11.2 C
Timișoara
joi 16 mai 2024
Acasă Blog Pagina 3825

Gărzi de infarct, la propriu și la figurat, pentru medicii din Timișoara!

Gărzi de infarct în centrele de angioplastie primară, la propriu și la figurat. La propriu pentru pacienții care au nevoie de proceduri intervenționale, fiind și 20 de infarcte miocardice pe gardă care trebuie rezolvate astfel. Și pentru cardiologii intervenționiști aceste gărzi reprezintă un adevărat coșmar. Volum imens de muncă, medici insuficienți, centre de infarct foarte puține la număr comparativ cu numărul extrem de mare de pacienți.

Conf.dr. Ruxandra Jurcuț, coordonatorul Centrului de Expertiză pentru Boli Cardiovasculare Genetice Rarede la IUBCV „Prof.dr.C.C.Iliescu” a declarat pentru DCmedical.ro că ,,munca în gărzile de STEMI este supraomenească. Medicii ar trebui să lucreze organizat pe ture, nu să intre dimineața și să stea până a doua zi, 24 de ore și să rezolve în acest timp peste 20 de infarcte. Există orașe în țară cum e Timișoara, unde există un singur centru de STEMI într-un singur spital, care acoperă 7 zile din 7, iar medicilor le vine rândul de gardă foarte des”.

Într-o postare pe facebook, dr. Jurcuț scria că a venit vremea să deplângă situația infarctelor miocardice, explicând că această situație a apărut din cauza modului deficitar de a gândi evoluția centrelor de angioplastie primară. Standardul privind amplasarea centrelor de infarct este ca acestea să se afle la maxim 90 de minute distanță de pacienți, însă în România distribuția acestora este inegală.

,,România trebuie împărțită cu harta în față, potrivit standardului de 90 minute. Ar trebui adăugate mult mai multe centre”, a mai declarat medicul pentru DCmedical.ro, completând că sunt mari orașe unde nu s-a putut dezvolta programul de STEMI decât cu parteneriat public-privat și cu toate capcanele care derivă pentru pacienți ,,centre unde programul de STEMI este ținut de un spital 7/7 și medicii cu competență sunt absolut sclavii acestui program, cu gărzi enorm de multe”.

Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, medic cardiolog la Spitalul Floreasca din Capitală, acolo unde exista un alt centru de infarct, a mărturisit că are emoții privindu-i pe colegii din laboratoarele de cateterism pentru volumul uriaș de muncă la care sunt supuși aceștia.

,,Cu toții suntem mândri de programul STEMI (cel mai bun program „ever” – cum afirma Ministerul Sănătății în urmă cu puțini ani), dar se ignoră volumul cumplit de mare de muncă pentru un număr incredibil de mic de centre și de medici. Gărzile de infarct din aceste centre sunt un adevărat coșmar…. Și mai larg, bolile cardiovasculare sunt principala problemă de sănătate a României. Cu toate acestea interesul autorităților pentru această patologie este cu totul marginal. Poate Busu ne-a dat o mână de ajutor așa, în felul lui! Să-i urăm însănătoșire grabnică!”, a scris medicul pe facebook.

Gărzile în centrele din Europa au de 20 ori mai puține infarcte de rezolvat

Prof.dr. Dan Deleanu, unul din fondatorii programului STEMI în România, medic cardiolog intervenționist în cadrul IUBCV „Prof.dr.C.C.Iliescu”, a subliniat că în centrele din străinătate volumul de muncă este mult mai mic, de aproape 20 de ori. ,,Într-o gardă sunt rezolvate 2-3 infarcte, în timp ce noi facem 15- 20 infarcte într-o gardă”.

93% dintre medicii români au muncit mai mult de 24 de ore în continuu

Conform unui studiu al Federației Solidaritatea Sanitară, în România o gardă durează în medie 33,3 ore, iar peste 93% dintre medicii români au muncit mai mult de 24 de ore în continuu. Un medic de urgențe ajunge să facă între 5 și 10 gărzi pe lună. Volumul de muncă este enorm și în cazul cardiologilor intervenționiști, cel puțin în București, unde vin cazuri din toată Muntenia, Oltenia și jumătate din Moldova.

