12.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 4386

Încă un deces îndoliază fotbalul românesc. Un mare antrenor de fotbal din vestul țării s-a stins!

Fostul jucător şi antrenor al FC Bihor, Alexandru Gergely, a murit duminică seară, la vârsta de 67 de ani. În ultima perioadă, acesta avusese probleme grave de sănătate. De altfel, în 2011, antrenorului i-a fost amputat un picior.

Presa sportivă notează că Gergely s-a dedicat în special creşterii tinerilor jucători, el fiind cel care a descoperit numeroase talente din fotbal, între care şi pe Claudiu Keşeru, atacantul naţionalei şi al lui Ludogoreţ. Alte nume cunoscute care au făcut pasul în Liga 1 sub coordonarea lui Gergely au fost Cristi Cigan, Sebastian Achim sau Sergiu Homei, fostul fundaş dreapta al lui Dinamo.

Alexandru Gergely,Potrivit gsp.ro, Alexandru Gergely s-a născut pe 16 septembrie 1951, a fost junior sub comanda antrenorilor Gheorghe Ola şi Cornel Drăguşin şi a ajuns la Steagu Roşu Braşov, unde i-a avut antrenori pe Nicolae Proca şi Valentin Stănescu.

După şase ani la Braşov, a trecut la FC Bihor, unde a petrecut alţi şase ani. De altfel, după ce s-a retras din cariera de fotbalist, Gergely a lucrat ca antrenor la Centrul de copii şi juniori la FC Bihor, iar mai apoi la Liberty Salonta. El a marcat 79 de goluri în 268 de meciuri pe prima scenă fotbalistică a României

Gazeta Sporturilor notează că, în noiembrie 2016, Gergely a acceptat să vorbească despe relaţia lui cu Keşeru şi dezvăluia secrete neştiute: „M-a sunat şi am vorbit mult. Mi-a povestit ce a mai făcut în ultima perioadă, despre golurile pe care le-a dat, era fericit şi împlinit. Îi merge bine. Sunt foarte fericit de realizările pe care le are şi sunt bucuros că am avut eu şansa să-l cresc. Acum, i-am şi zis: «Băi, Claudiule, tu când erai la fotbal plângeai nonstop, iar acum ai ajuns să te iubească toată lumea». Mi-a spus că abia aşteaptă să ne vedem la Oradea, când va venit de Sărbători. Mi-a promis că o să treacă pe la mine p-acasă, o să-mi aducă şi-un tricou de la Steaua, poate şi de la naţională, şi-o poză mare cu el. O să mi-o fac tablou! Abia aştept să-l văd, e unul dintre cei mai dragi jucători de-ai mei. Am avut probleme de sănătate, iar el m-a ajutat atunci când am avut nevoie”, spunea Gergely.

Sursa citată mai notează că Gergely a murit în aceeaşi zi în care România l-a pierdut şi pe Nicolae Tilihoi, fostul fundaş al „Craiovei Maxima”.

sursa: ebihoreanul.ro

Furtunul negru care aduce oxigenul, într-un spital din România. Povestea tulburătoare a unui pacient decedat, relatată de fostul ministru al Sănătății

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, scrie într-o postare pe Facebook despre condiţiile în care şi-a trăit ultimele zile un bolnav de cancer, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. ”Prin furtunul negru de la fereastră ajungea oxigen”, scrie fostul ministru.

”România, martie 2018. Ţara cu cea mai mare creştere economică din Europa. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Clinic, adică spital universitar, ca să ne înţelegem”, a scris, luni, pe Facebook, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

În pozele ataşate postării, apare, pe lângă imagini dezolante din camera de spital, un furtun subţine introdus pe geam în salon.

