„Acolo stați!”, exclamă dottoressa și simt că și-ar ridica mâinele de pe volan o clipă. De bucurie, dar donna e responsabilă. E de mult un medic respectat în Padova. „Stați chiar la Specola, îl veți cunoaște pe Nelu!”, continuă timișoreanca pe care după ani o întâlniserăm la îmbarcarea pe „Traian Vuia” pentru Treviso. „Vă duc eu la Padova, când ajungem. Am mașina la aeroport. Ne vedem lângă bandă”, ne spusese atunci.

Acum descoperim împreună apartamentul pe care îl închiriaserăm. „Tablourile lui Nelu pe pereți! Vezi!” Cele două camere și curtea mică, ideală pentru unul din obiceiurile mele nesănătoase, sunt lipite de Oratorio San Michele, la doi pași de Observatorul Astronomic (La Specola). Plouă mărunt, dar „Nelu trebuie să fie la pod!”. Ne despărțim cu gândul de a ne revedea zilele următoare. „E Sinner în finala de la Monte Carlo. Poate mai prind puțin.”

După o jumătate de oră ieșim să vedem împrejurimile. Pe Ponte Paleocapa, dottoressa face poze. „N-am mai ajuns acasă. M-am repezit în bar (cum altfel decât „Specola”) să văd finalul. A câștigat Sinner. Nelu e aici. Uite-l!”

E lângă lucrări, chiar după pod. La colț, cum îmi deschid, ca pe vremuri, pachetul de Camel necartonat de care sunt foarte mândru că-l găsesc același la orice Tabaccheria. Și cum se deschide o lume. Dau mâna cu Nelu Pascu și știu că voi fi un pic mai padovan în aceste zile, de duminică până duminică. Acasă e Paștele, iar aici totul în jur e al lui Nelu. Și eu. O lume pe care a colorat-o zilnic ani și ani, despre care avea să-mi spună fără nicio emfază: „Poți zice orice despre subiect, poate să-ți placă sau nu, dar despre culoare nu ai ce!”.

Nelu trăiește între brațe deschise cu brațele deschise. Iar din puloverul lui acoperit cu ulei, tempera și acuarelă colorile pătrund nestingerite în ceilalți. În noi, fiindcă el nu e doar pictorul stradal din Padova, ci o instituție. Un Centru de Proiecte al Prieteniei. Al umanității.

În bar mă întâmpină lucrările lui, în restaurantul vecin, unde luăm masa, altele semnate de pictorul din Galați, din Padova, dar mai ales de NELU.

Prietena noastră Corina ne trimite poze cu pereții cabinetului ei. Pe care se simt ca acasă culorile lui Nelu. Și generozitatea lui. Care nu e născută ca să îmbătrânescă, nici dobândită, prin educație, ca să piară după un pahar de grappa în plus. E pur și simplu natura lui, una pe care mâna întinsă a omului nu face altceva decât să o împrospăteze în fiece clipă. Cum o face marele maestru internațional la șah pe care-l întâlnim într-o seară sau cercetătoarea în oncologie care ne zâmbește șiret cu un pahar de Aperol într-o mână și o țigară în alta. Ori profesorul Renzo, specialist în limbi romanice, cu stagii la Cluj cândva și cu o română perfectă la cei peste 80 de ani ai săi. Cu toții doar o mică parte din Lumea lui Nelu de la „Specola”.

Dar timpul? Și el trece pe la Specola și ne îmbrățișează pe toți. Și când ne uităm unde s-a așezat, găsim deasupra scaunului gol un afiș cu un iepure pierdut. Și regăsit?