18.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 3121

Posibile probleme la Lotul III al Autostrăzii Lugoj – Deva descoperite de comisia de recepție

Deschiderea Loturilor III și IV din Autostrada Lugoj – Deva anunțată zilele acestea stă sub semnul incertitudinii. Astăzi, comisia de recepție a demarat procedurile de verificare a lucrărilor la cei 43 de kilometri de șosea. Lotul IV a fost recepționat, iar la Lotul III ar exista unele deficiențe.

Surse din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au confirmat că la Lotul III al autostrăzii sunt probleme care ar trebui remediate și că am putea avea „surprize neplăcute”. Motiv pentru care, procedurile de recepție nici nu ar putea fi inițiate. Ceea ce ar duce la o amânare a deschiderii autostrăzii față de data de 15 august anunțată de însuși ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Problema cea mai mare este că segmentele de șosea nu pot fi deschise decât concomitent. Lotul IV, unde nu au fost descoperite nereguli și care ar putea fi deschis traficului rutier, are descărcarea la Ilia, nodul rutier fiind parte componentă a Lotului III.

Neregulile constatate la Lotul III au fost consemnate în raportul întocmit de consultant, în perioada de pre-recepție și nu au fost remediate în totalitate.

sursa – ziardehunedoara.ro

Teodorovici se spală pe mâini de impozitarea pensiilor speciale şi de concedierea bugetarilor

0

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici pune în cârca Parlamentului impozitarea pensiilor speciale şi a ministerelor tăierea posturilor de secretar de stat. Întrebat ce se întâmplă cu proiectul de impozitare a pensiilor speciale, Eugen Teodorovici a declarat că Guvernul va trimite către Parlament un proiect, pentru dezbatere.

„Poate fi un act separat, poate fi un proiect de lege separat care poate fi trimis Parlamentului spre analiză şi adoptare în regim de urgenţă, mai ales că sunt acolo depuse de colegii parlmentari şi două iniţiative legislative. Şi atunci poate o discuţie şi pe această propunere a Guvernului, o conexare a acestor trei propuneri şi o decizie până la final de septembrie cred că e cea mai bună variantă”, a afirmat ministrul Finanţelor.

În ceea ce priveşte reducerea posturilor de secretari de stat, Teodorovici a explicat că va fi luată o decizie la nivelul fiecărui minister. „Acolo poate fi şi decizie internă a fiecărui minister în parte, o discuţie în cadrul Guvernului pe fiecare minister în parte când se vine cu actul normativ pentru acel minister. Atunci se poate decide… Nu e nevoie de un act orizontal, ci ţine de fiecare minister în parte. Dacă face ministerul o HG (hotărâre de Guvern, n.r.), atunci are în vedere şi această reducere de număr de secretari de stat”, a precizat ministrul Finanţelor.

sursa – adevarul.ro

Prins sub mașină, într-un accident în vestul țării FOTO

0

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp la ieșirea din Ineu spre Chișineu Criș, pe drumul național D.N. 79A.
Se pare că un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă și a intrat în șanțul de pe marginea șoselei.

Victima accidentului a fost un bărbat, acesta, în vârstă de 45 de ani a fost blocat sub autoturism în urma impactului.
Acesta a fost extras de sub autoturism de echipajul autospecialei de stingere cu modul descarcerare al Detașamentului de Pompieri Ineu.

Victima a fost conștientă în tot acest timp și, după ce a fost extras de sub autoturism a fost predată echipajului SAJ Ineu.

o

Caraș-Severin: Tineri reținuți sub acuzația de tentativă de omor, după ce au tăiat o persoană la gât cu o sticlă

0

Trei tineri au fost încătuşaţi de poliţişti după un scandal care a avut loc în oraşul Oţelu Roşu, fiind efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

„Poliţia Oţelu Roşu a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că, în noaptea de duminică spre luni, în centrul oraşului este un scandal în desfăşurare. În urma sesizării, poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că un bărbat de 30 de ani, din Oţelu Roşu, ar fi fost lovit cu o sticlă în zona gâtului de un tânăr de 17 ani, din judeţul Satu Mare. Scandalul a fost aplanat imediat, însă victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată”, afirmă cms. şef de poliţie Dinu Nicorici, şeful Serviciului Cabinet din IPJ Caraş-Severin.

