Îl avem aici, în titlu, pe Caragiale, poate nu chiar mot-à-mot, dar nici prea departe de original. Ar fi vorba de „ceaţa” în care vieţuieşte cetăţeanul român când e vorba de conducătorii săi.
Mai concret, Laura Codruţa Kövesi, pe plan intern, este, după mine, un personaj extrem de important. Are un rol esenţial în buna funcţionare atât a instituţiilor ţării, cât şi în viaţa directă a oamenilor, prin reducerea cât mai mult posibil a elementelor de corupţie, necinste, care seamănă în societate stări de neîncredere, nemulţumire, vrăjmăşie. E şefa instituţiei care trebuie să ne păzească de lucrurile rele, menţionate mai sus.
Dar, de un număr bun de ani, prestaţiile procurorului general anticorupţie, sunt puse sub semnul întrebării. S-a vorbit, se vorbeşte, se fac mărturisiri publice că, între serviciile de informaţii actuale şi sectorul juridic „anticorpuţie”, ar fi un pact de colaborare. Mai departe, că se fac dosare „la comandă”, că sunt vânaţi politicieni de vârf şi oameni de afaceri, că există o spaimă a arestărilor fără a fi motive temeinice pentru asta.
Poate să nu fie aşa, dar, dacă este, cu adevărat AŞA, atunci ne-am reîntors, ca societate, exact la anii ’50. Nimeni nu spune că românii sunt printre cei mai oneşti oameni din lume, că n-ar fi nevoie aici de o supraveghere juridică severă, evident, în cadrul legii, că nu s-ar impune pedepse acolo unde frauda este constatată. S-au făcut astfel de lucruri, şi nimeni nu le condamnă. Dar au apărut pe ecranele televiziunilor şi imagini de nedorit chiar cu doamna Kövesi şi cu prestaţiile abuzive ale unor procurori, „Portocală” şi alţii ca el, care te pot duce cu gândul spre reapariţia unor nedorite abuzuri în actul de justiţie…
Noi, cei „de jos”, din turmă, ce să mai credem?… Că suntem arbitraţi de o justiţie care-şi respectă statutul de imparţialitate sau că am ajuns pe mâna unor ieftini purtători de robă, din partea cărora te poţi aştepta la orice. Observ, cu mâhnire, că tot nivelul „de conducere” al ţării, este divizat în tabere, că, din toate părţile spre toate direcţiile, curg insulte, ameninţări, că şantajul, avutul „la mână” este o armă de temut, că s-a creat un climat total impropriu oricăror paşi înainte.
În câmpul public românesc se denigrează, se înjură fioros. Nimeni nu e bun, toţi au capul plin de „bube”, dar, din nefericire, au ajuns să fie sus, să conducă, să dea direcţiile de mers. Şi încă ceva ce ţine de bunul-simţ elementar. Frate dragă, dacă, evident, cu argumente, nu mai eşti compatibil cu o anumită funcţie, responsabilitate, dă-ţi demisia, fă-te nevăzut şi lasă pe altcineva în loc, poate mai capabil, chiar mai agreabil la vedere!
Am mai remarcat ceva. Mai toţi demnitarii noştri sunt extrem de antipatici, nu plac ochiului, vorba lor de lemn nu place urechilor. Cum de s-au adunat toţi ca un imens stol şi au confiscat toate „fotoliile de orchestră”? Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, pe baza unui raport de peste 30 de pagini, socoteşte că doamna Kövesi se face vinovată de încălcări ale Constituţiei, drept pentru care e decis să declanşeze procedurile de demitere ale acesteia. Unii sunt pentru demitere, alţii, bineînţeles, contra. Cine are dreptate în cazul acesta, domnul ministru şi susţinătorii săi sau doamna Kövesi şi partizanii domniei sale? Nu mai ştii ce să crezi.
De aici, absenteismul la vot, nepăsarea pentru scena politică, zicerea naţiei că „toţi sunt la fel”. Poate DA, poate NU. Ceaţă de zece ori mai mare decât cea londoneză. Păi pentru astfel de dispute, de pur interes şi de niciun progres, a fost înlăturat, cum, necum, Ceauşescu?… Să se dueleze tabăra lui X cu echipa lui Y?… Nu-mi place acum deloc România, cu toţi demnitarii ei. Mai vorbim de anul centenarului, de nu ştiu ce aniversări?…
De urgență, au fost alertate echipajele de scafandri și canin ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara care s-au deplasat la locul indicat.