”În condiţiile de mai jos şi-a petrecut ultimele zile un bărbat de 37 de ani. A avut alături un medic oncolog care l-a ajutat să lupte şi să spere până la capăt, un medic care a încercat tot ce putea încerca, pentru ca Dan să mai câştige timp. România, martie 2018. Pacienţi şi personal medical trebuie să lupte cu o afecţiune precum cancerul, în astfel de condiţii… PS Prin furtunul negru de la fereastră ajungea, de undeva de la parterul clădirii, prin exterior, oxigen”, adaugă Vlad Voiculescu.

sursa: mediafax.ro

„Vreau să terminăm cu conflictele, să aduc pacea și să ne apucăm de treabă” – Interviu cu scriitorul şi senatorul Dan Lungu

Dan LUNGU (n. 1969, Botoşani), scriitor,  conf. univ. dr. la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, director al Muzeului Național al Literaturii Române Iași (2013–2017), senator USR, membru în Comisia de cultură și media a Senatului României. Co-fondator și manager al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași — FILIT (2013–2016). Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Romane ale sale au fost traduse în franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, croată, maghiară, bulgară, greacă, norvegiană, macedoneană şi turcă. În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez. Studii postdoctorale de sociologie la Sorbona şi redactor al revistei Au Sud de l’Est (Paris). La Polirom a publicat romanele Raiul găinilor (fals roman de zvonuri şi mistere) (2004, 2007, 2010, 2012), Sînt o babă comunistă! (2007, 2010, 2011, 2013; ecranizat în regia lui Stere Gulea; în 2010, premiera piesei Baba comunistă pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda; în 2013, premiera maghiară la Teatrul „Katona József” din Budapesta, iar la Ateneul Tătăraşi din Iaşi, premiera naţională a piesei; în mai 2015, a avut loc la Teatrul de Balet din Sibiu premiera spectacolului de dans-teatru Sînt o babă comunistă!, iar în 2016 spectacolul a fost pus în scenă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu; versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet în 2008, iar versiunea poloneză a fost nominalizată la premiul pentru literatură central-europeană „Angelus”), Cum să uiţi o femeie (2009, 2010, 2011),  În iad toate becurile sînt arse (2011, 2014) și Fetița care se juca de-a Dumnezeu (2015, 2016, 2018), volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (2005, 2013) şi Proză cu amănuntul (2008) şi a coordonat, în colaborare, volumele Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008), Str. Revoluţiei nr. 89 (2009),  Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014) și Cartea Copilăriilor (2016). Este distins cu numeroase premii literare. 

Robert Şerban: Câţi oameni, din afara lumii intelectuale, ştiu că unul dintre senatorii României este, poate, cel mai tradus scriitor român contemporan? De ce lasă un scriitor masa de lucru şi călătoriile imaginare pentru scaunul de demnitar şi şedințe plicticoase?

Dan Lungu: Ele nu sunt neapărat incompatibile, depinde de personalitatea fiecăruia. Există mari scriitori în lumea asta care au practicat medicina, avocatura, au fost contabili, ingineri agronomi sau profesioniști în industria aeronautică, iar de implicarea politică nici nu mai spun, exemplele sunt nenumărate. Eu mereu am făcut și altceva în paralel cu scrisul, ceea ce mă stimulează, mă îmbogățește și, într-un alt plan, îmi dă profunzime scrisului. În anii ’90 am inițiat Club 8, un grup literar al tinerilor rebeli din Iași, apoi am fost director la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, unde am deschis patru puncte muzeale noi și am făcut un sistem de rezidențe de creație. După model occidental, am invitat scriitori tineri și bătrâni, oferindu-le un loc liniștit pentru scris și bani de cheltuială, pentru una sau mai multe luni. Apoi, am fondat, alături de Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere — FILIT.

Acum sunt în Comisia de cultură și media a Senatului României și încerc să pun politica în slujba culturii. Sunt dintre cei care cred în fundamentul cultural al dezvoltării, care cred că un act artistic este cel puțin la fel de important ca asfaltul sau creșterea PIB-ului.

