După ce Guvernul Bolojan a fost demis marți prin moțiunea de cenzură a PSD+AUR, pe scena politică începe sarabanda discuțiilor, negocierilor secrete și a consultărilor publice pe tema viitorului guvern. Fie că se gândesc la o formulă minoritară sau majoritară, partidele care își vor asuma formarea guvernului vor trebui să treacă prin câteva mari hopuri: să-l convingă pe președintele Nicușor Dan cu o variantă de premier, iar după asta, să strângă numărul suficient de voturi măcar pentru învestitură.
„PSD, în acest moment, este deschis și are toate variantele în față. Pot să existe majorități și fără PSD sau poate PSD să fie parte a coaliției de guvernare, o coaliție a partidelor pro-occidentale.Noi avem toate opțiunile, spre deosebire de alții. De la a avea un premier dat de PSD, până la a merge în opoziție. Toate variantele le avem ca opțiuni. Vom lua o decizie când se va cristaliza un scenariu. Nu spunem din start nu”, a declarat miercuri, președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Numai că în ciuda dorințelor sau declarațiilor publice ale PSD, PNL și USR au decis încă de marți în forurile de conducere internă să nu mai participe la nicio coaliție cu social-democrații, ceea ce îi trimite pe aceștia spre alte opțiuni și calcule. Cel matematic, se face în Parlament, pe numărul de senatori și deputați.
Oficial, social-democrații exclud o guvernare cu AUR, iar scenariul e respins și de președintele Nicușor Dan.
Varianta alternativă la PNL și USR
Fără PNL și USR, social-democrații mai au ca singură variantă teoretică o alianță cu UDMR, cu grupul minorităților naționale din Parlament și cu parlamentarii neafiliați și cu restul celorlalte partide mici parlamentare, unele considerate extremiste, gen POT, PACE sau SOS România.
În urmă cu câteva săptămâni, după o serie de discuții de mediere la Cotroceni, între partidele din coaliție și președintele Nicușor Dan, Kelemen Hunor s-a referit la aceste mici formațiuni ca fiind „orfanii politici ai Parlamentului”.
Pentru ca un viitor guvern să treacă la vot în Parlament, are nevoie de minim 233 de voturi.
Câte voturi sunt teoretic disponibile pentru un viitor guvern PSD fără PNL și USR:
PSD – 129 de deputați și senatori
UDMR – 31 de deputați și senatori
Grupul Minorităților Naționale – 17 deputați
PACE – 12 senatori
S.O.S România – 15 deputați
POT – 16 deputați
Neafiliați – 21 de deputați și senatori
Ar fi așadar, 241 de parlamentari. Iar dacă ar vota cu toții „pentru”; noul Guvern ar fi învestit cu 8 voturi mai mult decât cele 233 necesare.
Formațiunile politice cu care PSD ar putea forma o majoritate parlamentară
Totuși, potrivit informațiilor HotNews, PSD nu își dorește un guvern care să depindă de aceste „grupulețe”.
În plus, nici Kelemen Hunor, liderul UDMR, care dorește la rândul său revenirea la coaliția PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități, nu ia în calcul varianta unui guvern cu micile formațiuni.
„Ei nu au cum (să intre la guvernare). Eu nu renunț nici la USR nici la PNL. Ieri (marți, n.red.) 281 au renunțat la coaliția noastră. Noi trebuie să ne așezăm la masă. Să vedem soluțiile pe care le putem pune în practică. Nu există în acest moment această soluție, pur și simplu, în acest moment, în afară de aritmetică, trebuie găsite și argumente politice”, a declarat miercuri, la Parlament, Kelemen Hunor.
Social-democrații au anunțat, prin vocea lui Claudiu Manda, că au și o propunere clară pentru funcția de premier din partea social-democraților: „Dacă o să fie o invitaţie către PSD, să dea prim-ministrul, nu fugind de această responsabilitate şi numele pe care PSD îl va propune este Sorin Grindeanu”, a precizat miercuri, Manda.
Gruparea din PNL care nu exclude revenirea la guvernare cu PSD
Mai există însă și o altă variantă pentru PSD de a atrage voturi. Social-democrații insistă că vor în continuare coaliție cu PNL, USR și UDMR, dar fără Ilie Bolojan premier. Deși unul dintre „capetele de acuzare” invocat de Sorin Grindeanu la adresa lui Bolojan a fost acela că acesta din urmă a fost „mai mult premierul USR”.
Primul a fost Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, care la câteva minute după adoptarea moțiunii de cenzură, a spus că „acele rezoluții nu pot însemna că nu putem discuta în partid orice va fi”. PNL a votat de două ori că, dacă PSD dărâmă guvernul, cele două partide nu mai pot face alianță.
A urmat apoi Nicoleta Pauliuc, de asemenea prim-vicepreședintă, care nu a exclus o nouă alianță cu PSD, spunând că își dorește un parteneriat cu președintele Nicușor Dan, „care a spus că trebuie să fim la guvernare”.
Chiar dacă reporterii au insistat că prezența PNL la guvernare înseamnă că vor forma Guvernul alături de PSD, Nicoleta Pauliuc a continuat spunând că „e foarte important ca PNL să fie în camera în care se iau deciziile”.
La finalul ședinței, în spatele lui Bolojan au stat o mare parte dintre cei care au participat la ședință, mai puțin Cătălin Predoiu, care a plecat înaintea declarațiilor de presă, Nicoleta Pauliuc, Hubert Thuma, Toma Petcu sau Alina Gorghiu. Toți se opun intrării în opoziție și nu exclud reluarea negocierilor cu PSD. Ei vor testa, în zilele următoare, conform surselor din partid, ce susținere au în PNL pentru o refacere a votului și a alianței cu PSD.
Dacă nu pot convinge deocamdată oficial PNL-ul să refacă coaliția, social-democrații ar putea primi o parte din voturile liberalilor care vor să continue guvernarea alături de social-democrați. Marți, în PNL au existat mai multe voci care au contestat decizia de a nu mai negocia cu PSD. Unele au făcut-o chiar public.
PNL a mai trecut printr-o scindare care a dus o parte dintre liberali alături de PSD
S-a întâmplat în 2014, când nemulțumiți de ruperea Uniunii Social Liberale (PSD-PNL), Călin Popescu-Tăriceanu și o parte dintre susținătorii săi au plecat din PNL și au fondat Partidul Liberal Reformator (PLR), care ulterior a fuzionat cu Partidul Conservator (PC) și au format ALDE, care a intrat la guvernare alături de PSD până în 2019.
Câte voturi are PNL în Parlament
În acest moment, liberalii au 53 de deputați și 22 de senatori, adică un total de 75 de parlamentari. Dincolo de declarații, numărul celor care ar fi dispuși în acest moment să „trădeze” și să continue guvernarea alături de social-democrați nu poate fi anticipat în acest moment. Urmează zile intense de negocieri și de posibile răsturnări de situații. Între timp, guvernul Bolojan mai are cel mult 42 de zile de mandat interimar.
Sursa: https://hotnews.ro/