Citește articolul integral pe dcmedical.ro

Plan de măsuri pentru stoparea incendiilor de vegetație uscată

Zilnic, pompierii din vestul țării sunt chemați să stingă incendii de vegetație uscată. De cele mai multe ori, proprietarii de terenuri își ard miriștile sau resturile vegetale din gospodării și focul este scăpat de sub control. Pentru a stopa fenomenul care consumă resurse importante pentru inspectoratele pentru situații de urgență, pompierii de la ISU Banat au pus la punct un plan.
Primul pas a fost o întâlnire la Sânnicolau Mare la care au participat salvatorii, polițiștii și proprietarii de terenuri agricole. Arderea miriștii și a vegetației uscate se face DOAR cu avizul autorității competente în protecția mediului și după obținerea permisului de lucru cu focul, de la primărie.
La începutul lunii octombrie, pompierii de la ISU Banat au stins, în doar 3 zile, 30 de incendii de vegetație uscată. Pentru cei care au obținut avizul de la protecția mediului și permisul de lucru cu focul, pompierii le recomandă câteva măsuri de prevenire a incendiilor de vegetație și miriști:
– condiții meteorologice fără vânt
– izolarea zonei de ardere față de căi de comunicație, construcții și fondu forestier, prin executarea de fâșii arate
– desfășurarea arderii numai pe timp de zi
– asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere”, transmite ISU Banat.
Cetățenii trebuie să conștientizeze că dacă autospecialele sunt plecate la incendii de vegetație uscată, timpul de răspuns într-o situație mai gravă poate fi afectat.

Fiul unul primar cunoscut, prins drogat la volan. Ce pedeapsă ar putea primi acesta

0

Fiul unui cunoscut primar din România a fost prins drogat la volan. Tânărul de 22 de ani a primit un an de închisoare cu suspendare.

Este vorba despre fiul primarului din Botoşani. Acesta a fost prins de poliţişti şi a fost trimis la analize, după ce a suflat în fiolă. Desigur, rezultatul a ieşit negativ.

Curtea de Apel Iaşi a pus punct procesului în care inculpat a fost fiul primarului din Boto­şani, liberalul Cătălin Flu­tur. Cosmin, în vârstă de 22 de ani, a primit 1 an de închisoare cu suspendare prin decizie defi­nitivă, în condiţiile în care pri­ma instanţă stabilise o pedeapsă de 1 an de închisoare cu amâna­rea pedepsei.Cosmin a comis fapta când era student la Facultatea de Teh­­nică Dentară din cadrul Uni­versităţii „Apollonia“ din Iaşi, instituţie privată.

„Inculpatul a fost consumator de substanţe psi­hotrope – etnobotanice, fiind inclus în prezent în Programul Integrat de Asistenţă a Persoa­nelor Consumatoare de Dro­guri. În scopul tratării problemelor legate de consumul de droguri, inculpatul a fost im­plicat voluntar şi în alte servicii de terapie, în urma cărora a renunţat la consumul de substanţe psihotrope, aşa cum re­zultă din înscrisurile depuse la dosar la ultimul termen de ju­de­cată“, se arată în motivarea primei instanţe.

sursa – capital.ro

ANAF pune tunurile pe o categorie de contribuabili! Are de recuperat sute de mii de euro

0

ANAF pornește atacul! Executivul este disperat că s-ar putea să nu se încadreze în deficitul bugetar și face orice să diminueze gaura uriașă din bugetul statului.

Potrivit unor surse ANAF, sunt în joc sute de mii de euro.

Oamenii lui Ionuţ Mişa încearcă din răsputeri să recupereze datorii uriaşe. Fiscul le-a declarat război total maneliştilor care nu şi-au plătit contribuţiile la stat.

Este şi cazul celebrului manelist, Nicolae Guţă. După ce a fost prins că nu şi-a plătit impozitele, regele manelelor a dat o sumă fabuloasă la stat.

Vorbim despre 30. 000 de euro. Inspectorii ANAF au descoperit anul trecut că manelistul a încasat venituri de 764.226 de lei, acestea nefiind declarate.

În concluzie, acesta avea de plătit o sumă de 205.954 de lei.

De asemnea, fiica sa, Nicoleta Guţă, are de plătit 45.000 de euro pentru că nu şi-a declarat veniturile.

11 străzi din Timișoara, fără apă caldă și căldură

0

Timișorenii racordați la Colterm vor rămâne fără apă caldă și căldură, pentru mai multe ore, vineri.

Vor fi afectați consumatorii de pe 11 străzi din zona Dâmbovița – Șagului. Potrivit Colterm, furnizarea agentului terimic se oprește din cauza unei defecțiuni apărute la rețeaua primară de distribuție.

