„Vreau să terminăm cu conflictele, să aduc pacea și să ne apucăm de treabă” – Interviu cu scriitorul şi senatorul Dan Lungu

716

Dan LUNGU (n. 1969, Botoşani), scriitor,  conf. univ. dr. la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, director al Muzeului Național al Literaturii Române Iași (2013–2017), senator USR, membru în Comisia de cultură și media a Senatului României. Co-fondator și manager al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași — FILIT (2013–2016). Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Romane ale sale au fost traduse în franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, croată, maghiară, bulgară, greacă, norvegiană, macedoneană şi turcă. În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez. Studii postdoctorale de sociologie la Sorbona şi redactor al revistei Au Sud de l’Est (Paris). La Polirom a publicat romanele Raiul găinilor (fals roman de zvonuri şi mistere) (2004, 2007, 2010, 2012), Sînt o babă comunistă! (2007, 2010, 2011, 2013; ecranizat în regia lui Stere Gulea; în 2010, premiera piesei Baba comunistă pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda; în 2013, premiera maghiară la Teatrul „Katona József” din Budapesta, iar la Ateneul Tătăraşi din Iaşi, premiera naţională a piesei; în mai 2015, a avut loc la Teatrul de Balet din Sibiu premiera spectacolului de dans-teatru Sînt o babă comunistă!, iar în 2016 spectacolul a fost pus în scenă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu; versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet în 2008, iar versiunea poloneză a fost nominalizată la premiul pentru literatură central-europeană „Angelus”), Cum să uiţi o femeie (2009, 2010, 2011),  În iad toate becurile sînt arse (2011, 2014) și Fetița care se juca de-a Dumnezeu (2015, 2016, 2018), volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (2005, 2013) şi Proză cu amănuntul (2008) şi a coordonat, în colaborare, volumele Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008), Str. Revoluţiei nr. 89 (2009),  Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014) și Cartea Copilăriilor (2016). Este distins cu numeroase premii literare. 

Robert Şerban: Câţi oameni, din afara lumii intelectuale, ştiu că unul dintre senatorii României este, poate, cel mai tradus scriitor român contemporan? De ce lasă un scriitor masa de lucru şi călătoriile imaginare pentru scaunul de demnitar şi şedințe plicticoase?

Dan Lungu: Ele nu sunt neapărat incompatibile, depinde de personalitatea fiecăruia. Există mari scriitori în lumea asta care au practicat medicina, avocatura, au fost contabili, ingineri agronomi sau profesioniști în industria aeronautică, iar de implicarea politică nici nu mai spun, exemplele sunt nenumărate. Eu mereu am făcut și altceva în paralel cu scrisul, ceea ce mă stimulează, mă îmbogățește și, într-un alt plan, îmi dă profunzime scrisului. În anii ’90 am inițiat Club 8, un grup literar al tinerilor rebeli din Iași, apoi am fost director la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, unde am deschis patru puncte muzeale noi și am făcut un sistem de rezidențe de creație. După model occidental, am invitat scriitori tineri și bătrâni, oferindu-le un loc liniștit pentru scris și bani de cheltuială, pentru una sau mai multe luni. Apoi, am fondat, alături de Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere — FILIT.

Acum sunt în Comisia de cultură și media a Senatului României și încerc să pun politica în slujba culturii. Sunt dintre cei care cred în fundamentul cultural al dezvoltării, care cred că un act artistic este cel puțin la fel de important ca asfaltul sau creșterea PIB-ului.

R.Ş.: Pregătiţi proiecte de lege care să vină în sprijinul vieţii culturale din România? Care consideraţi că ar fi legile necesare ca lumea culturală de la noi să fie mai… vie şi mai performantă?

D.L.: Discutăm proiecte de lege, facem completări și amendamente, exercităm așa-numitul control parlamentar, răspundem nevoilor și problemelor din circumscripția electorală. Eu, personal, cred că trebuie să profesionalizăm sistemul de finanțare a proiectelor culturale, mai ales la nivel local, să îmbunătățim legea privind managementul în instituțiile publice de cultură, precum și cea a așezămintelor culturale. Din această poziție mi-am întocmit un tablou destul de complex al lumii culturale românești. Văd două puncte foarte slabe: cultura în mediul rural și cultura vie, contemporană. Căminele culturale din sate sunt un dezastru, în cele mai multe cazuri, instituțiile culturale sunt subfinanțate, iar sprijinirea culturii vii este anemică și incoerentă. Viitorul culturii stă în prezentul culturii. Mi-ar plăcea ca în fiecare județ, așa cum există un Centru de conservare și promovare a culturii tradiționale, să funcționeze și un Centru de susținere și promovare a culturii contemporane. Mi-ar plăcea să existe o strategie culturală pentru mediul rural la nivelul fiecărui consiliu județean, fiindcă satele sunt lăsate de izbeliște. Cultura e un țesut strâns, prin fire subterane există o legătură puternică între accesul la cultură al copiilor din ultimul cătun și performanțele culturale românești la nivel european. Pe termen lung, evident. Trebuie să avem grijă de fiecare segment în parte, căci fiecare este important.

R.Ş. : V-aţi înscris în cursa pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România. Care sunt motivele acestei decizii? Ce atuuri consideraţi că aveţi pentru această funcţie?

