2.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură 2016

Celebrul cantautor folk american Bob Dylan a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane”.

În vârstă de 75 de ani, născut în Minnesota, SUA, Bob Dylan este cunoscut marelui public mai ales datorită cântecelor lui, însă el este în egală măsură autorul unor versuri de mare sensibilitate.

„Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt” – este probabil unul dintre cele mai cunoscute versuri puse în cântec de Bob Dylan.

Cine este Bob Dylan

Considerat mai curând muzician, Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman) s-a născut în Duluth, Minnesota, SUA, la 24 mai 1941.  A crescut în Hibbing, Minnesota, de la vârsta de 6 ani. A învățat să cânte la chitară și muzicuță, punând bazele unei trupe rock&roll numită Golden Chords, în perioada în care se afla în liceu, pe care l-a absolvit în 1959, după care a început să studieze arta la University of Minnesota din Minneapolis, relatează Agerpres.

A început să cânte piese prin cafenele de când se afla încă în colegiu, sub numele Bob Dylan, luându-și numele de la poetul Dylan Thomas. Inspirat de Hank Williams și de Woody Guthrie, Dylan a început să asculte blues. A petrecut vara anului 1960 în Denver, unde l-a cunoscut pe cântărețul blues Jesse Fuller — cel care și-a pus amprenta asupra stilului componistic și de chitarist ale lui Dylan, potrivit site-ului www.bestmusic.ro.

Dylan a ajuns în New York în ianuarie 1961, impresionând comunitatea folk din Greenwich Village. A început să-l viziteze pe idolul său, Guthrie, când acesta se afla în spital. Tot atunci l-a întâlnit pe John Hammond (Columbia Records), care l-a ajutat să lanseze, în martie 1962, primul disc — o compilație de piese folk și blues. Un an mai târziu, a compus un număr impresionant de cântece, majoritatea cu mesaj politic. Unele dintre acestea au fost incluse pe al doilea disc — ”The Freewheelin Bob Dylan”. Albumul a avut un impact major asupra comunității folk din Statele Unite, mulți interpretând cover-uri după aceste melodii. Dintre aceștia, cei mai importanți au fost Peter, Paul & Mary, care au transformat melodia „Blowin in the Wind” într-un mare hit al anului 1963.

Sursa: DIGI24.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

La Teatrul German de Stat a început montarea unei noi premiere – Tectonica norilor de José Rivera, în regia lui László Bocsárdi

Teatrul German de Stat anunță începerea repetițiilor la o nouă premieră – spectacolul Tectonica norilor de José Rivera. Premiera va avea loc în 6...

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Citește și :