În urma scandalului, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, implicaţi în eveniment, au fost încătuşaţi şi conduşi la sediul Poliţiei în vederea audierii şi stabilirii împrejurărilor în care s-a comis fapta.

Cine este şoferul care a provocat masacrul rutier din Tulcea: „E cazul clasic al românului care s-a îmbogăţit peste noapte în străinătate“

0

Un teribilist din localitatea tulceană Luncaviţa a ucis trei oameni în seara zilei de 11 august după ce a intrat cu viteză extrem de mare într-o curte dintr-un sat din judeţul Tulcea.

Marcel Radu, un tânăr în vârstă de 39 de ani din localitatea tulceană Luncaviţa este tânărul care duminică, 11 august, în timp ce conducea un autoturism BMW M6 pe DE 87, la ieşirea din comuna tulceană Văcăreni, din cauza vitezei excesive, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în curtea unei locuinţe unde a accidentat mortal mai mulţi oameni.

 

În urma accidentului, a rezultat decesul unui copil de 3 ani, a mamei sale însărcinate, în vârstă de 26 de ani, şi a bunicii copilului, în vârstă de 79 de ani. Tragedia a fost transmisă live pe Facebook, de către unul dintre pasagerii maşinii.

Iniţial, conducătorul auto a fugit de la locul accidentului, fiind depistat de către poliţişti pe raza localităţii Luncaviţa. La testarea cu aparatul etilotest, acesta avea o concentraţie de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Marcel Radu provine dintr-o familie săracă din comuna Luncaviţa. Ambii săi părinţi, care erau în vârstă, au murit şi el lucra acum prin străinătate, oficial în domeniul construcţiilor. Când se întorcea acasă, foarte rar, îşi exaspera vecinii cu petrecerile cu manele pe care le ţinea până târziu în noapte. Oamenii s-au plâns la Poliţie şi la Primărie şi. Vizitat de autorităţi, tânărul obişnuia să dea muzica mai încet, însă ridica din nou volumul când plecau inspectorii.

„Este un manelist. Este cazul clasic al românului care s-a îmbogăţit rapid în străinătate prin cine ştie ce căi ilegale şi, când venea acasă, se dădea mare cu banii pe care îi are“, spun localnicii. Oamenii se întreabă acum dacă băiatul care a crescut sub ochii lor nu ducea fete „la produs“ sau s-a îmbogăţit furând. Alături de el, în autoturismul BMW se afla un prieten de chefuri.

Sursa – adevarul.ro

Un pastor a murit electrocutat într-o biserică, în timpul unui botez

0

Un pastor a murit electrocutat într-o biserică din Apold, judeţuş Mureş, în timpul unui botez. Bărbatul a primit un microfon în timp ce se afla în apă, alături de alţi doi bărbaţi, iar când a pus mâna pe acesta, s-a electrocutat.

Tragedia s-a produs, ieri, în timpul unui botez la o biserică ce aparţine unui cult religios din comuna Apold, judeţul Mureş. Un tânăr urma să fie botezat şi se afla într-un bazin cu apă, alături de pastor şi de un alt bărbat.

La un moment dat, pastorul a primit un microfon de la un bărbat, iar în momentul în care a pus mâna pe acesta, s-a electrocutat. Scenele înfiorătoare s-au produs în faţa a zeci de oameni prezenţi la botez.

Oamenii au sunat imediat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat medicii SMURD. Din nefericie, aceştia nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe pastorul electrocutat.

