Vineri, 25 martie, la „Institutul Inimii de la Pădurea Verde”, cum este cunoscut Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, era forfotă mare. Sala de conferințe, vastă, de altfel, s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulțimea de halate albe, dar și de „civili” în ale medicine care au luat-o cu asalt.

Se putea ghici că se pregătește un eveniment important. Erau prezenți medici, asistenți, invitați de la principalele instituții colaboratoare. Cu maximă punctualitate, managerul spitalui a trecut direct la subiect. A prezentat oaspeții cei mai de seamă, apoi a aunțat că, începând din acea zi, la institut va funcționa un nou compartiment, cel de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică. Deși poate sună banal pentru un venit din afara sistemului, acest lucru este ceva într-adevăr spectaculos.

„Și ce?” S-a mai deschis o secție de spital”, s-ar putea spune.
Dar, cu trei decenii în urmă, pe imașul de lângă Centrul de Meteorogie din Timișoara creșteau doar bălării și spini, după cum își mai aduc aminte medicii cu o oarecare vechime. Acum, aici se face medicină de înaltă clasă, la fel ca în orice mare institut din lumea largă.
În foarte puține locuri, nu doar de la noi din țară, se fac operații cardiace la copii. Totul este diferit. Nimic nu seamănă cu tratamentul unui adult. Nici măcar chirurgii cardiaci cu mare experiență pe adulți nu se prea încumetă să deschidă inima unui copil, să o repare și apoi să-l pună pe picioare ca să se poată juca ca orice micuț.
Deși evenimetul era programat fix pentru data de 25 martie, bolile și cazurile grave nu așteaptă. Cu o zi mai devreme fuseseră realizate primele operații în noile săli. Mai mult, chiar în timpul festivității de deschidere a secției, medicii se aplecau deja asupra altor mici pacienți.

Printre ceilalți invitați s-au remarcat doi invitați de onoare ce merită laude deosebite. Profesorul doctor Youssef Tammam, de la Clinica San Donato din Milano, este un vechi prieten al României și al medicilor timișoreni, cu care operează împreună ori de câte ori este solicitat și are timp să dea o fugă până la Timișoara sau București. Dar și alte țări au nevoie de experiența sa și, astfel, nu apucă să stea prea mult într-un loc. Merge să ajute și să opereze pe toate continentele. Profesorul Tammam a pregătit numeroși medici români în specialitaea sa atât de solicitată, dar și atât de dificilă. De peste treizeci de ani vine regulat în sălile de operație din orașul nostru și este martorul progresului incontestabil al medicinei cardiovasculare din zonă, la care a pus și domnina sa umărul.

Un alt mare prieten al Institului de Boli Cardiovasculare Timișoara este nimeni altul decât Înalt Prea Sfinția Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. În zi de mare sărbătoare, la praznicul Bunei Vestiri, în loc să slujească în una din bisericile de sub oblăduirea sa a preferat să vină la spitalul cu care colaborează de mult timp. Foarte multe din cele necesare noii secții sunt aduse prin efortul Mitropoliei Banatului și sub atenta supravegherea a înaltului ierarh și a echipei sale.

După cuvinte frumoase și de încurajare pentru ce se face în spital, mitrolpolitul a trecut la chestiuni foarte pragmatice. Conducerea a arătat că ar mai fi nevoie de unele echipamente costisitoare pentru o dotare complexă a secției. Vlădica Ioan a surprins plăcut audienâa prin hotărârea sa fermă de a mai face câteva eforturi financiare. În loc de vorbe, a cerut imperativ să afle cât costă un angiograf foarte bun și un aparat de RMN și care sunt cele mai bune firme ce produc așa ceva. A asigurat asistența că va „trage ceva sfori” pentru a face rost de aceste aparate.

„Ieri (24 martie — n.r.) au fost efectuate trei operații la copii între doi și șapte ani, cu unele dintre cele mai simple malformații congenitale: defecte septale interatriale, interventriculare. Am dorit să începem cu cazurile cele mai ușoare ca să meargă totul foarte bine. Astrăzi sunt încplanificate încă două operații. Un copil este deja în sala de operație. De asemenea, sunt operații ceva mai simple, care pot fi făcute oriunde de o echipă antrenată. Pe parcurs dorim să creștem experiența echipei, atât a chirurgilor, anesteziștilor, cât și a personalului medical.

Mie mi-a revenit sarcina să selectez personalul medical. Dar a fost și plăcere. Este și foarte greu. Din 2020 am reușit să angajez 15 asistente medicale, dintre care șase sunt cu experiență și au lucrat la pediatrie, la neonatologie și știu totul despre copil — cum se ține în brațe, cum se recoltează analize. Este foarte important. Celelalte învață. Au fost în misiuni la «Marie Curie», au fost și la Târgu-Mureș, să ne susțină. Se operează chirurgie congenitală și la Târgu-Mureș, așa cum știm, de către profesorul Horațiu Suciu, în jur de 250–300 de cazuri pe an. Se mai operează la București, la Spitalul «Marie Curie», în misiunile pe care le face profesorul dr. Youssef Tammam, la «Grigore Alexandrescu», nu știu exact ce număr și ce diversitate de cazuri. La Cluj și la Iași operează profesorul Timică. Copiii de la noi, dacă nu erau operați aici, trebuiau să meargă la una din aceste clinici de centre universitare, unde este o listă lungă de așteptare. Acum, unele malformații congenitale pot să aștepte. Nu sunt urgențe, un trebuie imediat operate. Pot să aștepte câteva luni sau poate un an. Dar altele trebuie operate imediat. Acolo sunt problemele speciale pentru că sunt malformații complexe, pentru care e nevoie de o echipă bine antrenată și pregătită, cu anesteziști cu terapie intensivă. Totul este diferit față de adult.

