11.2 C
Timișoara
joi 16 mai 2024

Mândria Caransebeșului! O bibliotecă veche de mai bine de 130 de ani poate fi vizitată zilnic de localnici și de turiști

Una dintre cele mai valoroase instituții culturale din Banat, Biblioteca Eparhială „Episcop Acad. Nicolae Popea” a Episcopiei Caransebeșului, își deschide porțile zilnic pentru toți cei pasionați de carte și cunoaștere.

Cu o istorie ce se întinde pe parcursul a mai bine de un secol, biblioteca a fost înființată în anul 1889, la inițiativa președintelui Comunității de Avere, Ilie Curescu. În aceeași perioadă, Biblioteca Institutului Teologic Diecezan și Biblioteca Societății de Lectură „Ioan Popasu” au fost în plină activitate în paralel cu aceasta.

A fost desființată și reînființată după jumătate de secol

Desființată în 1949, odată cu contopirea Episcopiei Caransebeșului cu Arhiepiscopia Timișoarei, biblioteca a fost incluză în fondul de carte al Seminarului Teologic. Această situație a persistat până în 1994, an în care a fost reactivată Episcopia Caransebeșului și, odată cu ea, și biblioteca eparhială.

În anul 2018, cu ocazia împlinirii a 110 ani de la trecerea în veșnicie a episcopului academician Nicolae Popea, biblioteca a primit denumirea de „Biblioteca Eparhială Episcop Acad. Nicolae Popea”. În același timp, a început procesul de mutare într-un spațiu nou și modern, unde unitățile bibliografice au fost reinventariate și încărcate într-un sistem integrat special de bibliotecă – TINREAD.

Peste 25 de mii de unități bibiliografice

În prezent, Biblioteca Eparhială deține un fond impresionant de peste 25 de mii de unități bibliografice din domenii variate precum teologia, istoria, literatura, geografia, arta, muzica, și multe altele.

Acestea sunt împărțite în colecții speciale și în colecții uzuale, fiind disponibile pentru împrumut sau consultare la sala de lectură. Accesul la bibliotecă este gratuit și deschis publicului larg, iar oricine poate beneficia de serviciile acesteia de la ora 10:00 la 15:00, de luni până vineri.

Biblioteca se găsește în incinta Centrului Eparhial, cu acces prin centrul civic, de pe strada Nicolae Corneanu, nr. 5. Pentru a explora colecțiile și a căuta cărți în catalogul electronic al Bibliotecii, vizitatorii pot accesa link-ul următor: Catalogul Electronic al Bibliotecii Eparhiale.

Sursa: https://ghidulbanatului.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Florall – Festivalul Artei Florale aduce în Iulius Town Timișoara: un tunel realizat din mii de flori, aranjamente inedite, ateliere de creație pentru copii...

Primăvara este aproape gata, iar dacă simți că nu te-ai bucurat suficient de mult de flori și momentele pline de culoare pe care anotimpul...

„Firul Timpului” se deșiră la galeria Park

Artista plastică Lelia Brînda a adunat din nou o serie de lucrări ce denotă pe lângă un fir ideatic bine conturat pentru a-și susține...

După NATO, Europa

Citește și :