Fetița, care nu era mai mare de vreo șase anișori, se opri și privi lung spre altarul luminos și dichisit, care, acum, în lumina stranie a amurgului, parcă strălucea altfel.

Albastrul cerului coborâse tainic în adâncul bisericii, făcând ca pereții, cu icoanele și picturile dinăuntru, să se transforme în sufletele vii ale tuturor celor ce au pășit odată pe acolo. Nicio voce, niciun pas, nicio altă răsuflare nu se deslușea în afara celor doi, tatăl și cu fiica sa, tocmai intrați în biserica de la marginea cartierului.

Mirată și învăluită într-o tăcere absolut neobișnuită pentru ea până atunci, a stăruit cu privirea asupra aranjamentului din fața sa, anume la scena cu Iisus mort și înconjurat de fel și fel de plăsmuiri fizice, de la apostoli, la îngeri coborâți din cer să-i vegheze somnul, în aparență, veșnic.

„De ce l-au omorât, tata, pe Iisus și cine a făcut așa ceva rău?”, s-a pornit că întreabă copila, întorcându-și brusc privirea către părintele său.

Ușor încurcat, acesta i-a bâiguit ceva ce părea un soi de replică, explicându-i cine și de ce i-ar fi putut face atât de mult rău Omului așezat în mormântul acela improvizat din fața sa.

Fetița, mulțumită de răspunsurile primite, continua să se joace în apropierea altarului din biserica aproape pustie la ora aceea. O liniște specială și o stare de calm absolut învăluiau totul, acolo, în interior, de parcă lumea nu mai exista, ci doar ei, copilașul și tatăl său, ar mai fi rămas, uitați, pe pământ.

„Și, spui, tata, că Isus va învia la noapte? Ce drăguț! Ai idee și cum se va întâmpla asta?”, puse, dintr-o dată, copilul o nouă și absolut naturală întrebare.

„E adevărat tot ce-mi spui? Dacă da, aș putea să văd cu ochii mei întâmplarea asta? Doar știi că Iisus e prietenul meu, am văzut atâtea desene cu el. Apoi, după ce a venit răspunsul așteptat, replica puiului de om a izbucnit brusc și limpede:

„Minunat, ce bine că o să învie! Atunci mă voi putea juca cu El, dacă tot va fi, curând, aici, alături de noi”, s-a luminat fața ei frumoasă, semănând în detaliu cu chipurile unor sfinți pictați pe pereți.

Lumina din ochii tatălui căpătase, între timp, o irizare fină și plină de blândețe pentru că îmbrăcase deja haina cerului. La scurtă vreme, învăluiți de o lumină densă, dar vag eliberatoare și caldă, și plutind pe mirosul discret de smirnă și tămâie, cei doi, tatăl și fiica sa, ieșiră tăcuți din biserica unde, la miezul nopții, urma să se producă miracolul promis al vieții veșnice.