O tânără în vârstă de doar 16 ani i-a salvat viaţa frăţiorului ei în vărstă de doar 8 ani aruncându-se pur şi simplu în faţa mitralierelor. Adolescenta a încasat nu mai puţin de 12 gloanţe, dar a supravieţuit.
Povestea Katerinei Vlasenko a ajuns cunoscută în toată Ucraina şi a impresionat pe toată lumea. Joi, 18 martie, preşedintele Volodimir Zelenski a vizitat-o pe Katerina în spital. I-a adus flori şi a felicitat-o pentru curajul său nebun. Tânără i-a transmis preşedintelui Ucrainei că adolescenţii din Ucraina îl susţin. „Toată lumea de pe TikTok te susţine, domnule preşedinte”, a fost mesajul Katiei pentru Zelenski.
Părinţii Katiei au suferit un şoc şi au crezut că fata lor e moartă
Povestea Katerinei începe în momentul în care a decis să plece din Kiev alături de familia, încă de la primele bombardamente ale ruşilor în zonele rezidenţiale ale capitalei Ucrainei. Familia Vlasenko mai fugise o dată de ruşi: atunci când armata rusă a intrat în Crimeea. La scurt timp după ce a plecat din Kiev, familia Katiei a fost oprită la un punct de control instalat de soldaţii ruşi. Din senin, aceştia au început să tragă asupra maşinii.
„Îmi amintesc că primul glonţ mi-a intrat în genunchi”, spune Katerina. Igor, fratele ei în vărstâ de doar 8 ani, a ieşit din maşină şi a început să ţipe la militarii ruşi pentru că sora lui e rănită şi plină de sânge. Durerea micuţului nu i-a impresionat pe ruşi care au deschis din nou focul. Anticipând ce urmează să se întâmple, Katerina nu a stat pe gânduri: a ieşit din maşină şi s-a pus practic între armele ruşilor şi fratele ei. „Gloanţele au lovit-o în spate, în coaste şi plămâni, şi în picioare. Cel mai grav a fost rănită pentru că şi-a acoperit fratele mai mic cu propriul ei corp”, a declarat Tatiana, mama tinerei. Părinţii Katiei au suferit un şoc şi au crezut că fata lor e moartă. Katerina a supravieţuit însă miraculos, iar acum este internată într-un spital din Kiev.
Sursa: obaervatornews.ro