R.Ş.: Pregătiţi proiecte de lege care să vină în sprijinul vieţii culturale din România? Care consideraţi că ar fi legile necesare ca lumea culturală de la noi să fie mai… vie şi mai performantă?

D.L.: Discutăm proiecte de lege, facem completări și amendamente, exercităm așa-numitul control parlamentar, răspundem nevoilor și problemelor din circumscripția electorală. Eu, personal, cred că trebuie să profesionalizăm sistemul de finanțare a proiectelor culturale, mai ales la nivel local, să îmbunătățim legea privind managementul în instituțiile publice de cultură, precum și cea a așezămintelor culturale. Din această poziție mi-am întocmit un tablou destul de complex al lumii culturale românești. Văd două puncte foarte slabe: cultura în mediul rural și cultura vie, contemporană. Căminele culturale din sate sunt un dezastru, în cele mai multe cazuri, instituțiile culturale sunt subfinanțate, iar sprijinirea culturii vii este anemică și incoerentă. Viitorul culturii stă în prezentul culturii. Mi-ar plăcea ca în fiecare județ, așa cum există un Centru de conservare și promovare a culturii tradiționale, să funcționeze și un Centru de susținere și promovare a culturii contemporane. Mi-ar plăcea să existe o strategie culturală pentru mediul rural la nivelul fiecărui consiliu județean, fiindcă satele sunt lăsate de izbeliște. Cultura e un țesut strâns, prin fire subterane există o legătură puternică între accesul la cultură al copiilor din ultimul cătun și performanțele culturale românești la nivel european. Pe termen lung, evident. Trebuie să avem grijă de fiecare segment în parte, căci fiecare este important.

R.Ş. : V-aţi înscris în cursa pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România. Care sunt motivele acestei decizii? Ce atuuri consideraţi că aveţi pentru această funcţie?

D.L.: Sunt membru al Uniunii Scriitorilor de mai bine de douăzeci de ani și nu am mai candidat niciodată la nicio funcție. Acum o fac pentru că știu că în contextul actual pot fi de mare ajutor breslei noastre. Ca un exemplu, din poziția de membru în Comisia de cultură și media a Senatului României pot apăra suplimentele de pensie pe care le primesc membrii uniunilor de creație, care sunt date prin lege, din bugetul de stat, și nu de către Uniunea Scriitorilor sau altă uniune. Dacă sunt date prin lege, ele pot fi apărate de acolo de unde se fac legile, nu e cazul să intru în detalii. Din aceeași poziție pot iniția și susține legi care să sprijine activitatea și statutul creatorilor, pot facilita și susține relații cu instituțiile culturale importante din România și străinătate. Sunt foarte supărat pe actuala conducere a Uniunii Scriitorilor, că nu a fost în stare să aibă un reprezentant în Consiliul de conducere al ICR, principala instituție care se ocupă cu promovarea culturii românești în străinătate, în condițiile în care toate celelalte uniuni de creație au. Aș fi putut da o mână de ajutor în Comisa de cultură, unde au avut loc audierile, însă din partea Uniunii Scriitorilor nu s-a prezentat pur și simplu nimeni, niciun candidat. Nu poți să ajuți un scaun gol. Găsesc impardonabilă această indolență, de pe urma căreia suferă toți scriitorii.

