15.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 1440

Vreme ploioasă în Banat și în Crișana

Astăzi, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros ziua, când pe arii extinse va ploua. Vor fi averse pe alocuri torențiale, însoțite de descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă cumultate vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața, izolat va fi ceață.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 21 de grade, iar cele minime între 6 și 12 grade.

Mâine, vremea se menține instabilă, mai ales ziua când vor înnorări accentuate și averse pe arii extinse. Vor fi condiții de grindină și izolat cantități de apă însemnate, la munte. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări pe creste. Dimineața, izolat se va semnala ceață.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 22 de grade, iar cele minime între 7 și 12 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Sursa: Radio Timișoara

Coordonatorul campaniei de vaccinare, suspectat de hărţuire sexuală

Fostul responsabil de coordonarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în Canada, care a fost nevoit să se retragă din funcţie în urma unei anchete militare care îl viza, este suspectat de hărţuire sexuală, relatează AFP, citând media canadiană de sâmbătă.

Generalul Dany Fortin, care a condus misiunea NATO în Irak, şi-a părăsit postul de coordonator „în aşteptarea rezultatelor unei anchete militare”, a anunţat vineri seara Ministerul canadian al Apărării, fără a preciza natura anchetei respective.

Potrivit cotidianului The Globe and Mail, care citează o sursă neidentificată, ancheta s-ar referi la o acuzaţie de conduită sexuală necorespunzătoare anterioară accederii lui Fortin la gradul de general în 2015. Reclamanta a cerut ca alegaţia să nu fie făcută publică, precizează cotidianul.

Canalul public CBC a indicat la rândul său că are confirmarea că generalul Fortin este vizat de o suspiciune de hărţuire sexuală.

Autorităţile canadiene nu reacţionaseră sâmbătă dimineaţă la informaţiile despre această acuzaţie. Dacă aceasta se confirmă, ea devine un nou subiect stânjenitor pentru armată şi guvern.

Armata canadiană este afectată de mai multe luni de o serie de anchete cu privire la înalte cadre militare suspectate de hărţuire sexuală, printre care fostul şef al Statului Major al apărării, generalul în rezervă Jonathan Vance.

Vance s-a pensionat la începutul anului înainte ca aceste acuzaţii, cărora el le neagă veridicitatea, să fie făcute publice. Succesorul său, amiralul Art McDonald a demisionat şi el la câteva săptămâni după numirea sa ca urmare a deschiderii unei anchete privind acuzaţii similare.

La sfârşitul lunii aprilie, ministrul apărării Harjit Sajjan a dispus ca fosta procuroare a Tribunalului Penal Internaţional (TPI), Louise Arbour, să desfăşoare o anchetă independentă asupra gestionării cazurilor de hărţuire sexuală în cadrul armatei.

Generalul Fortin fusese numit în noiembrie de premierul Justin Trudeau la conducerea unui nou Centru naţional de operaţiuni, pentru a coordona logistica „celei mai importante campanii de vaccinare din istoria ţării” cu scopul de a limita propagarea pandemiei de coronavirus.
Sursa: AGERPRES

Accident grav în care au fost implicate un microbuz şi un autotren: 13 persoane la spital

0

Un accident în care au fost implicate un microbuz şi un autotren a avut loc în localitatea Vânători din judeţul Iaşi, anunţă ISU Iaşi.

Din cele 17 persoane implicate, 13 persoane (12 adulţi şi un minor) au fost transportate la spital, conştiente, pentru investigaţii suplimentare.

La fata locului, echipajele operative intervin cu 2 maşini de stingere, o autospecială de descarcerare şi o autospecială pentru transport victime multiple.

Totodată, pentru optimizarea intervenţiei, în teren acţionează şi două ambulanţe SMURD, o autospecială de terapie intensiva mobilă şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Sursa: Mediafax

Nou record de vaccinări. Aproape 120.000 de români s-au imunizat împotriva COVID în 24 de ore

119.021 de persoane și-au făcut vaccinul împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Este cel mai mare număr de vaccinuri administrate în acest interval de timp în România.

51.938 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar alți 67.083 au făcut rapelul, potrivit datelor Comitetului național pentru vaccinare.

În ultimele 24 de ore au fost administrate 100.749 de doze de vaccin Pfizer, 7.540 de doze Moderna, 8.309 de vaccinuri produse de AstraZeneca și 2.423 de vaccinuri Johnson&Johnson.

