26.2 C
Timișoara
luni 17 iunie 2024

Cât de mult mai poate salva poezia sufletele oamenilor se azi? Poetul Dan Gârlea reușește acest lucru cu recentul său volum de versuri, „Iertarea ta cu gust primejdios”

Lansat în decembrie anul trecut, volumul intitulat ,,Iertarea ta cu gust primejdios”, al poetului și jurnalistului timisorean Dan Gârlea reprezintă a patra carte de poezie semnată de autor. Coperta cărții, ce impresionează prin eleganța decupajului grafic, a fost gândită și realizată de poetul-grafician, Traian Abruda.

De același autor autor au mai apărut „Între iad și-ntre altar” – 1993, „Varsta timpului” – 2018, „Pe aripi de vers” – 2018, precum și revista „Drumul campionilor” – 2011. Născut în 4 aprilie 1957 în comuna Moșna din judetul Iași, Dan Gârlea a ajuns la Timișoara, prin 1976.

A colaborat, de-a lungul timpului, cu mai multe ziare timișorene – Renasterea Banateana, Timisoara, Vest Matinal, Fotbal Vest, Prima Oră-, publicații unde a scris atât în paginile de sport, cât și în cele de cultură. A luat Premiul I la concursul de poezie „Drumul spicelor” desfășurat la Uzdin – Banatul sârbesc, în 1996, și a fost laureat al Premiului pentru poezie al Concursului international de literatură ,,Dr. Ion Țeicu” din Ilidia (Caraș-Severin) în anul 2018.

Volumul de versuri se bucură de câteva notații de suflet și bun gust presărate pe coperta a patra de scriitorul Marcel Tolcea, care asociază poeziile lui Dan Gârlea cu un leac salvator împotriva singurătății. „Poezia lui Dan Garlea descrie peisaje interioare ale unei răni ce se vrea mereu alinată. E o rană în care iubirea, dezamagirea, amânarea, singurătatea se cuprind, cu disperare parcă, dar și cu speranța într-o melopee mereu reluată. Implicit, Dan Gârlea ne amintește mereu că Poezia ne mai poate salva”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Primăria Comunei Ghiroda elaborează prima versiune a planului urbanistic general al Comunei Ghiroda

PRIMĂRIA COMUNEI GHIRODA, localitatea Ghiroda, str. Victoriei, nr. 46, jud. Timis, anunţă elaborarea primei versiuni a PLANULUI URBANISTIC GENERAL al UNITĂȚII ADMINISTRATIV-TERITORIALE GHIRODA...

În sfârșit, o veste bună de la băncile românești! Scad ratele la credite cu un procent semnificativ

Românii care au credite în lei, cu dobândă variabilă, vor plăti rate ceva mai mici la bănci. De la 1 iulie, cotația IRCC, indicele...

Citește și :