22 C
Timișoara
miercuri 12 iunie 2024

Primarul unei comune timișene si-a umplut buzunarele cu bani publici în mod fraudulos

Situație incredibilă la Primăria PSD din Denta.

Primarul Petru Tapanov și-a acordat singur sporuri ilegale, pe care, alături de alți angajați, este nevoit să le returneze la bugetul de stat.

Totul a fost dat în vileag în urma unui control al Curții de Conturi din anul 2021 care a stabilit că primarul PSD, care pe 9 iunie candidează pentru un nou mandat, a beneficiat de bonusuri pentru fonduri europene, deși primăria pe care o conduce nu avea în derulare decât proiecte din fonduri guvernamentale.

“Pe parcursul anilor 2019, 2020 și primul semestru al anului 2021, entitatea deși nu a fost beneficiar al fondurilor externe nerambursabile ci a beneficiat numai de fonduri guvernamentale, respectiv de finanțare de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), coordonat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a acordat necuvenit sporuri, pentru activitatea prestată în PNDL și nicidecum în proiecte finanțate din fonduri europene“, se arată în Raportul Curții de Conturi.

Inspectorii din cadrul Curții de Conturi au constatat că Primăriei Denta a fost prejudiciată cu suma de 240 de mii de lei, bani care a dispus să fie returnați de persoanele care le-au luat ilegal, între ele fiind atât primarul, cât și viceprimarul comunei.

“Stabilirea întinderii reale a prejudiciului (pagubă + beneficii nerealizate) și luarea măsurilor de recuperare integrală a acestuia, stabilit de echipa de audit, la suma de 240 mii lei, reprezentând drepturi salariale acordate nelegal demnitarilor și celor trei angajați ai UATC; regularizarea cu bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat a sumele declarate și plătite la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, prin depunerea declarațiilor rectificative și diminuarea acestora. Emiterea de noi dispoziții privind indemnizația primarului și viceprimarului, precum și de stabilire a salariilor de bază brute pentru cele trei persoane care au beneficiat nelegal de spor concomitent cu anularea Dispoziției, prin care s-a dispus majorarea salarială nelegală“, mai arată Curtea de Conturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :