Cioloş a remaniat patru miniştri

76

Ministrul Comunicaţiilor-Marius Bostan, Educaţiei-Adrian Curaj şi ministrul delegat al Departamentului Românilor de Pretutindeni-Dan Stoenescu au fost demişi, a anunţat premierul Dacian Cioloş, iar ministrul Transporturilor, Dan Costescu, aflat pe lista neagră, a demisionat.

Demisia vine ca urmare a declaraţiilor sale controversate legate de faptul că ”trenul este un lux”.

„Recomandăm românilor să aleagă mijlocul de transport care li se potriveşte cel mai bine. Este normal să fie mai mare biletul de tren, în toate ţările civilizate este la fel. Trenul este un lux şi oamenii plătesc mai mult că să îl aibă. Suntem o ţară săracă şi trebuie să păstrăm limitele, dar va spun că sunt trenuri care sunt foarte bine puse la punct. Încercaţi trenurile spre mare şi o să aveţi o mare surpriză. Celelalte trenuri nu au obligaţia să aibă aer condiţionat. Sunt trenuri de lung parcurs, mediu parcurs şi scurt parcurs. Fiecare operator feroviar, dacă vrea să atragă clienţi, va oferi aer condiţionat”, a afirmat ministrul la Realitatea Tv.

Premierul Dacian Cioloș a făcut următoarele propuneri pe care le va transmite președintelui României, Klaus Iohannis:

Prof. univ. dr. Mircea Dumitru este propus pentru portofoliul de Ministru al Educației Naționale și Cercetării Științifice;

Petru Sorin Bușe este propus pentru portofoliul de Ministru al Transporturilor;

Maria Ligor este propusă pentru portofoliul de Ministru Delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni;

Portofoliul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională va fi preluat interimar de Șeful Cancelariei Primului-Ministrului, Dragoș Tudorache.

LĂSAȚI UN MESAJ