De altminteri, am impresia că în ultimii ani Uniunea s-a ținut mai mult de scandaluri decât de soarta scriitorilor, iar imaginea noastră publică, din păcate, e mai proastă ca oricând. Dacă voi fi ales, vreau să terminăm cu conflictele, să aduc pacea și să ne apucăm de treabă. În acest moment, Uniunea nu-ți atinge scopurile, deși cheltuiește un buget considerabil. Din cei peste un milion și jumătate de euro buget anual, nu are nicio bursă de creație, nicio rezidență, iar comisia socială nu s-a mai întrunit de ani buni. Atenție, în acești bani nu intră și suplimentele de pensie sau indemnizațiile de merit, care sunt plătite, cum spuneam, de la bugetul de stat, nu trec prin Uniune. Din cei peste un milion și jumătate de euro nu ajung către evenimentele membrilor simpli, către orașele din provincie, decât o foarte mică parte. E drept, sunt banii care merg către reviste, fiind dirijați în mod expres de lege (Legea nr. 136/2015) într-acolo, ceea ce e un lucru bun. Apoi mai sunt banii care merg către procese: anul trecut Uniunea a cheltuit cu avocații peste 50.000 de euro. O notă de plată cam piperată, ținând cont că sunt procese împotriva foștilor membri, și lucrurile puteau fi aplanate la timp prin dialog și comunicare. Acestor bani le-ar fi stat mai bine în sprijin de creație sau ajutoare sociale.

R.Ş. : Să presupunem că vă veţi convinge confraţii să vă aleagă în fruntea lor. Care vor fi primele patru măsuri ce vor fi luate de viitoare conducere a Uniunii Scriitorilor?

D.L.: În primul rând, transparentizăm instituția. În acest moment, de exemplu, nu sunt publice rapoartele anuale de activitate, nu știm pe ce s-au cheltuit banii și cât s-a cheltuit. Fără transparență nu există încredere și nu se poate construi mai departe.

Apoi, punem în drepturi comisia socială și punem în practică noi forme de asistență socială și medicală, din fonduri proprii și prin parteneriate.  Grija față de viața actuală a scriitorului mi se pare o obligație prioritară pentru orice organizație, mai cu seamă pentru una a artiștilor!

Apoi, acordăm personalitate juridică filialelor care doresc asta, facilitând astfel obținerea de finanțări și derularea de proiecte de tip european. Viața culturală importantă nu se întâmplă doar în capitală. De exemplu, scriitori din toată lumea se bat pe bursa oferită de orașul Graz, nu pentru valoarea bănească, nu pentru beneficiile geografice, ci pentru că bursa și-a câștigat prestigiu. O astfel de bursă la Galați sau la Târgu-Jiu presupune în primul rând filiale puternice.

Apoi deschidem cale de dialog cu protestatarii și cu cei ce și-au dat demisia în semn de solidaritate pentru a găsi soluții comune pentru stingerea litigiilor, astfel încât cei 50.000 de mii de euro să nu meargă la avocați, ca anul trecut, ci în burse de creație, premii literare, evenimente culturale sau ajutor social pentru membrii uniunii.

R.Ş.: În România, meseria de scriitor e, de fapt, o metaforă. Cu trei-patru excepţii, niciun om care scrie şi publică nu poate trăi doar din asta. Nu există lecturi publice plătite pentru scriitori, nu există rezidenţe, onorariile editurilor sunt mici, ale revistelor literare, la fel. Ar fi ceva de făcut sau nu?

D.L.: Sunt multe, foarte multe de făcut în această direcție. Unele pot fi rezolvate cu o mai bună gestionare a fondurilor proprii, care nu-s chiar așa de mici, cum ni s-a tot inoculat, sau cu accesarea unor surse de finanțare cu ajutorul proiectelor: unele se obțin prin activitate de tip sindical, iar altele prin promovarea unor inițiative legislative. Nu trebuie să reinventăm noi roata, este suficient să tragem cu ochiul la ce se întâmplă în Germania sau Franța și să vrem să mișcăm lucrurile.

R.Ş.: Bănuiesc că faceţi parte dintre cei pentru care noaptea nu e doar pentru somn, ci, dacă nu pentru pasiunea care v-a consacrat, scrisul, măcar pentru gândul la ea. Cât de tare mă înşel?

D.L.: Când e vorba de scris, prefer să…scriu, nu să vorbesc. Normal că am un proiect literar la care lucrez. Normal că e un roman. Normal că nu știu când îl voi termina.