Mai pleacă și în străinătate unele cazuri. Au mers în Italia, la «San Donato». Au mai mers în Germania, la colegul și prietenul nostru Eugen Săndică, iar el a operat cât a putut. Dar acolo, dacă mergi, trebuie să plătești. Și o operație care se face în străinătate poate ajunge la 20.000, 25.000 euro, bani pe care îi plătește statul român. Din banii respectivi sigur că se puteau dota clinicile.

Pentru mine este surprinzător. Am urmărit tot istoricul dezvoltării chirurgiei cardiace pediatrice și stagnarea care s-a produs în atâția ani. Cum de s-a reușit să faci chirurgie cardiacă pediatrică de mare anvergură? Să fie un centru care să opereze 500 sau mai multe cazuri pe an? Așa cum facem la adulți. Operăm sute de corduri pe an în clinica noastră. Așa se operează și la Târgu-Mureș, Iași sau Cluj. Mă surprinde. Pentru că nu au fost concentrați să facă ceva.
Există un program care se derulează între Ministerul Sănătății din Romănia și Clinica «San Donato» din Milano. Este ceva concret, chiar dacă e costisitor. Dar, prin acest program, au fost pregătite echipe. Medicii noștrii au fost pregătiți acolo. Și nu numai medicii de la noi. Și cei de la Iași și de la Cluj sau Târgu-Mureș. Generozitatea profesorului Tamam și efortul pe care-l face sunt deosebite și de apreciat.

Medicii de aici sunt asistați de cei din Milano. Sigur că ei sunt foști rezidenți, actuali medici specialiști. Au crescut în această clinică, împreună cu mine, au șase ani de rezidențiat în chirurgie cardiovasculară, inițial pentru adulți. De trei ani i-am întrebat dacă doresc să facă chirurgie cardiacă pediatrică. Atunci, în mod special, i-am trimis în toate misiunile organizate. Este vorba despre Laurențiu Brăescu și Andrei Grigorescu. Ei sunt și asistenți universitari, cu posturi la Universitatea de Medicină… Astfel ei se dezvoltă, dar nu sunt încă independenți în acest domeniu. Nu pot să opereze.

Eu am 62 de ani (vă mărturisesc acum vârsta) și 32 de ani de chirurgie cardiacă. Am început să fac chirurgie (de fapt, doar am cusut) prima plagă chirurgicală încă înainte de a fi student la medicină. Poate că eu am fost un caz patologic. Am fost obsedat de dorința asta de a face chirurgie. Am făcut liceul sanitar de patru ani în Timișoara, după care am lucrat ca asistent medical. Dar, dacă te formezi așa din timpul facultății și știi bine ce vrei să faci, îți sacrifici mult din timp și energie, atunci și dorința ți se îndeplinește. În toți anii de facultate mergeam la chirurgie (la Municipal sau la Județean) și intram în sală cu chirurgii de acolo, cu profesorul Rădulescu, cu profesorii Sucsik sau Bordoș ori Caloghera… Lângă toți marii chirurgi ai orașului meu. Așa te formezi. Nu era o școală anume. Dacă tu voiai să ajungi un chirurg bun și urmai o autodisciplină, te puteai împlini professional. Eu sunt un țăran sănătos de lângă Făget. Mă trezesc la ora cinci să tag la coasă și apoi, la ora opt, merg să operez în formă maximă. Deci, depinde mult și de tineri. Eu în tot timpul cât mai stau aici o să-i susțin. Îi îndrept, îi și cert. Pentru că sunt extrem de sever și de pretențios, așa cum sunt cu mine, așa și cu ceilalți colegi”, ne-a spus profesorul Marian Gașpar.