Angajații regiei de termoficare vor interveni pentru reparații între orele 9 și 14. Astfel, nu va fi apă caldă și căldură pe străzile: Banatul, Bran, Cetinei, Clăbucet, Gorunului, Pogonici, Prahova, Smeuriș, Transilvania, Vlasiei și Vulturilor.

A umplut 3 canistre de benzină și i-a dat foc. Destinul tragic al româncei ucise de soțul italian. Recții dure în presa străină

0

Mai mulţi jurnalişti din Italia au reacţionat dur după ce o femeie în vârstă de 32 ani, de naţionalitate română, a murit în chinuri groaznice, pe patul de spital, soţul italian, în vârstă de 48 ani, dându-i foc în locuinţă.

Fapta oribilă s-a petrecut în 3 noiembrie 2018, în localitatea italiană Sala Consilina, pe 4 noiembrie venind vestea că femeia, care avea trei copii, cel mai mic fiind chiar fiul italianului, s-a stins în chinuri groaznice la spital.

„Gimino Chirichella, în vârstă de 48 de ani a premeditat crima. Deşi erau certaţi, bărbatul a mers la Violeta în apartament, însă înainte a trecut pe la o benzinărie unde a umplut două canistre cu benzină, după care a mers în locuinţa femeii. A deschis uşa casei şi s-a dus în camera unde se afla românca noastră, a turnat benzină pe podea, apoi a dat foc, declanşând un incendiu puternic în apartament. Violeta şi-a dat sufletul după câteva ore la spital în chinuri groaznice din cauza arsurilor suferite.

În momentul incidentului, Violeta era acasă, cu partenerul său, un bărbat italian de 48 de ani din Sala Consilina, care a fost arestat în baza acuzaţiei de crimă. Din primele declaraţii ale autorităţilor, se pare că bărbatul a fost cel care a provocat incendiul cu intenţia de a-i da foc conaţionalei noastre. Bărbatul ar fi turnat pe podeaua casei două canistre de benzină“, relata publicaţia de limbă română Rotalianul, citând surse din presa italiană.

Aceeaşi publicaţie a informat astăzi că mai mulţi jurnalişti italieni s-au revoltat pentru că, după comiterea faptei, autorităţile italiene nu l-au condamnat la fel de ferm pe autor cum s-a întâmplat în cazurile de agresiune cu autori de altă naţionalitate. Direct vizat de critici este vicepremierul Italian Matteo Salvini.

Jurnalista RAI Valeria Collevecchio a postat, conform Rotalianul, următorul mesaj: „Se numea Violeta Senchiu. Era româncă. Avea 32 de ani. Avea şi trei copii. Partenerul său, un italian, da, da, un italian, din cei care sunt „înaintea tuturor” (referire la espresia utilizată de Matteo Salvini în campania electorală: „Prima gli italiani” – n.r.) i-a dat foc, a ars-o de vie cu trei canistre de benzină. A murit după ore de suferinţă insuportabilă. Nu există articole de investigaţie prin ziare. Nicio echipă de televiziune nu a mers la faţa locului, la Sala Consilina, unde a avut loc crima. Nici o floare adusă de vreun ministru. Niciun tweet. Niciun marş al organizaţiei Forza Nuova“.

Un alt jurnalist remarcă, pe left.it, citat tot de publicaţia românilor din Italia, Rotalianul, aceeaşi atitudine condamnabilă: „Nu sunt flori în faţa casei unde a fost ucisă Violeta, doar două sticle cu apă folosite pentru a-i uşura durerea în timp ce se aştepta ambulanţa şi o lumânare. O lumânare care nu a fost niciodată aprinsă. Ştirile din acea zi s-au încheiat în linişte: o întrerupere de electricitate, un furt dintr-o gară, un accident, o femeie arsă. Nimic – marşuri dedicate Violetei, nici discuţii ideologice în TV pe tema violenţei împotriva femeilor, nici exteriorizări publice a durerii subite de comunitate în urma tragediei. Un singur lucru este sigur: sunt femei care continuă să fie ucise! (…) La urma urmei, dacă ar fi rămas în ţara ei, nu i s-ar fi întâmplat nimic. E vina ei, nu-i aşa?”, scrie Giulio Cavalli, pe site-ul left.it, în timp ce alţi italieni îşi amintesc şi ei de replicile dure ale politicianului Matteo Salvini rostite cu alte ocazii, dar absente în acest caz.