”Vine vara, bine-mi pare!” Temperaturile vor crește într-un ritm fabulos, zilele următoare

ANM anunţă că vremea se va încălzi treptat, urmând ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să fie înregistrate temperaturi chiar şi mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, adică de 20 de grade. Asta în condiţiile în care duminică au fost şi minus 16 grade.

„Pentru următorul interval, veştile sunt bune. Procesul de încălzire va continua, dar va fi lent, timid, astfel temperaturile vor creşte uşor, atât cele maxime, cât şi cele minime cu câte două-trei grade de la o zi la alta. Luni aşteptăm temperaturi de 10-11 grade în regiunile de vest, iar în restul teritoriului, chiar dacă se resimte o încălzire, temperaturile vor fi în continuare mai scăzute decât în mod normal pentru această dată. În regiunile extracarpatice, Muntenia, Oltenia, Moldova, temperaturile se vor menţine undeva la 2-6 grade, iar in mod normal, la această dată, ar trebui să avem între 10 şi 14 grade, chiar şi în zona Capitalei vorbim despre 3-4 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu, Alina Şerban.

Aceasta a explicat că după jumătatea săptămânii viitoare temperaturile vor ajunge la normal, urmând ca în weekend-ul viitor aceastea să fie mai ridicate pentru această perioadă.

„Pe parcursul săptămânii, procesul de încălzire continuă, se intensifică şi se va resimţi mai bine după jumătatea acestei saptămâni când ajungem la nişte valori normale, urmând ca spre finalul săptămânii viitoare, temperaturile sa fie chiar mai ridicate, astfel estimăm, în partea de sud, maxime de 19-20 de grade”, a adăugat Alina Şerban.

În ciuda vremii, care se va încălzi în zilele următoare, ANM a înregistrat, duminică dimineaţă, în anumite localităţi, recorduri de temperaturi şi de minus 16 grade.

„În această dimineaţă (duminică -n.r.), pentru câteva localităţi din estul Transivaniei şi din nordul Moldovei, am înregistrat noi recorduri termice la cele mai scăzute temperaturi minime, adică, temepraturile înregistrate în această dimineaţă (duminică -n.r.) pentru aceste localităţi, au fost cele mai scăzute pentru această dată de când se fac măsurătorile meteorologice”, a precizat meteorologul de serviciu.

sursa: mediafax.ro

Un băiat ”plutea” pe liniile de tramvai, la Timișoara! Ce a urmat!

Un tânăr a fost prins de polițiștii locali din Timișoara cu droguri asupra sa. Totul s-a petrecut sâmbătă, chiar în fata sediului Politiei Locale.

droguriPolițiștii spun că tânărul se deplasa haotic pe liniile de tramvai de pe strada Avram Imbroane și nu reușea sa își mențină echilibrul. Drept urmare, oamenii legii l-au legitimat și percheziționat.

Au găsit asupra băiatului un plic cu resturi vegetale ce arătau a fi substanțe psihoactive. Tânărul a fost predat polițiștilor de la Crimă Organizată. Acesta are 19 ani și este din județul Caras-Severin.

Vești bune de la ANAF pentru absolut toți românii!

Anul acesta, toţi românii vor primi un cont cu user şi parolă pe Spaţiul Privat Virtual, pentru a-şi achita taxele şi impozitele, iar simplificarea şi unificarea declaraţiilor la persoane fizice se va extinde şi la companii, promite Mirela Călugăreanu, președintele ANAF.

Agenţia Naţională de Administrate Fiscală (ANAF) a schimbat totalmente relaţia Fisc-contribuabil sau cel puţin asta promite şefa ANAF că vrea să facă în acest an. Mai exact, noua strategie a Fiscului este ca românii să nu îşi mai piardă timpul în faţa ghişeelor ANAF, comunicarea să fie realizată mai mult online, iar contribuabilii să-şi poate achita taxele voluntar, pe cale electronică.