Sursa – observator.tv

CNAIR a început recepţia la lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva. Urmează lotul 3

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere  a început recepţia lucrărilor la lotul 4 al autostrăzii Lugoj- Deva, delimitat între nodul rutier Şoimuş de lângă Deva şi localitatea Ilia, pe o lungime de 22 de kilometri.

„După ce se finalizează recepţia lucrărilor pe lotul 4 se va întocmi procesul verbal, iar apoi se va solicita avizul Poliţiei în vederea deschiderii circulaţiei”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.

În funcţie de evoluţia din teren, recepţia lucrărilor ar putea continua luni şi la lotul 3 al autostrăzii, de la Ilia la Margina, în lungime de 21,1 kilometri.

Şoferii nu vor putea circula însă direct pe autostradă între Lugoj şi Deva, deoarece pe o porţiune de circa 10 kilometri, între localităţile Holdea şi Margina, trebuie construite tunelurile pentru urşi, iar lucrările pentru acest tronson au fost scoase la licitaţie în vara acestui an.

Conform datelor de pe site-ul CNAIR, lucrările la loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva au început în noiembrie 2013.

Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.

Lotul 4 are o lungime de 22,1 kilometri, iar valoarea contractului este ridică la 419,39 milioane lei, fără TVA.

Liceenii top-secret. Cum recrutează NSA elevi direct de pe băncile şcolii

0

Serviciile de informaţii din Statele Unite recrutează, mai nou, şi din rândurile elevilor de liceu, relatează CNN. Tinerii care ajung să lucreze pentru NSA şi CIA primesc autorizaţie pentru accesul la informaţii clasificate şi au şansa să-şi construiască o carieră încă de pe băncile şcolii.

Prietenii de liceu ai lui Summer cred că ea le monitorizează telefoanele şi le ascultă conversaţiile. Speculează tot felul de lucruri în legătură cu lucrurile pe care le face la serviciu şi o acuză în glumă că este spioană.

Le place să se distreze pe seama acestui lucru”, spune Summer. Prietenii ei au, însă, o scuză pentru comportamentul lor – când tânăra de 18 ani nu este la şcoală în Maryland, ea munceşte la Agenţia de Securitate Naţională din Fort Meade.

Summer lucrează în „ceva ce are legătură cu securitatea cibernetică”. Aşa răspunde ea atunci când este întrebată cu ce ar putea să se ocupe o adolescentă la NSA, organizaţie care dirijează eforturile comunităţii de intelligence din Statele Unite pentru obţinerea de informaţii şi spargerea de coduri.

La fel de discreţi sunt şi Brianna şi Simon, alţi doi liceeni care au intrat în programul de stagiari de la NSA şi care au declarat de-a lungul ultimului an că s-au ocupat de traduceri şi securitate cibernetică.

Cei trei, toţi în vârstă de 18 ani, tocmai ce au absolvit liceul în Maryland şi se află printre cei 150 de liceeni care au participat la un program de studiu şi muncă la NSA. Munca în această agenţie le dă acces la multe informaţii şi secrete importante ale ţării.

Pentru a lucra la NSA, au avut nevoie de autorizaţie de securitate pentru informaţii ultra-secrete, ceva nu foarte uşor de obţinut şi o responsabilitate imensă pentru oricine, cu atât mai mult pentru nişte adolescenţi care fac parte din generaţia care a copilărit pe reţelele sociale şi e obişnuită să distribuie orice informaţie.

Simon, unul dintre adolescenţi, spune că obţinerea autorizaţiei pentru informaţii ultra-secrete este o „cheie de aur” care îi va deschide multe uşi în viitor. „În mod evident există un simţ al responsabilităţii în privinţa lucrurilor pe care trebuie să le faci. Mi se pare grozav faptul că au încredere în nişte liceeni şi că atât de mulţi dintre noi pot să înceapă să-şi construiască o carieră încă de acum. E o oportunitate extraordinară”, a spus el.