Până acum, 3,88 milioane de români au făcut vaccinul împotriva COVID-19. 2,75 milioane dintre aceștia au făcut și cea de-a doua doză.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9 reacții adverse de tip local și 57 de reacții adverse de tip general.
Sursa: Digi24

Punct de prim ajutor şi stingere a incendiilor la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

0

Un punct de prim ajutor şi de intervenţie pentru stingerea incendiilor a fost deschis sâmbătă în imediata vecinătate a porţii de intrare în cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, acesta urmând să fie activ la fiecare sfârşit de săptămână.

Echipajul de prim ajutor va fi prezent la intrarea în sit pe toată durata programului de vizitare a monumentului UNESCO, astfel încât să se poată interveni rapid în situaţia unor accidente sau situaţii critice, în contextul în care, în urmă cu o săptămână, două maşini aflate în parcarea pentru turişti au ars într-un incendiu.

„Lângă pavilionul de intrare în sit se află o maşină de intervenţie complexă, o autospecială dotată cu echipamente de prim-ajutor, echipamente de stingere a incendiilor şi descarcerare. Punctul de prim ajutor va fi deservit de paramedicii Asociaţiei Salvital. Vrem ca vizitatorii cetăţii Sarmizegetusa Regia să se simtă în siguranţă atunci vin aici”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Direcţiei de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, Radu Barb.

Noul punct de prim ajutor funcţionează în baza unui protocol încheiat între Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, prin DGAMPT, şi Asociaţia Salvital, care gestionează activitatea paramedicilor civili din judeţul Hunedoara.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara din anul 2013, de atunci fiind instituite mai multe măsuri de protejare şi punere în valoare turistică a monumentului UNESCO. Situl are acum un regulament de vizitare, drumul de acces a fost refăcut şi este asigurat un serviciu de pază. Jandarmeria asigură ordinea şi liniştea publică.

Programul de vizitare al cetăţii dacice este între orele 9,00 şi 20,00, cu ultima intrare la ora 19,30.

În anul 2019, fosta capitală a regatului dac a fost vizitată de 75.000 de turişti.
Sursa: AGERPRES

Mașina unui şofer s-a aprins ca o torţă, după ce omul a folosit dezinfectant chiar în timp ce îşi aprindea o ţigară

Mașina unui șofer din Maryland a fost complet cuprinsă de flăcări, după ce omul a decis să-și curețe mâinile cu un dezinfectant extrem de inflamabil chiar în timp ce fuma.

Incendiul a început joi după-amiază, lângă centrul comercial Federal Plaza din Maryland, când șoferul şi-a aprins o țigară în timp ce stătea parcat, ca mai apoi să îşi aplice un dezinfectant extrem de puternic pe mâini.

Jarul din țigară în contact cu dezinfectantul a dus la un adevărat incendiu. Întreaga maşină a fost cuprinsă în scurt timp de flăcări. Imaginile filmate din elicopterul de știri au arătat cum pompierii au împrăștiat peste maşină spumă, pentru a înăbuși infernul. Incendiul a fost stins la scurt timp după aceea, conform Daily Mail.

Omul a suferit arsuri care nu îi pun viața în pericol de primul și al doilea grad, la nivelul mâinilor și al copaselor. Bărbatul a fost transportat la un spital local. Filmările dramatice au arătat cum mașina a fost total distrusă de flăcări.

„Folosirea produsului de dezinfectare a mâinilor și fumarea unei țigări este o combinație proastă în zonele neventilate, cum ar fi o mașină”, a spus un purtător de cuvânt al pompierilor. De asemenea, FDA sugerează ca oricine folosește dezinfectant pentru mâini să îl folosească într-o zonă bine ventilată. Mai mult, trebuie evitată utilizarea unei soluţii inflamabile în preajma surselor de foc, tocmai pentru a se evita astfel de tragedii.
Sursa: observatprnews.ro

Mesajul unui medic psihiatru înainte de a muri de COVID-19. Mama sa, profesoară, a murit de aceeaşi boală cu o lună înainte

Un medic psihiatru din Botoşani a transmis un mesaj tulburător cu o lună înainte de a muri de COVID-19. Familia sa a fost marcată de tragedia adusă de această boală. Şi mama sa a murit tot din cauza infectării cu SARS-COV 2 în luna aprilie.

