Puciștii din PNL se pregătesc de ,,lovitura finală”. Se pune la cale înființarea unui nou grup parlamentar care să facă guvernul împreună cu PSD

Facțiunea pro-PSD din interiorul PNL, care vrea continuarea guvernării împreună cu partidul lui Sorin Grindeanu, s-a regrupat după înfrângerea din Biroul Politic Național (BPN) de marți și dă un nou asalt în partid. Cu ajutorul PSD, ei încearcă acum să convingă primarii și liderii locali din PNL să accepte o nouă guvernare cu social-democrații. În caz că nici noua tentativă nu reușește, aripa anti-Bolojan ia în calcul ruperea din PNL și înființarea unui nou grup parlamentar, potrivit surselor G4Media.

Ilie Bolojan și-a impus marți la ședința BPN punctul de vedere printr-un vot masiv: 50 de voturi pentru și 4 abțineri în favoarea unei moțiuni care prevede că PNL nu va mai face coaliție cu PSD, iar partidul va intra în opoziție. Cu toate acestea, lideri PNL precum Cătălin Predoiu, Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc sau Toma Petcu susțin în continuare rămânerea la guvernare alături de PSD.

În aceste zile, cei caracterizați în interiorul PNL drept ”puciști” au înroșit telefoanele către primari și președinți de consilii județene pentru a-i determina să accepte convocarea unui Consiliu Național la care să fie răsturnată decizia anti-PSD de marți.

Mai mult, primarii liberali sunt sunați inclusiv de baroni locali din PSD care le cer să se întoarcă la guvernare fără Bolojan, au declarat pentru G4Media mai mulți lideri PNL.

Și asupra USR există tentative de întoarcere a deciziei anti-PSD, existând din partea social-democraților tentative de a convinge unii dintre lideri, potrivit informațiilor G4Media. USR-iștii abordați pentru a trăda partidul au refuzat însă orice negociere, potrivit surselor citate.

Pe de altă parte, echipa lui Ilie Bolojan ia în calcul organizarea unui congres extraordinar la care membrii partidului să decidă atât orientarea pro-reforme a partidului, cât și o nouă echipă de conducere din care să nu mai facă parte partizanii colaborării cu PSD.

De altfel, Dan Motreanu, secretarul general al PNL, i-a avertizat pe puciști în ședința de marți a Biroului Politic Național că va organiza congresul extraordinar dacă aceștia continuă tentativele de subminare a deciziilor luate deja.

În cazul în care planul de a răsturna deciziile eșuează, gruparea pro-PSD ia în calcul scindarea PNL și înființarea unui nou grup parlamentar care să colaboreze cu partidul lui Sorin Grindeanu, au declarat pentru G4Media surse politice.

Acest nou grup parlamentar ar urma să crească forța parlamentară a PSD, care are deja 129 de senatori și deputați.

Ar urma să funcționeze exact ca ALDE, partidul înființat de Călin Popescu Tăriceanu prin ruperea de PNL și colaborarea cu PSD-ul condus la acel moment de Liviu Dragnea.

Sursa:https://www.g4media.ro/

 

Alte subiecte :

Amenzi în valoare de 1.266.500 lei pentru neregulile depistate în luna aprilie 2026

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, sub coordonarea inspectorului șef, Ileana Mogoșanu, au desfășurat în perioada 01.04.2026-30.04.2026, o serie de...

NaturalPachKids, echipa Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta, va reprezenta Timișul în finala națională a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, după ocuparea primului loc în...

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost gazda semifinalei „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)....

Citește și :