24.1 C
Timișoara
luni 20 mai 2024

Un celebru brand care are două magazine în Timișoara intră în insolvență

Cel mai mare retailer de modă german, Peek&Cloppenburg, a cerut intrarea în insolvență.

Compania a obținut în instanță protecția împotriva creditorilor și permisiunea reorganizării activității în baza legislației germane.

Procedura vizează reorganizarea companiei sub supravegherea instanței și sub îndrumarea unui administrator extern. Această măsură implică și desființarea unor locuri de muncă, potrivit presei germane.

Pandemia a dus la o scădere masivă a vânzărilor, punând presiune pe lichiditățile companiei, explică grupul de retail. În plus, comportamentul de consum al clienților continuă să fie reținut din cauza războiului din Ucraina. Blocajele la livrări, creșterea costurilor cu energia, salariile și aprovizionarea, creșterea ratelor dobânzilor și perspectivele economice au avut, de asemenea, un impact asupra P&C spre sfârșitul anului trecut.

În plus, iarna blândă nu a oferit niciun stimulent suplimentar clienților pentru a cumpăra haine. Mulți oameni sunt forțați să facă economii din cauza inflației ridicate, astfel că retailerul nu poate să transfere clienților creșterea costurilor operaționale, explică compania.

O altă problemă este funcționarea necorespunzătoare a magazinului online, costurile de logistică și cheltuielile de marketing, care trebuie, de asemenea, reduse semnificativ. În acest context, atenția retailerului va reveni asupra magazinelor tradiționale.

Peek&Cloppenburg, care operează 140 de magazine în 15 țări europene, a obținut inițierea procedurii de insolvență la tribunalul din Düsseldorf.

Peek&Cloppenburg este prezent în România cu brandul omonim. Retailerul deține opt magazine pe piața din România, patru dintre acestea fiind în mall-uri din București.

În toamnă, și brandul de modă pentru bărbați Anson’s Herrenhaus, deținut tot de Peek&Cloppenburg, a decis să intre pe piața locală.

Sursa: https://www.profit.ro/

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aqutim de spălare a rețelelor de distribuție

Miercuri, 22 mai, între orele 8-16 se va întrerupe furnizarea apei în Belinț, iar între orele 9-14 se va opri apa în Gruni pentru...

FOTO | Accident într-o localitate din Timiș. O femeie a ajuns la spital

Două mașini s-au izbit pe un drum din județul Timiș. Accidentul s-a petrecut duminică seara, pe șoseaua care desparte satul Iecea Mică de localitatea...

Citește și :