Rezecţii de tumori pulmonare prin chirurgie toracoscopică, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara

51

Rezecţia unor tumori pulmonare beneficiază de o nouă metodă de intervenţie chirurgicală, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Victor Babeş’ din Timişoara, bazată pe toracoscopie video-asistată, care înlocuieşte clasicele tăieturi mari şi are o durată de recuperare mult mai scurtă, primii cinci pacienţii fiind deja operaţi cu succes prin noua metodă.

Medicul chirurg dr. Tudor Mateescu a declarat, marţi, că operaţia clasică, toracotomia convenţională, presupunea riscuri post operatorii, iar perioada de recuperare a pacientului era îndelungată.

„Majoritatea intervenţiilor se făceau pe cale deschisă, care presupune o incizie de toracotomie, care înseamnă plasarea pacientului pe lateral şi efectuarea unei incizii mai jos de axilă, destul de mare, cu lezarea spaţiului şi a nervului intercostal. Durerea era semnificativ crescută faţă de o intervenţie toracoscopică, iar riscul post operator era mult mai mare”, a explicat dr. Tudor Mateescu.

Dotarea Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara cu aparatură de ultimă generaţie a permis implementarea procedurii de chirurgie toracoscopică video-asistată, care presupune folosirea unei camere video speciale, numite toracoscop, care transmite imagini din interiorul cutiei toracice. Calitatea şi claritatea imaginii sunt foarte bune şi asigură chiar o vizionare de 360 de grade a cavităţii pleurale. Chirurgul realizează câteva incizii mici, la nivelul toracelui, prin care sunt introduse camera video şi instrumentele de tăiere.

„Sunt câteva incizii la nivelul cadranului toracic, prin care noi lucrăm. Operăm prin intermediul unor instrumente care se introduc în torace şi vizualizăm totul pe monitoare. Referitor la incizie, aceasta este minimă. Cumulate, practic sunt patru-cinci mici înţepături. De aceea, recuperarea este rapidă şi pacientul are o durere foarte mică postoperatorie”, detaliază dr. Tudor Mateescu.

Mai mult, intervenţia presupune o perioadă scurtă de spitalizare, o calitate foarte bună a actului operator, limitele de rezecţie sunt mult mai bine conturate, iar intervenţia chirurgicală în sine este de mai scurtă durată.

Procedura depinde însă şi de localizarea tumorii, tipul histopatologic şi comorbidităţile bolnavului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.