Nou atac asupra polițiștilor, în Statele Unite

53

Trei polițiști și-au pierdut viața duminică, în Baton Rouge, statul Louisiana, după ce un individ sau mai mulți a deschis focul asupra a cel puțin șapte agenți.

Un individ îmbrăcat în negru, cu fața acoperită, a deschis focul asupra agenților. Un martor ar fi auzit 10-12 focuri de armă în apropiere de sediul poliției. Mai mulți agenți au fost puși la pământ și au fost transportați la spital, unii dintre ei fiind în stare critică. Primarul orașului Baton Rouge a anunțat la NBC că trei dintre polițiști au decedat.

Potrivit CNN, poliția ar fi primit un apel telefonic ce semnala că un individ suspect merge pe stradă cu o pușcă de asalt. Când poliția a ajuns la fața locului, individul a deschis focul.

Potrivit autorităţilor americane, atacatorul – sau poate atacatorii – ar fi încă în libertate, deși sunt informații contradictorii pe această temă. Unele media americane susțin că atacatorul ar fi fost împușcat.

Deocamdată nu se cunosc motivele atacului, dar seamănă suspect de mult cu acela de la Dallas, de acum o săptămână, când un militar în rezervă a ucis cinci poliţişti.

Incidentul de la Dallas s-a petrecut la un protest legat de presupuse abuzuri ale poliției. Oamenii protestau față de un incident petrecut chiar la Baton Rouge, unde un bărbat de culoare, Alton Sterling, fusese împușcat mortal de un polițist alb, un dosar investigat de Departamentul Justiției. Protestele au fost generate și de un alt incident, similar, care se petrecuse la Minneapolis, în Minnesota.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