24.1 C
Timișoara
sâmbătă 18 mai 2024

Creșă pentru copiii din zona Bucovina

Începe construirea primei creșe din ultimii 30 de ani, la Timișoara. Autoritățile locale au terenul, iar de proiect se ocupă Ministerul Dezvoltării.

„Primăria Municipiului Timișoara va ceda Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație un teren de aproape 9000 mp, în zona Bucovina, unde Compania Națională de Investiții va construi și dota o creșă de dimensiuni medii pentru copiii din zonă. În paralel, pe o porțiune din acel teren, Primăria Municipiului Timișoara, la cererea locatarilor din zonă, va amenaja un spațiu verde și un teren de sport”, au transmis autoritățile.

Creșa, care are o capacitate de 70 de copii, va fi construită pe strada Învățătorului din zona Bucovina, pe un teren viran care aparține în acest moment Primăriei Timișoara, încadrat de străzile Constantin Stere și Ion Inculeț, în vecinătatea parcării pe care municipalitatea o finalizează în această lună.

„Infrastructura educațională din Timișoara trebuie să țină pasul cu dezvoltarea orașului și mă bucur că prin acest parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, anunțat în vară de ministrul Cseke Attila, reușim deja să pornim construcția acestei creșe. Prioritatea administrației pe care o conduc este să atragem cât mai multe fonduri externe pentru proiectele orașului”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Proiectul de predare a amplasamentului către Ministerul Dezvoltării și CNI va fi dezbătut în ședința Consiliului Local Timișoara de marți. Construcția creșei va fi făcută din fondurile ministerului, iar Primăria Municipiului Timișoara va asigura finanțarea pentru racordurile de utilități (electric, apă, gaz metan, canal, etc.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ministrul Grindeanu anunță preluarea unei lucrări de la Primăria Lugoj

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a continuat și sâmbătă descinderile pe teren pentru a vedea la fața locului problemele ivite la infrastructura rutieră cât și...

Lucrări la rețelele Aquatim și spălări

Luni, 20 mai, între orele 8-16 se va executa o conectare de conducte pe strada Avram Imbroane. Lucrările fac parte din proiectul CL12 - Execuție...

Citește și :