„Se numea Violeta Senchiu. De ce Salvini nu spune nimic despre ea?”, se întreabă jurnaliştii site-ului itialian, citat de Rotalianul, amintindu-şi totodată că în cazul bărbatului român care a violat o femeie la Florenţa, în luna septembrie a acestui an, Matteo Salvini spunea: „O bestie, trebuie castrat!”, iar despre violenţele pe care un tânăr egiptean în vârstă de 20 de ani le-a făcut împotriva unui femei de 52 de ani din Grosseto, Salvini cerea: „o pedeapsă exemplară şi apoi expulzarea” deoarece „unii viermi trebuie să înţeleagă că distracţia s-a terminat!”. „Anumiţi viermi, nu toţi. Doar cei de origine străină?“, este concluzia celor impresionaţi cu adevărat de drama româncei.

sursa – adevarul.ro

PMP a câștigat o bătălie din războiul pornit împotriva pensiilor speciale-video

0

Partidul Mișcarea Populară are de mai mult timp preocupări în legătură cu modificarea legii ce oferă pensii speciale unor categorii destul de largi de beneficiari. În opinia lor, cei ce beneficiază de acești bani sunt privilegiați fără a merita acest lucru. Este ceva absolut nedrept ce împarte lumea pensionarilor în mai multe clase sociale, din care unele nu au făcut nimic în mod special pentru aceste pensii speciale.

În luna iulie a anului acesta, mai exact în 14 iulie, a fost depusă o contestație pentru blocarea legii pensiilor speciale pentru aleșii locali în formă agreată la acea vreme de majoritatea parlamentară. Această a fost semnată de 28 de parlamentari PMP, dar și de o parte din liberali, plus o mai mică parte de la alte partide.

Ieri, Curtea Constitutională a dat un verdict clar. Acesta lege nu este deloc în regulă și contravine constituției. Deci nu poate trece în această variantă.

Parlamentarul timișean, Cornel Sămărtinean,a explicat că de fapt nici majoritatea celor ce nu sunt aleși locali nu ar trebui să beneficieze de aceste pensii. Aceștia ar fi cei din aviație, justiție, armată. Toți aceștia în timpul perioadei active de muncă au lefuri suficient de mari pentru a contribui la fondul de pensii. Deci pensiile lor ar trebui să reflecte anii munciți și cuantumul cu care au cotizat.

În opinia politicienilor PMP, pensia suplimentară este un furt.

Un simplu exemplu întărește cele relatate de Sămărtinean. După trei mandate de parlamentar, un ales va primi 4570 de lei suplimetari față de pensia lor obișnuită.

Sigur că nimeni nu contestă dreptul unora de a primi o pensie suplimentară, dar nu chiar oricine. Există invalizi militari ce au fost în misiuni internaționale, sunt urmași ai celor căzuți ori văduve. Dar de aici și până la a generaliza astfel de stipendii oricui este cale lungă.

Tot cu acest prilej ar trebui regândit din temelii statutul celor din armată fie ei militari, fie civili.

CCIA Timiș demarează o nouă serie a cursului Responsabil de Mediu

0

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează în perioada 19 – 28 noiembrie 2018 o nouă serie a cursului acreditat de Responsabil de Mediu (COD COR 325710).

Activitatea desfășurată de responsabilul de mediu cuprinde stabilirea aspectelor, obiectivelor de mediu, propunerea de măsuri pentru rezolvarea problemelor de mediu, îmbunătățirea performanțelor de mediu ale organizației.

Tematica cursului vizează:
• – Instruirea persoanei desemnate cu gestionarea deșeurilor din cadrul firmei, astfel încât să se asigure îndeplinirea obligațiilor legale în domeniul gestionării deșeurilor;
• – Aplicarea prevederilor legale privind protejarea mediului;
• – Aplicarea procedurilor de calitate;
• – Gestionarea cerințelor legale de mediu;
• – Elaborarea programului de management de mediu;
• – Monitorizarea factorilor de mediu;
• – Realizarea auditului intern;
• – Supravegherea activității pentru prevenirea efectelor provocate de situațiile de urgență;
• – Raportarea activității de mediu;
• – Elaborarea documentației sistemului de management de mediu.

Cursul se adresează tuturor celor interesați să gestioneze procese de mediu și agenților economici care generează deșeuri.

In conformitate cu prevederile Legii nr.211/25.11.2011, art.22, alin.3, deținătorii /producătorii de deșeuri persoane juridice, comercianții, precum și operatorii economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru efectuarea operațiunilor de colectare și transport deșeuri “au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane”.