Mirela Călugăreanu a declarat, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de specialitate organizată de Business Review, că în următoarele două săptămâni toţi angajaţii ANAF vor fi instruiţi să explice persoanelor fizice cu venituri din activităţi independente cum se completează şi depune declaraţia unică. „Vom avea o provocare chiar pentru implementarea noului mecanism de simplificare la persoane fizice. Este un moment în care trebuie să schimbăm ceva în abordare“, a explicat şefa ANAF.

„Muncă stufoasă şi inutilă“

Ea a recunoscut faptul că, până acum, îmbunătăţirea Spaţiului Privat Virtual (SPV) pentru persoanele fizice nu a fost o prioritate pentru ANAF. Mai mult, Călugăreanu a explicat faptul că  angajaţii ANAF trebuiau să reintroducă manual toate datele în SPV, o muncă stufoasă şi inutilă. „Toate declaraţiile care erau depuse în SPV erau listate şi reintroduse de către angajaţii ANAF. O muncă inutilă şi foarte stufoasă. Imaginaţi-vă câte erori pot apărea“, a spus şefa ANAF. Potrivit acesteia, în cazul persoanelor fizice informaţiile pe spaţiul privat virtual se actualizau foarte greu, astfel că ANAF trebuie să ia măsuri urgente. „Mai ales că toate persoanele fizice vor primi prin poştă credenţiale, respectiv user şi parole, pentru o interacţiune electronică privind depunerea de declaraţii şi de plăţi. Vom promova acest lucru şi la sate. Depunerea şi plata în spaţiul privat virtual nu va fi obligatorie din acest an“, a spus Mirela Călugăreanu, referitor la obligaţia plăţii de contribuţii pentru toate tipurile de activităţi independente, inclusiv cele din Agricultură.

Formularul 088 a dispărut, problemele continuă

În ceea ce priveşte transparenţa şi debirocratizarea procedurilor, preşedintele ANAF a spus că încă se lucrează la simplificarea procedurii de obţinere a codului de TVA, chiar şi după eliminarea formularului 088. Mai mult, s-a angajat să facă publice filtrele şi criteriile ANAF în acordarea sau respingerea companiilor care cer cod de TVA. „Chiar în această săptămână avem o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA. Deşi nu mai există formularul 088, încă sunt probleme. Considerăm că filtrele noastre nu trebuie să fie un secret“, a punctat Mirela Călugăreanu.

Şi în ceea ce priveşte analiza de risc şi controlul sunt avute în vedere simplificări. „Simţim nevoia unui dialog pentru revizuirea legislaţiei şi procedurilor pentru combaterea evaziunii. Ne trebuie o lege clară în acest domeniu. Dacă studiem cadrul legal existent, veţi observa că nici nu există o definiţie a evaziunii fiscale“, a mai spus, în cadrul aceleiaşi conferinţe, şefa Fiscului. Conform acesteia, ANAF a început un nou tip de control- respectiv o inspecţie fiscală parţială, prin care contribuabilii vor avea la dispoziţie un termen pentru conformare. „În cadrul inspecţiei fiscale punem cărţile pe masă şi discutăm cu contribuabilii: le spunem ce am constatat şi le dăm termen de remediere până la următorul termen de plată. Dacă următorul termen nu este respectat, atunci urmează să derulăm inspecţii generale“, a spus Mirela Călugăreanu, cu menţiunea că astfel se reduc costurile în ambele părţi.

În cazul contestaţiilor, va exista, după modelul britanic, un Consiliu de Mediere. „Acesta va avea un cuvânt de spus atât în inspecţie cât şi în administrare. Ştiţi că avem în inspecţie fiscală etapa discuţiei finale cu contribuabilul, iar în procesul de colectare de creanţe, etapa de audiere a contribuabilului. Dorim să conciliem cu adevărat punctele de vedere între cei doi prin acest consiliu, astfel încât, să nu fie nevoie de contestaţie sau chiar acţiune în instanţă“, a explicat Călugăreanu. Consiliu de Mediere va fi alcătuit atât din specialişti din ANAF şi MFP, cât şi din mediile profesionale şi de afaceri.

sursa: capital.ro

Și-ar fi dorit să-și termine mandatul pentru că avea ”foarte multe lucruri de făcut”. Mărturiile fostului premier bănățean

Sorin Grindeanu, primul dintre cei trei premieri puşi în fruntea guvernelor PSD de după 2016, spune că şi-ar fi dorit să ducă la capăt mandatul, pentru că „mai aveam foarte multe lucruri de făcut”.