D.L.: Sunt membru al Uniunii Scriitorilor de mai bine de douăzeci de ani și nu am mai candidat niciodată la nicio funcție. Acum o fac pentru că știu că în contextul actual pot fi de mare ajutor breslei noastre. Ca un exemplu, din poziția de membru în Comisia de cultură și media a Senatului României pot apăra suplimentele de pensie pe care le primesc membrii uniunilor de creație, care sunt date prin lege, din bugetul de stat, și nu de către Uniunea Scriitorilor sau altă uniune. Dacă sunt date prin lege, ele pot fi apărate de acolo de unde se fac legile, nu e cazul să intru în detalii. Din aceeași poziție pot iniția și susține legi care să sprijine activitatea și statutul creatorilor, pot facilita și susține relații cu instituțiile culturale importante din România și străinătate. Sunt foarte supărat pe actuala conducere a Uniunii Scriitorilor, că nu a fost în stare să aibă un reprezentant în Consiliul de conducere al ICR, principala instituție care se ocupă cu promovarea culturii românești în străinătate, în condițiile în care toate celelalte uniuni de creație au. Aș fi putut da o mână de ajutor în Comisa de cultură, unde au avut loc audierile, însă din partea Uniunii Scriitorilor nu s-a prezentat pur și simplu nimeni, niciun candidat. Nu poți să ajuți un scaun gol. Găsesc impardonabilă această indolență, de pe urma căreia suferă toți scriitorii.

De altminteri, am impresia că în ultimii ani Uniunea s-a ținut mai mult de scandaluri decât de soarta scriitorilor, iar imaginea noastră publică, din păcate, e mai proastă ca oricând. Dacă voi fi ales, vreau să terminăm cu conflictele, să aduc pacea și să ne apucăm de treabă. În acest moment, Uniunea nu-ți atinge scopurile, deși cheltuiește un buget considerabil. Din cei peste un milion și jumătate de euro buget anual, nu are nicio bursă de creație, nicio rezidență, iar comisia socială nu s-a mai întrunit de ani buni. Atenție, în acești bani nu intră și suplimentele de pensie sau indemnizațiile de merit, care sunt plătite, cum spuneam, de la bugetul de stat, nu trec prin Uniune. Din cei peste un milion și jumătate de euro nu ajung către evenimentele membrilor simpli, către orașele din provincie, decât o foarte mică parte. E drept, sunt banii care merg către reviste, fiind dirijați în mod expres de lege (Legea nr. 136/2015) într-acolo, ceea ce e un lucru bun. Apoi mai sunt banii care merg către procese: anul trecut Uniunea a cheltuit cu avocații peste 50.000 de euro. O notă de plată cam piperată, ținând cont că sunt procese împotriva foștilor membri, și lucrurile puteau fi aplanate la timp prin dialog și comunicare. Acestor bani le-ar fi stat mai bine în sprijin de creație sau ajutoare sociale.

R.Ş. : Să presupunem că vă veţi convinge confraţii să vă aleagă în fruntea lor. Care vor fi primele patru măsuri ce vor fi luate de viitoare conducere a Uniunii Scriitorilor?

D.L.: În primul rând, transparentizăm instituția. În acest moment, de exemplu, nu sunt publice rapoartele anuale de activitate, nu știm pe ce s-au cheltuit banii și cât s-a cheltuit. Fără transparență nu există încredere și nu se poate construi mai departe.

Apoi, punem în drepturi comisia socială și punem în practică noi forme de asistență socială și medicală, din fonduri proprii și prin parteneriate.  Grija față de viața actuală a scriitorului mi se pare o obligație prioritară pentru orice organizație, mai cu seamă pentru una a artiștilor!

Apoi, acordăm personalitate juridică filialelor care doresc asta, facilitând astfel obținerea de finanțări și derularea de proiecte de tip european. Viața culturală importantă nu se întâmplă doar în capitală. De exemplu, scriitori din toată lumea se bat pe bursa oferită de orașul Graz, nu pentru valoarea bănească, nu pentru beneficiile geografice, ci pentru că bursa și-a câștigat prestigiu. O astfel de bursă la Galați sau la Târgu-Jiu presupune în primul rând filiale puternice.

Apoi deschidem cale de dialog cu protestatarii și cu cei ce și-au dat demisia în semn de solidaritate pentru a găsi soluții comune pentru stingerea litigiilor, astfel încât cei 50.000 de mii de euro să nu meargă la avocați, ca anul trecut, ci în burse de creație, premii literare, evenimente culturale sau ajutor social pentru membrii uniunii.

R.Ş.: În România, meseria de scriitor e, de fapt, o metaforă. Cu trei-patru excepţii, niciun om care scrie şi publică nu poate trăi doar din asta. Nu există lecturi publice plătite pentru scriitori, nu există rezidenţe, onorariile editurilor sunt mici, ale revistelor literare, la fel. Ar fi ceva de făcut sau nu?

D.L.: Sunt multe, foarte multe de făcut în această direcție. Unele pot fi rezolvate cu o mai bună gestionare a fondurilor proprii, care nu-s chiar așa de mici, cum ni s-a tot inoculat, sau cu accesarea unor surse de finanțare cu ajutorul proiectelor: unele se obțin prin activitate de tip sindical, iar altele prin promovarea unor inițiative legislative. Nu trebuie să reinventăm noi roata, este suficient să tragem cu ochiul la ce se întâmplă în Germania sau Franța și să vrem să mișcăm lucrurile.

R.Ş.: Bănuiesc că faceţi parte dintre cei pentru care noaptea nu e doar pentru somn, ci, dacă nu pentru pasiunea care v-a consacrat, scrisul, măcar pentru gândul la ea. Cât de tare mă înşel?

D.L.: Când e vorba de scris, prefer să…scriu, nu să vorbesc. Normal că am un proiect literar la care lucrez. Normal că e un roman. Normal că nu știu când îl voi termina.

LĂSAȚI UN MESAJ