Timișoara | Firma care reabilitează Fântâna cu peşti va fi penalizată pentru fiecare zi de întârziere

160

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat, marţi, că firma care a contractat lucrările de reabilitare a Fântânii cu peşti din Piaţa Victoriei/Operei din municipiu, dar care a depăşit cu mult termenul de finalizare, va fi penalizată cu câte 3.500 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

Intrată în lucrări de reparaţii, fântâna arteziană ornamentală a rămas, deocamdată, fără peştii din bronz, despre care nu se ştie unde sunt. Dacă nu se vor găsi, ar putea fi formulată şi o plângere penală, în acest sens.

„Am început procedurile pentru a penaliza două firme pentru două lucrări pe care le-a contractat Primăria Municipiului Timişoara. Unul este contractul pentru reabilitarea Fântânii cu peşti din Piaţa Operei (…). La Fântâna cu peşti lucrările nu avansează. Contractul a fost semnat în iunie 2019, iar firma care a câştigat contractul şi-a asumat că o va finaliza în 12 luni. Lucrările au fost sistate de fostul primar. (…) Eu am dat ordin anul trecut de reîncepere a lucrărilor, dar firma nu a mai avansat. De aceea, de săptămâna trecută am intrat în etapa de penalizări, sunt 3.500 de lei pe zi şi le vom aplica din prima zi de întârziere şi ne vom implica pentru finalizarea acestui şantier. Acolo unde credem că avem de-a face cu rea credinţă sau cu sabotaj, vom reacţiona ferm”, a afirmat Dominic Fritz.

În urmă cu câteva săptămâni, viceprimarul Ruben Laţcău (USR) spunea că s-ar putea face o plângere penală împotriva firmei, pentru că nu se găsesc peştii şi vasul de deasupra fântânii, despre care nu se ştie exact unde se află în acest moment.

Firma care a câştigat licitaţia pentru repararea fântânii, în anul 2019, s-a angajat ca, potrivit contractului de 644.487 lei cu tot cu TVA, să finalizeze lucrarea în 12 luni, timp în care urma să fie reabilitată structura fântânii, impermeabilizarea bazinului acesteia, schimbarea instalaţiilor electrice şi hidraulice, a racordurilor, dar să se păstreze aspectul actual şi geometria fântânii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.