În toate gospodăriile din partea noastră de țară, cei ce se pregătesc să prăznuiasă Învierea Mântuitorului fac pregătiri minuțioase. E mare forfotă în case și în avlii.
Acum se face cea mai temeinică curățenie, care, altminteri, nu are egal în restul anului. Totul trebuie să strălucească ca un pahar de cristal (de Tomești, pentru cei care mai știu ce înseamnă asta).
Dar parcă forfota este și mai mare în piețele orașului. În cele mai multe locuri nu ai unde să arunci un ac. Marfă multă, bună, pe toate gusturile și pentru toate portofelele. Cele electronice nu se pun la socoteală întrucât clienții care le așteaptă nu fac târguieli în piață; lor le vine curierul la ușă cu produse ce par din plastic sau polistiren (frumoase) și cu gust de rumeguș.
Cei ce sunt mai cumpătați cu banii și nu au ieșit la pensie la 45 de ani merg în Piața Badea Cârțan unde marfa are savoare și este adusă direct din grădini și solarii. Producătorii sunt de peste tot, din sate mai apropiate de oraș sau de la distanță mai mare. Au venit din Vizejdia, Tomnatic, Lovrin, Belinț ori Chișoda. Dar sunt și in cei ce străbat un drum mai lung tocmai din munții cărășeni (fie ei almăjeni sau gugulani) sau tocmai din zona numită Podgoria Aradului.
Lumea e împărțită după interes. Comercianții spun că piața merge tare bine, mai cu seamă în zilele ce marchează Joia și Vinerea Mare. Totul se vine la preț bun și își freacă mâinile bătătorite de bucurie.
Unii mai cârcotași, ori cu mai multă experiență, spun că vânzarea merge, într-adevăr, bine, însă nu aduce, nici pe departe, cu ce se întâmpla cu patru – șase ani în urmă.
„Noroc cu sărbătorile că ne mai scoatem cheltuielile. În restul zilelor abia dacă dau două kile de cartofi și două-trei legături de ceapă verde!” mărturisește o doamnă cu taraba plină de trufandale.
Cumpărătorii au altă părere. Ei cred că e de apreciat piața și marfa e de calitate, dar și prețurile sunt cam mari. „Păi la pensiile noastre nu ne permitem decât strictul necesar. Faceți socoteala ce puteți cumpăra de o sută de lei?!”
Ce mai găsim…roșii de Oltenia, (aduse direct din Turcia), ceapă verde, albă ori vânătă, leurdă, măcriș, frunze de pătunjel, leuștean, hrean iute de trezit și morții, morcovi, păstârnac (pe care orășenii îl confundă cu pătrunjelul), ridichi roșii, albe ori negre. Mere ca din Grădina Ursului dar la preț ridicol de scăzut. Lubeniță ca în toiul verii, alături de pepene galben.
O doamnă ce știe să-și facă reclamă îndeamnă nehotărâții la verdețuri cu plata în rate!
Un tânăr student își ajută bunica, ce are taraba plină cu de toate. Nu fuge de muncă deși tot științele exacte îl atrag mai mult, dar ca viitor inginer va aprecia munca țăranilor. E firesc să gândească astfel pentru că vine cu produse în piață de copil.
Hala de carne, proaspăt renovată, are o abundență ca în timpurile mult mai bune. Aici lumea nu prea se codește. Odată pe an merită de cumpărat un miel, ori măcar o jumătate sau un sfert pentru cei ce nu au familie mare. Dar oferta este mult mai bogată.
Să tot admiri, poate chiar să cumperi: carne de miel, mai mare sau mai mic, carne de ied, dar și găini aurii ori pui mai timpurii. Mezeluri proaspete ori afumate de porc: cârnați picanți sau proaspeți, tobă, caltaboși, sângerete, jumări scumpe de parcă sunt aduse din Japonia (cam singurele produse de carne ce depășesc o medie a normalului și a decenței) dar și pastramă afumată bună de pus pe mesele cele mai simandicoase. Pentru cei ce nu se pricep la gătit, aici pot să-și găsească porția de drob gata preparată.
Un mucalit cu sacoșa încă goală se miră când vede drob din carne de porc: „De când mă știu drobul se face din organe de miel și nu din porc. Dar acu se vede că lumea e în schimbare? Să nu zic în ceas rău da` poate că acuși cumpărăm și caltaboș de crocodil!”
Pleacă bombănind dar se oprește totuși la taraba cu brânzeturi.
Acolo, la fel, abundență de produse.
„Lume, lume hai la brânză dulce sau telemea maturată de oaie, capră sau de vacă, urdă, smântână adevărat fără pic de aracet, lapte acru ori covăsât, că de cel dulce e plin la alții! Avem și frișcă dulce, dar și cașcaval afumat numa’ bun. Luați de gustați că ce avem azi nu mai găsiți mâine!” Ca un făcut, de parcă toți comercianții s-ar fi înțeles apare în galantare anunțul cu „caș puțin sărat”, O fi un semn că sarea nu mai are căutare?
Sunt din din aceia ce nu se uită la bani. Un domn mai în vârstă își întrebă șefa (consoarta?) „mai luăm doi miei sau ajung ăștia patru? Mai bine să luăm o șuncă de aia mare! Ce zâci?”
E doar o mică felie dintr-o dimineață petrecută într-o piață a Timișoarei, în așteptarea sărbătorilor, care e ,,musai” să fie ținute cu mesele pline de bănățeni sau ce-or mai fi ei…
