfuri de săgeată, suliță ori harpon, și care vor putea fi testate prin utilizarea lor în cadrul celorlalte activități prezentate.
Prelucrarea blănurilor și pieilor de animale – procedee prezentate de Radu Costineanu. Pe baza informațiilor arheologice, dar și a analogiilor cu metode utilizate de către societăți “primitive” contemporane, sau cu artefacte descoperite în alte spații geografice aflate în relații de aculturație cu regiunea Banatului, acest atelier va prezenta una din cele mai răspândite îndeletniciri ale oamenilor din neolitic.

Atelierul interactiv de ceramică va invita publicul să creeze vase sau figurine-idoli, alături de ceramista Lili Szamek – un punct de atracție care va oferi readucerea la viață și înțelegerea în profunzime a tehnicilor implicate în producția acestor obiecte necesare traiului în acele vremuri.

Arta țesutului incipient la război vertical – Creșterea ovinelor a introdus o noua sursă de fibre utilizabile în producția textilă, însă, pentru încă o perioadă semnificativă, folosirea materialelor vegetale, ca inul sau fibrele de tei, rămân cele mai uzuale. Alături de grupul Karaván, invităm vizitatorii să experimenteze în mod direct această veche artă.

Bucătăria Neoliticului – o încercare de reconstituire a posibilelor feluri de mâncare prezente pe masa locuitorilor din Parța, acum multe mii de ani. Bucătarul Cornel Corinda va prezenta meniul posibil al agricultorilor și vânătorilor din neolitic.
Utilizarea arcului și a săgeților cu vârf din silex și corn de cerb, un experiment arheologic realizat de dr. Marius Barbu, dr. Mihaela Barbu și dr. Ioan Alexandru Bărbat, pe baza descoperirilor din cadrul sitului eneolitic de la Rapoltul Mare.

Fascinanta lume a culesului din natură – Prezentări interactive cu Dan Olar, creatorul proiectului educațional Ursit, despre lumea ciupercilor sălbatice.
Utilizările diverse ale fungilor sunt motivate de descoperiri arheologice care atestă culegerea și utilizarea lor încă din epoca lui Ötzi, Omul Ghețurilor.

Tatuajul în preistorie –Încă de la începuturile acestui obicei, ”scrierea” unui tatuaj s-a realizat cu diferite tipuri de unelte și prin diferite tipuri de tehnici.
Primele unelte de tatuaj erau realizate din piatră și os, elemente vegetale (spini), silex sau obsidian. În perioadele arhaice existau diferite tehnici de tatuare, în funcție de dezvoltarea materială și, implicit, de tipul de unealtă folosită : crestare, împunsătură, batere, coasere – Ne vom familiariza cu vechile metode și instrumente alături de dr. arheolog Roxana Elena Stăncescu.
Archeo Tattoo, un proiect creat de artista Anna Gulyás din Budapesta, care se concentrează pe redescoperirea tehnicilor, materialelor și formelor de tatuaj care au însoțit omenirea din zona eurasiatică, din preistorie până în epoca medievală.

Petting-zoo neolitic – Creșterea animalelor pentru carne, lapte, lână și piei era un element nelipsit din viața străvechilor culturi agrare, prezența acestora fiind un factor de efect pentru reconstituirea atmosferei perioadei neolitice. Doar că, de această dată, animalele nu vor face obiectul exploatării, ci sunt chiar participanți.

PEREGRINII – ECOURI DIN TRECUT. Concert live.
Un performance de muzică ancestrală cu instrumente arhaice reconstituite, care va face să răsune din nou ceea ce, poate, oamenii din neolitic numeau muzică.
DEEP6 PROJECT – FOCUL. Teatru pirotehnic.
O poveste din zorii istoriei, când totul era un mister pentru primii oameni, iar cel mai tainic dintre toate aceste mistere era cel al flăcărilor-care-ucid. Un spectacol pirotehnic despre curajul celor care au reușit, în urmă cu zeci de milenii, să îmblânzească focul.

1 COMENTARIU

  1. Constat cu uimire că în acest sfârșit de săptămână sunt participant (și încă unul foarte activ – demn de program) la un eveniment la care nu am fost invitat. Foarte interesant! Din respect, vă rog frumos să nu asociați numele meu cu activități în care nu sunt implicat sau despre nu am habar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | Mircea Geoană la Timișoara: „Nu mă interesează să candidez pentru PSD la președinție. Va fi anul independenților”

La Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara s-a desfășurat sâmbătă după amiază dezbaterea „Antreprenoriatul românesc: cum stimulăm competitivitatea...

„Stă în puterea noastră să descurajăm ura”, campania socială împotriva discriminării, căreia i s-a alăturat un cunoscut și îndrăgit sociolog

Inspectoratul General al Poliției Române a desfășură o campanie de prevenire, dar și de conștientizare cu privire la mesajele rasiste la adresa minorităților, dar...

Citește și :