23 C
Timișoara
sâmbătă 4 mai 2024

Virusologii protestează împotriva politicienilor ca urmare a deciziilor luate în pandemia de COVID-19

Mai mulți virusologi belgieni proeminenţi au anunţat că nu vor mai acorda interviuri în acest weekend, în semn de protest faţă de modul în care politicienii gestionează epidemia de COVID-19, transmite agenția dpa, preluată de Agerpres.

Omul de ştiinţă Marc van Ranst şi colegii săi, care au apărut frecvent la posturile de televiziune belgiene în timpul crizei coronavirusului, au declanşat ceea ce ei numesc o „grevă a tăcerii”, a relatat postul VRT. Oamenii de ştiinţă spun că politicienii se ascund prea adesea în spatele experţilor şi refuză să acorde interviuri pentru a-şi explica şi apăra politicile de combatere a pandemiei.

Van Ranst a subliniat totuşi că protestul, care va dura până luni, nu este îndreptat împotriva mass-media, ci a politicienilor, a preciazat VRT.

Virusologul este deranjat cu precădere de intenția autorităților de a anunța măsuri de relaxare, în condițiile în care nu sunt semne că pandemia încetinește, ci dimpotrivă.

Belgia a fost afectată destul de puternic și de actualul val al pandemiei. Potrivit autorităţilor medicale, în ultimele două săptămâni au fost confirmate 150 de cazuri de infectare la 100.000 de locuitori.

Nu este pentru prima dată când personalul medical din Belgia intră în conflict cu politicienii. În luna mai, cadrele medicale de la un spital din Bruxelles i-au făcut o primire de-a dreptul ostilă şefei guvernului, Sophie Wilmes: oamenii, înșiruiți în fața spitalului, s-au întors cu spatele în momentul în care a sosit limuzina premierului. A fost forma lor de protest tăcut față de modul în care guvernul a administrat criza legată de pandemia de coronavirus.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

S-au pus în vânzare biletele pentru festivalul TESZT

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” organizează în perioada 19-26 mai a cincisprezecea ediție a Festivalului Euroregional de Teatru - TESZT,...

Animalele, cei mai buni prieteni ai copiilor | FOTO-VIDEO

Trăim într-o lume tot mai tehnologizată și plină de mașinării ce tind să ia locul omului în tot ce ține de muncile mai grele....

Citește și :