Recrutorii de la NSA şi de la alte servicii de informaţii, precum CIA, care au şi ei programe similare, ştiu că atunci când vor să angajeze tineri inteligenţi, determinaţi şi axaţi pe ştiinţă, tehnologie, inginerie sau matematică trebuie să intre în competiţie cu lucrurile interesante şi salariile mari pe care le oferă cei din Silicon Valley. Strategia lor este de a recruta oameni cât mai tineri şi de a îi impresiona cu lucrurile pe care le pot face la serviciu.

Odată ce ajung aici, îşi dau seama de importanţa muncii pe care o fac în fiecare zi şi văd că pot face aici lucruri pe care nu le pot face nicăieri altundeva”, spune Courtney, recrutor la NSA.

NSA foloseşte aplicaţii pe internet, reţele sociale şi târgurile de locuri de muncă pentru a recruta elevi şi studenţi. Profilul potenţialilor angajaţi evoluează, însă, în permanenţă, conform oficialilor agenţiei.

Sursa: digi24.ro

Doliu în fotbalul românesc | A murit Florin Halagian!

0

Florin Halagian a murit astăzi! Anunțul a fost făcut de pagina de Facebook a lui FC Argeș! Antrenorul avea 80 de ani. „Odihnească-se în pace Florin Halagian! (7 martie 1939 – 12 august 2019)”, se arată pe pagina de Facebook a argeșenilor.

Halagian s-a retras din antrenorat în 2010, ultima oară activând la CS Mioveni. A antrenat în mai multe mandate la FC Argeș, Steaua, Dinamo sau Universitatea Craiova. Le-a mai pregătit pe FC Olt, Victoria București, Inter Sibiu, FCM Bacău, FC Brașov, Ceahlăul, Dacia Mioveni și Gloria Bistrița.

Tehnicianul se retrăsese și din viața publică, iar aparițiile sale televizate au devenit inexistente de ani buni.

„Jucătorul pe care l-am iubit și căruia îi voi purta o stimă deosebită este Gicu Dobrin. Datorită lui am devenit un antrenor respectat, datorită lui eu și FC Argeș am fost campioni. A fost un jucător fenomen”, recunoștea Halagian într-un interviu pentru GSP.

Borne importante din cariera lui Halagian

Halagian a bifat câteva borne importante ca antrenor: a adus singurele trofee din istoria lui FC Argeș, titlurile câștigate în 1972 și 1979, a cucerit un titlu și cu Dinamo și a avut o contribuție importantă la construirea generației care a câștigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Fost mijlocaș de meserie, „Armeanul” a evoluat de-a lungul carierei pentru Dinamo, Progresul, Pompierul București, Dinamo Pitești, Petrolul, Minerul Baia Mare și Vagonul Arad.

Sursa: gsp.ro

Atenție șoferi! DN 6, închis circulației în zona mănăstirii Piatra Scrisă

Conducătorii auto care tranzitează Drumul Naținal 6 din județul Caraș-Severin în noaptea de luni spre marți, trebuie să țină cont de faptul că circulația va fi închisă timp de trei ore, începând cu miezul nopții. DN 6 va fi închis pe ambele sensuri de mers, în zona mănăstirii Piatra Scrisă, anunță reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

„În data de 12/13 august 2019, între orele 00:00-03:00, Drumul Național 6, la Km. 430+100 metri, în afara localității Armeniș, zona mănăstirii Piatra Scrisă se închide pe ambele sensuri de mers, în vederea efectuării unor lucrări de montare a grinzilor transversale la porțile de gabarit de protecție a pasajului suprateran de cale ferată.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să respecte atât indicațiile polițiștilor rutieri, cât și semnificația indicatoarelor rutiere amplasate în zonă și să manifeste prudență în ceea ce privește conducerea autovehiculelor pe drumurile publice”, se arată în comunicatul celor de la IPJ Caraș-Severin.

Sursa: reper24.ro