Familia unor intelectuali şi medici botoşăneni a fost marcată de o dublă tragedie. Tabita Nevinglovschi, o profesoară de la un liceu de elită al Botoşaniului, precum şi fiul ei, medic psihiatru, au murit de COVID-19 la numai o lună distanţă. Ambii au făcut o formă foarte agresivă a bolii.

Tabita Nevinglovschi a decedat pe 2 aprilie din cauza complicaţiilor suferite în urma infectării cu SARS-COV 2. La nici o lună distanţă, fiul ei, psihiatrul Radu Nevinglovschi era depistat pozitiv. Evoluţia bolii a fost rapidă şi agresivă. Pe 14 mai, psihiatrul Radu Nevinglovschi a murit într-un spital din Bucureşti acolo unde a fost transferat cu o aeronavă din Botoşani, mai ales după ce intrase în faza critică.

Cu o lună înainte de muri de COVID-19 medicul botoşănean a transmis un mesaj cu valenţe filosofice şi multe întrebări, unele aparent retorice. Radu Nevinglovschi avea 48 de ani. ”Ce se întâmplă, doctore ?”

Mesajul a fost scris de Radu Nevinglovschi pe blogul său personal, la o săptămână de la moartea mamei. A fost însă datat, se pare intenţionat, pe 7 martie adică de Ziua Mondială a Sănătăţii. Textul este intitulat ”Ce se întâmplă, doctore?” şi tratează problematica COVID-19 din perspectiva unui medic, mai ales a unui psihiatru. Îl redăm integral.

”Din martie 2020 se întâmplă pe toată planeta. Voi ştiţi mai bine. De atunci populaţia globului a început să se teamă. Frica a cuprins din ce în ce mai mulţi oameni şi s-a amplificat progresiv ca pondere, ca intensitate şi ca forme de manifestare. De ce se teme lumea? Voi ştiţi mai bine. Unii se tem de ceva iar alţii de altceva. Mai sunt şi unii care au anxietăţi doar gândindu-se la ce se poate ajunge. Este aşa? Voi ştiţi mai bine. Lumea, sau cel puţin o parte, a început să fie speriată de sistemul medical. Se teme să se mai adreseze medicului. Trăieşte o angoasă permanentă numai la gândul că ar putea să ajungă pe un pat de spital. Sau nu-i aşa? Voi ştiţi mai bine.

Ce decurge de aici? Indiferent de boala sa, omul amână solicitarea asistenţei medicale calificate, doftoricindu-se cum ştie şi cum poate: informându-se de pe net, de pe la rude, de la prieteni sau vecini. Foloseşte leacuri naturiste, poţiuni, pase energetice sau terapie on line. Uneori sunt întrebuinţate şi pastile din sertarul bunicii. Unii, pur şi simplu, tratează suferinţa cu stoicism. De ce procedează omul în acest mod? Voi ştiţi mai bine.

Ce urmează apoi cu cei care s-au tratat aşa? Unii se vindecă, alţii se ameliorează, unii mor iar o parte ajunge în cele din urmă la spital. În ce stare soseşte omul la spital? Cu ce vine el? Când şi dacă mai ajunge, este în stare gravă. Dacă starea e gravă, unde este el internat? Voi ştiţi mai bine.

La ce situaţie se ajunge astfel? La supraaglomerarea secţiilor de un singur profil şi golirea treptată a celorlalte? Voi ştiţi mai bine.

Ce se întâmplă mai departe? Oamenilor le este din ce în ce mai frică şi evită mai abitir spitalele. Şi dacă mai ajung acolo, ajung în stare din ce în ce mai gravă. Unde duce asta?

De ce se tem oamenii de doctori? Voi ştiţi mai bine.

Mai sunt oameni sănătoşi? Voi ştiţi mai bine.

Dacă eşti sănătos, ce trebuie să faci? Voi ştiţi mai bine.

Înnebuneşte lumea? Voi ştiţi mai bine”

Sursa: adevarul.ro

Moartea misterioasă a unui băiat de 15 ani, la doar o zi după ce bunicul său s-a stins din viaţă. Adolescentul ar fi suferit un stop cardiac

Sfârşit tragic pentru un băiat de 15 ani, care s-a stins din viaţă la doar o zi după moartea bunicului său, în vârstă de 82 de ani.

Moartea misterioasă a unui băiat de 15 ani, la doar o zi după ce bunicul său s-a stins din viaţă, în Italia. Adolescentul ar fi suferit un stop cardiac Imagine: baiat.jpg

Băiatul a murit în somn, din cauza unui stop cardiac, chiar în ziua în care trebuia să-şi ia rămas bun de la cel care l-a crescut. Andrea Tonelli locuia cu mama, Siliva, şi cu sora lui, Giorgia, deasupra casei bunicilor.