„Ar fi o ipocrizie din partea mea să spun că nu mi-aş fi dorit să-mi duc mandatul până la capăt, pentru că mai aveam foarte multe lucruri de făcut, dar nu trăiesc din regrete,” a declarat fostul premier, într-un interviu pentru Agerpres.

„Regret faptul că pe vremea când eram prim-ministru semnam mai puţine hârtii faţă de ceea ce se întâmplă acum, şi nu glumesc, a mai spus actualul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Întrebat dacă ar mai accepta vreodată funcţia de prim-ministru, Grindeanu a subliniat că nu i-a fost uşor să ia decizia de a ieşi din politică, atunci când a acceptat funcţia de preşedinte ale ANCOM, dar că se află într-o etapă care îi place foarte mult. „Nu vreau să pară la modul evident că evit întrebarea dumneavoastră, dar eu cred că, în această etapă, ceea ce fac aici, dincolo de faptul că îmi place foarte mult, e ceea ce mă preocupă la modul foarte serios. În acest moment, funcţia de la ANCOM a însemnat, odată cu acceptarea acesteia, să ies din politică, ceea ce am şi făcut. Nu mi-a fost uşor, pentru că am fost mulţi ani membru al unui partid politic, dar în momentul în care am luat această decizie, am luat-o”, a precizat şeful ANCOM.

Sorin Grindeanu a ocupat funcţia de prim-ministru al României în perioada ianuarie – iunie 2017. Guvernul condus de el a adoptat în ianuarie 2017 măsura controversată de a amnistia anumite fapte penale, decizie ce a declanșat uriaşe proteste de stradă. Sorin Grindeanu a fost şi singurul şef de guvern post-decembrist debarcat prin moţiune îniţiată de propriul partid, PSD, ca urmare a refuzului său de a se retrage.

În toamna lui 2017, Grindeanu a fost  „reevaluat” de Liviu Dragnea, care declara că la momentul debarcării din fruntea guvernului acesta „a fost manevrat și poate va spune ce a fost atunci, poate va dori să se elibereze (…) Am avut o discuție cu Sorin Grindeanu. Prima dată mi-a spus Mihai Tudose (…) că Sorin Grindeanu ar fi bine să fie recuperat și am decis că ar fi bine să găsim un loc în care să presteze, pentru că este un om bun, un om experimentat”, a declarat Dragnea la un post TV. În urma acestei reevalurări, fostul premier a primit şefia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

sursa: realitatea.net

Ministrul Justiţiei este în Serbia. Va vorbi cu omologul său şi despre ”cazul Ghiţă”

Ministrul Jutiţiei din România, Tudorel Toader, se află în Serbia, unde va avea întrevederi la Ambasada României, dar şi la Ministerul Justiţiei din Belgrad.
Printre temele discutate va fi inclus și cazul ”Sebastian Ghiţă”. Ministrul român spune că instituţia condusă de el a trimis toate documentele cerute de autorităţile sârbe în vederea extrădării lui Ghiţă şi că acum are mâinile legate.
La rândul său, Sebastian Ghiţă a transmis că îl va intercepta pe Tudorel Toader pe scările Ministerului de Justiţie din Serbia şi îi va înmâna un memoriu. Sebastian Ghiţă a fost condamnat pentru corupţie anul trecut, dar a fugit din ţară. Ajuns în Serbia a fost arestat şi apoi eliberat condiţionat după o cauţiune de 200.000 de lei.