Program: luni – vineri între orele 17.00 – 21.00
Loc de desfășurare: Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22.
Formator: Alina Lavinia CĂLUȘERU
Taxă de participare: 800 lei / pers.
Membrii CCIAT beneficiază de 10% reducere, cf. Ghidului Serviciilor.
Certificatele obținute la absolvirea cursului au recunoaștere națională și internațională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației.

Informații și înscrieri: Direcția Formare și Perfecționare Profesională a CCIA Timiș,
Centrul Regional de Afaceri din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, cam. 110. Persoană de contact: Ana Maria Luca, tel. 0256219173, 0724604132 e-mail: amluca@cciat.ro.

Informații detaliate despre cursuri sunt disponibile pe site-ul CCIAT www.cciat.ro și pe pagina de Facebook a CCIAT.

Mai multe trenuri care veneau spre Timișoara, afectate după ce o garnitură a deraiat

Un tren deraiat în sudul țării a afectat și circulația garniturilor care veneau spre vest. Astfel, după ce trenul București – Craiova a sărit de pe șine la Roșiori Nord, călătorii care care veneau spre Timișoara au ajuns cu întârziere de peste 2 ore.

Garnitura a deraiat din cauza unui borghiu defect și a staționat pe șine până după ora 02:00, în noaptea de miercuri spre joi.

Celelalte trenuri care trebuiau să treacă pe aici au înregistrat întârzieri mari. Cele care fac legătura între București și Timișoara au sosit în stații cu 2 ore întârziere. Este vorba despre trenurile internaționale 1695 și 1798.

Orașul care a adus o suferință fără sfârșit unei familii din vestul țării. Beni a murit înjunghiat la Londra

0

Sora şi fratele tânărului Beniamin Pieknyi, înjunghiat mortal într-un centru comercial din Londra, s-au întors în ţară de teamă şi din cauza suferinţei, susţinând că Londra este un loc periculos, unde „lucruri groaznice  se pot întâmpla cât ai clipi”, informează BBC, care scrie despre drama românilor.

Povestea familiei tânărului Beniamin Pieknyi, din Lupeni, ucis într-un centru comercial londonez, a fost subiectul unui reportaj realizat de postul britanic BBC. Jurnaliştii au relatat despre modul în care fratele său Mihai şi sora acestuia, Iulia, întorşi în ţară, privesc Londra, oraşul care le-a adus cea mai mare suferinţă.

BBC a informat că fratele şi sora românului înjunghiat la câteva săptămâni după ce s-a mutat în Anglia au declarat că Londra este un loc periculos, unde „lucruri teribile se pot întâmpla cât ai clipi”.

„În martie, Beniamin Pieknyi, 21, se plimba printr-un centru comercial când a fost urmărit şi înjunghiat. Fratele şi sora lui, care locuiau cu el, s-au întors în România.

Luni, primarul Sadiq Khan a atenţionat că vor ar pute atrece generaţii până la schimbarea trendului violenţelor din capitală. Cinci bărbaţi urmează să fie condamnaţi pentru rolurile avute în moartea lui Pieknyi, inclusiv Vladislav Yakymchuk, 23, care a pledat vinovat de crimă. S-a ajuns într-un moment în care cinci persoane au fost înjunghiate mortal în Londra în mai puţin de o săptămână”, informează BBC, într-un articol despre atacurile cu cuţite în Londra.

Beniamin Pieknyi (dreapta), aflat de câteva săptămâni în Londra, pentru a munci, „tocmai se afla într-un loc greşit la momentul nepotrivit”, continuă autorii reportajului.

„Născut şi crescut în Lupeni, România, el s-a mutat la Milton Keynes la începutul acestui an pentru a trăi împreună cu fratele său Mihai şi sora Iulia, dorindu-şi să se stabilească şi să lucreze în Marea Britanie. Cu toate acestea, familia s-a întors în România din cauza fricii şi a suferinţei după ce i s-a întâmplat acestuia. <>”, a spus Iulia Pieknyi, potrivit BBC.

Familia tânărului ucis în 20 martie a continuat să ia parte la procesul în care sunt judecaţi cinci tineri acuzaţi de moartea lui Beniamin. „Suntem în stare de şoc. Mama mea nu mai doarme, iar sora mea, Iulia, nu mai vrea să se întoarcă să locuiască în această ţară. Pentru familia noastră, Londra este un loc periculos, după ce i s-a întâmplat fratelui meu”, a declarat Mihai Pieknyi, fratele lui Beniamin, pentru BBC. Beniamin mai avea şapte fraţi şi surori.

sursa – adevarul.ro