O moarte neanunţată

Adolescentul nu suferea de nicio patologie: jucase fotbal, practicase ciclismul, dar şi mountain biking. Alarma a fost declanșată în jurul orei opt dimineața de către familie, când a realizat că băiatul nu s-a trezit. A fost solicitată intervenția unui elicopter de salvare, care a ajuns de urgență de la Parma. Medicii au încercat în zadar să îl resusciteze.

Familia trebuie să îl conducă şi pe băiat pe ultimul drum, tot la 24 de ore, după ce bunicul său va fi îngropat. Cei doi vor fi îngropaţi în acelaşi cimitir.

„Comunitatea Casina se strânge în jurul familiei tânărului Andrea. Rămânem fără cuvinte în faţa misterioasei morții, pierderea acestor părinți este a unui întreg oraş, care astăzi îl pierde pe tânărul Andrea cu visele și proiectele sale. Andrea ajunge la bunicul său. Brenno Lolli, în vârstă de 82 de ani, care s-a stins din viață cu doar 24 de ore mai devreme. O durere care se adaugă la durere. Cele mai profunde condoleanțe și îmbrățișarea întregii noastre comunități „, a spus primarul orașului Casina, Stefano Costi.

Sursa: observatornews.ro

Rata de infectare cu SARS-CoV-2 coboară sub 1 la mie în Timișoara

Rata de infectare cu SARS-CoV-2, calculată pe ultimele 14 zile, coboară sub pragul de 1 caz la o mie de locuitori în municipiul Timișoara, ajungând astăzi la 0.96.

Și în Timiș rata de infectare este sub acest prag, situându-se astăzi la 0,89 cazuri la o mie de locuitori.

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, localitățile cu rata de infectare pe ultimele 14 zile peste 3 cazuri la o mie de locuitori sunt:

1 CHECEA 5.57

2 NĂDRAG 4.98

3 FÂRDEA 4.11

4 VOITEG 3.64

Localitățile cu rata de infectare pe ultimele 14 zile peste 1,5 cazuri la o mie de locuitori sunt:

1 JEBEL 2.74

2 GIARMATA 2.65

3 BEBA VECHE 2.60

4 DUDEŞTII NOI 2.27

5 GOTTLOB 2.27

6 DUDEŞTII VECHI 2.06

7 SATCHINEZ 1.77

8 ORAŞ DETA 1.71

9 OTELEC 1.66

10 GIROC 1.58

Alte 31 de îmbolnăviri de COVID-19 în județul Timiș
Publicat in: 15 mai 2021etichete: coronavirus, COVID 19, decese, pacienti, SARS-COV-2, spital, Terapie Intensiva, teste COVID, teste rapide, timis
În județul Timiș au fost înregistrate 31 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, în ultimele 24 de ore. Direcția de Sănătate Publică anunță că au fost prelucrate 2.115 teste, dintre care 710 au fost teste rapide.

Situația epidemiologică, la nivelul județului Timiș, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, în contextul pandemiei COVID-19, se prezintă astfel:

1 SACALAZ 1

2 PISCHIA 1

3 BECICHERECU MIC 1

4 DUMBRAVITA 1

5 FARDEA 1

6 GIROC 2

7 LUGOJ 1

8 TIMIŞOARA 17

9 NADRAG 1

10 GATAIA 2

11 RECAS 1

12 SANNICOLAU MARE 1

13 SACOSU TURCESC 1

În această dimineață, în spitalele din Timiș erau internați 137 de pacienți diagnosticați cu COVID-19, dintre care 47 la Terapie Intensivă.

În ultima zi, 3 pacienți infectați cu SARS-CoV-2 au murit, astfel că numărul total al deceselor a ajuns la 1.258 de la începutul pandemiei în Timiș.

In cursul zilei de ieri au fost plasate în carantină, în județul Timiș, 48 de persoane, iar alte 35 de persoane au intrat în izolare.
Sursa: Radio Timișoara

O femeie a fost atacată de mistreţi în parcarea unui supermarket. Ca să scape, le-a aruncat animalelor plasa de cumpărături

Incident bizar în Italia. O femeie a fost atacată de o turmă de mistreţi în parcarea unui supermarket din localitatea Le Rughe, din apropierea Romei.
Continuarea și video AICI