Adolescent din vestul țării, ucis într-o răfuială, la Londra! Beniamin plecase să-și facă un viitor

Un băiat din Uricani, județul Hunedoara, a murit la sfârșitul săptămânii trecute, în capitala Marii Britanii, după ce a fost atacat cu un cuțit, într-un centru comercial din Londra.
Beniamin Pieknyi se afla de doar două luni în Anglia, iar acum familia disperată încearcă să facă rost de bani, pentru a-i repatria trupul.

poza-copilBeniamin Pieknyi se afla de aproximativ două luni în capitala Marii Britanii, și locuia împreună cu unul dintre cei opt fraţi ai lui, în Milton Keynes. La sfârșitul săptămânii trecute, fericit că abia își găsise un loc de muncă, băiatul a ieșit împreună cu alți români, la mall, în Stratford Centre din Londra. La un moment dat, prietenul cel mai bun al lui Beniamin a fost atacat de o gaşcă de golani. Tânărul hunedorean a sărit să-şi apere prietenul, provocându-i astfel pe bătăuşi. Golanii l-au fugărit apoi pe român, iar când l-au prins, l-au înjunghiat.

Rănile i-au fost fatale, băiatul sfârşind chiar în braţele prietenului său. Deși autoritățile din Regatul Unit au intervenit rapid, nu au mai putut face nimic pentru ca să îl salveze. Poliția a declarat că se pare că Beniamin și un prieten de-al său au fost implicați într-o altercație cu un alt grup de bărbați înainte de a fi înjunghiat. În cursul zilei de sâmbătă, potrivit presei britanice, un bărbat de 22 de ani a fost reținut și depus în arestul poliției, fiind principalul suspect în acest caz.

Anunţul morţii a venit ca un trăsnet pentru familia lui Beniamin

Sora lui Beniamin, Iulia Pieknyi, a transmis un mesaj cutremurător pe Facebook. „Ai zis că vii la mine să mănânci, te-ai grăbit să pleci și nu ai mai apucat… știu că nu o să te întorci, dar măcar aș fi vrut să te aud pentru ultima oară… nici nu ai idee ce ai putut să lași în urma londra roman ucista… Te iubesc! Ne vedem acolo sus, în împărăție”, a scris Iulia Pieknyi. Iar prietenii spun că Beniamin Pieknyi era un om „cu adevărat bun, întotdeauna încerca să-i ajute pe toţi”. „Şi-a dat viaţa pentru prietenul lui…A murit în braţele celui mai bun prieten al lui. Era foarte fericit cu locul său de muncă, era un băiat bun”, a adăugat Ion Robert.

Prietena lui Beniamin, Denis, a făcut şi un apel pe Facebook, în sprijinul familiei băiatului. Familia lui Beniamin încearcă acum să strângă bani, pentru ca Beni, așa cum îi spuneau cei dragi, să poată fi repatriat și înmormântat în Uricani.

sursa: glasul-hd.ro

foto: standard.co.uk

Tânăr de 19 ani, mort în casă! Incident tragic în Banat

Un tânăr a murit, iar o adolescentă a fost salvată în ultimul moment de medici, duminică seara, la Reșița.

Un apel la 112 a anunțat că pe strada Siretului, într-o casă, sunt două persoane inconștiente. Echipajele de salvare le-au acordat celor două victime, o fată de 17 ani și un băiat de 19 ani, primul ajutor, după care le-au transportat în mare grabă la spital. Dacă fata a fost salvată și se află într-o stare stabilă, băiatul a fost resuscitat permanent și intubat însă medicii de la spital nu l-au mai putut salva.

Cazul a fost preluat de polițiști. Cel mai probabil tinerii s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Polițiștii vor stabili exact cauza nefericitului eveniment după ce vor sta de vorbă cu tânăra care a scăpat cu viață și vor avea raportul autopsiei tânărului.

sursa: resita.ro