„Despre transplantul de cord trebuie să vorbim și la copii, ca la adulți… Chirurgia cardiacă pediatrică fost una din dorințele mele majore, de când m-am întors de la Viena, în 1997. Eram aici tânăr specialist și șef de clinică și, pe atunci, am organizat transplantul cardiac de adult. Bineînțeles că la Târgu-Mureș era mult mai bine organizat. Se făcea și cercetare științifică, de către profesorul Deac, în legătură cu transplantul cardiac. Dar noi puteam să face exact cum s-a întâmplat în istoria mondială a transplantului. Nu Christiaan Barnard a fost cel mai așteptat să realizeze în 1967 primul transplant cardiac din lume, pentru că americanii de la Huston, Texas, erau cu mult mai înainte. El s-a dus, i-a vizitat și când s-a întors la Cape Town a făcut un transplant și a ajuns vedeta internațională numărul unu prin operația sa. Nu ar fi fost frumos să facem noi aici primul transplant. Dar l-am organizat. Și primul transplant a fost făcut în octombrie 1999, de către doctorul Șerban Brădișteanu, plecat de la Târgu-Mureș și venit aici pentru doi ani. Dar apoi transplantul cardiac s-a dezvoltat mai mult la Târgu-Mureș. Am făcut și noi recoltări și o singură dată s-a realizat un transplant cardiac și la Timișoara, la un tânăr (putem să-i spunem copil, fiindcă era sub vârsta majoratului). Era în anul 2000, în luna mai. Nu a fost extrem de bine organizat. Problema transplantului nu este doar chirurgicală, de sutură, este și una organizatorică și de urmărire postoperatorie. E important suportul financiar, sunt importante echipele care conlucrează histopatologic, să facă biopsiile de miocard, medicii psihiatri care participă în echipă. Apoi, cei de microbiologie… Sunt mulți.

Din păcate, pacientul nostru a decedat mai târziu. Nu a mai luat medicația. Trebuia să ia tratamentul medicamentos imunosupresiv cu precizie matematică.

La Târgu-Mureș este singurul loc unde s-a făcut transplant cardiac la copil. Dar sigur că ne gândim și noi. Acum au început și la București, la Spitalul Floreasca, unde a făcut primul transplant doctorul Brădișteau, iar în prezent face așa ceva profesorul Horațiu Moldovan”, a continuat doctorul Gașpar.

Profesorul Luca Constantin Tudor, managerul Intitutului de Boli Cardiovasculare Timișoara, a sintetizat evenimentul deschiderii celei maimoderne secții de chirurgie cardiovasculară din vestul țării:
„Deschiderea acestei secții înseamnă îndeplinirea unui vis.Credința că, dacă dorești să progresezi, este să te dezvolți. Să vii întotdeauna cu ceva nou, să intoduce lucruri pe care le poți face doar tu. Dar pentru asta trebuie să îndeplinești standarde foarte înalte. Noi vrem în fiecare zi să devenim tot mai buni. Și nu trebuie să devenim mai buni numai pentru noi, deși e plăcut și pentru noi să știm că avansăm, ci vrem să devenim tot mai buni pentru toată comunitatea acestei zone de vest a României. Întotdeauna mi-am dorit să aducem proceduri noi în spital. Să facem lucruri noi. De fapt, ăsta este și statutul nostru, de institute, forma superioară de existență a unui spital.
Dincolo de activitatea medicală, introducem lucruri noi, facem cercetare, facem școală, adică dezvoltare universitară și postuniversitară. Trebuie, așadar, să ne respectăm statutul. Iar acest pas înainte, o secție la standarde reale, așa cum trebuie construită o secție de sine stătătoare, cu oameni care să facă doar acest lucru, cu profesioniști ce se vor dezvolta și vor crește de la an la an, este o bornă în evoluția noastră ca instituție.

Am vrut să facem o secție respectând standardele europene. Principiul de la care am pornit este cel de a nu amesteca niciodată lucrurile în ceea ce privește chirurgia cardiac pediatrică și cea a adultului. Am pornit de la ideea că nu putem începe dacă nu avem toate condiții, toate dotările, dacă facem derogări de la calitate.
Cea mai bună dovadă este că deja astăzi se operează în compartimentul respectiv. Avem în total patru săli de operație noi-nouțe în institul nostru. Putem aloca două din acestea (toate renovate, cu tot ce e necesar).

Costurile nu sunt niciodată prea mari când vorbim despre medicină și despre a avea rezultate în medicină. Nu pot să spun sume exacte, pentru că noi am investit până astăzi (inclusiv în această secție), bani alocați strict chirurgiei pediatrice, cam 7,5 milioane de lei. Iar o sumă echivalentă s-a investit în lucruri care sunt necesare pentru a funcționa chirurgia pediatrică. Pentru că sterilizarea, de fapt, deservește întregul spital, radiologia — la fel. Sau compartimentul de angiocoronarografie ori electrofiziologia, în care s-au mai băgat bani, toate deservesc și pediatria.

Avem o echipă tânără. Sigur că am lăsat oamenii de specialitate să-și aleagă colectivul. Așa cum este profesorul M. Gașpar, care și-a ales oamenii pe principiul calității profesionale și pe principiul muncii în echipă. Trebuie să fii un om de echipă ca să faci așa ceva.
Sunt oameni tineri pentru că, după anumită vârstă, nu mai poți să începi să operezi sau să faci terapie intensivă la copii. E o profesie de sine stătătoare, aparte și dificilă, așa cum a explicat și domnul profesor Tammam Youssef. Acestea au fost principiile după care am ales oamenii. Dar vom mai aduce și alții, pe măsura în care va fi nevoie și ne vom extinde. Vom specializa alți chirurgic, pe principiul că nimeni nu este de neîlocuit”.