23.1 C
Timișoara
joi 16 mai 2024

Guvernul majorează stimulentul financiar pentru părinții care revin la serviciu mai devreme

Joi, ministrul MunciiRaluca Turcan, a anunțat că se majorează stimulentul de reinserție pentru părintele care se întoarce la muncă mai repede de 6 luni. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, stimulentul va fi majorat de la 650 de lei la 1.500 de lei.

„Astăzi am finalizat şi propunem în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care modificăm cadrul legal pentru concediul şi indemnizaţia lunară de creştere a copiilor în sensul în care creştem stimulul de reinserţie pentru părintele care se întoarce la muncă înainte de 6 luni, acesta fiind în concediu de creştere a copilului. Proiectul intră astăzi în transparenţă decizională (…), urmând ca după îndeplinirea termenului legal să mergem cu acest proiect în şedinţa de Guvern pentru a fi adoptat. (…) Stimulentul de reinserţie ajunge la 1.500 de lei de la 650 de lei, cât se află în momentul de faţă. Aşadar este o sumă consistentă din care părintele care optează să se întoarcă la muncă poate să apeleze la servicii specializate pentru supravegherea şi îngrijirea copilului”, a precizat Raluca Turcan într-o conferinţă de presă.

Raluca Turcan anunță că se majorează stimulentul de reinserție

Ministrul a mai punctat că până în prezent foarte puţini părinţi au apelat la stimulul de reinserţie. Totodată, ea a mai declarat că speră ca un sfert din părinţii aflaţi în concediu de creştere a copilului să revină la muncă, în urma majorării cuantumului stimulului.

„Este o măsură care creşte veniturile părinţilor, care scade riscurile deprofesionalizării părintelui, asigură de asemenea o forţă de muncă necesară angajatorilor care erau în situaţia de a fi privaţi de sprijinul unui angajat care opta să stea doi ani de zile – sau trei ani de zile pentru copilul cu dizabilităţi – în concediul de creştere a copilului şi de asemenea este o măsură care aduce şi un plus financiar substanţial la bugetul statului.

Această măsură de întoarcere în activitate înainte de 6 luni cu un stimulent de reinserţie de 1.500 de lei, deci mult mai mare decât ceea ce exista până acum, şi anume 650 de lei, va fi completat de un alt proiect al nostru de construcţie de creşe şi grădiniţe la nivel naţional, inclusiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, astfel încât să încurajăm părinţii să facă copii, dar în acelaşi timp să aibă şi posibilitatea să-i educe adecvat. Într-o primă etapă să-i supravegheze şi apoi să-i educe. Până acum, foarte, foarte puţini părinţi au optat să revină la muncă înainte de 6 luni (după naşterea copilului, prin solicitarea stimulentului, n.r.). Avem în total 178.000 de beneficiari de concediu de creştere a copilului şi noi sperăm ca o opţiune într-o primă etapă să fie în jur de 25%”, a încheiat Raluca Turcan.

Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Tot mai mulți copii, victime ale abuzului sexual pe internet. Au fost făcute peste 3.000 de sesizări

Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător s-a accentuat în primul trimestru al...

Legendarul șahist Garry Kasparov, invitatul Politehnicii din Timișoara | FOTO-VIDEO

Garry Kasparov va mai putea fi ascultat în 16 mai 2024, la Teatrul Național din Timișoara, într-un dialog interactiv și inspirațional moderat de Cătălin...

Citește și :