15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Punct de prim ajutor şi stingere a incendiilor la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

Un punct de prim ajutor şi de intervenţie pentru stingerea incendiilor a fost deschis sâmbătă în imediata vecinătate a porţii de intrare în cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, acesta urmând să fie activ la fiecare sfârşit de săptămână.

Echipajul de prim ajutor va fi prezent la intrarea în sit pe toată durata programului de vizitare a monumentului UNESCO, astfel încât să se poată interveni rapid în situaţia unor accidente sau situaţii critice, în contextul în care, în urmă cu o săptămână, două maşini aflate în parcarea pentru turişti au ars într-un incendiu.

„Lângă pavilionul de intrare în sit se află o maşină de intervenţie complexă, o autospecială dotată cu echipamente de prim-ajutor, echipamente de stingere a incendiilor şi descarcerare. Punctul de prim ajutor va fi deservit de paramedicii Asociaţiei Salvital. Vrem ca vizitatorii cetăţii Sarmizegetusa Regia să se simtă în siguranţă atunci vin aici”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Direcţiei de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, Radu Barb.

Noul punct de prim ajutor funcţionează în baza unui protocol încheiat între Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, prin DGAMPT, şi Asociaţia Salvital, care gestionează activitatea paramedicilor civili din judeţul Hunedoara.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara din anul 2013, de atunci fiind instituite mai multe măsuri de protejare şi punere în valoare turistică a monumentului UNESCO. Situl are acum un regulament de vizitare, drumul de acces a fost refăcut şi este asigurat un serviciu de pază. Jandarmeria asigură ordinea şi liniştea publică.

Programul de vizitare al cetăţii dacice este între orele 9,00 şi 20,00, cu ultima intrare la ora 19,30.

În anul 2019, fosta capitală a regatului dac a fost vizitată de 75.000 de turişti.
Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :