Stăpânul istoriei

167

Dacă e vară, Orbán Viktor e extrem de activ, propunând legi (stranii), votând, făcând vizite, asistând la meciuri, școli de vară, dezbateri și, mai ales, explicând, oricui e dispus să cunoască, ultimele sale revelații în materie de politică internațională. Școala de vară de la Tușnad a devenit un simbol pentru aceste mărturisiri, discursul din 2014 intrând în manuale pentru lansarea și definirea conceptului de illiberalism. Nu e exclus ca ideile prezentate anul acesta să aibă o carieră comparabilă, dată fiind nu atât originalitatea, cât neconcordanța lor nici cu politica europeană și cu atât mai puțin cu geopolitica central-europeană. Nu e rău să aflăm, în acest mod direct, gândurile și agenda politicienilor chiar dacă — sau mai ales atunci când — acestea sunt în răspăr cu evoluțiile vizibile și previzibile ale theatrum mundi. În al doilea rând, poziția lui Viktor Orbán era cunoscută a fi în afara gravitației europene, dar până la acest discurs puteam doar presupune pe unde hălăduia cu gândul. Nu e de neglijat nici contextul imediat în care s-a derulat această „lecție”, anume la foarte scurt timp după un vot sinucigaș din Parlamentul de la Budapesta și aproape simultan cu ultimatum-ul, dat de Comisia Europeană, Ungariei. Cum știm, Viktor Orbán este orice numai naiv nu, nici dezinformat. Este, dimpotrivă, un comunicator care știe foarte bine să simuleze „întâmplarea”, „coincidența”, „supunerea în fața destinului”. Cu propuneri venite nu din imediatul socio-politic, ci din „gândirea sa strategică”, anunță că dă „stăpânului istoriei” ceea ce îi aparține și Cezarului (țarului?) ce este al Cezarului. Așadar, să-i dăm ascultare și să purcedem, cu „modestie și umilință” la descifrarea complexei scene politice din jurul nostru, la înțelegerea provocărilor politicii internaționale, spre a încheia contrazicându-ne amarnic, adică făcând profeții despre Rusia, Uniunea Europeană și viitorul planetei, adică luând tronul — inițial, slăvit cu evlavie al — „stăpânului istoriei”.

Discursul în sine vine să deconstruiască aproape tot ce se petrece în lumea de azi, sensurile, explicațiile, programele, și să propună (am mai auzit asta, de câteva ori, nu doar de la el!) — o nouă ordine mondială. Desigur, aspectele mai sensibile sunt trecute sub o abia mascată notă de toleranță, detaliile incriminatorii sunt fie ignorate, fie fotoshop-ate să dea bine, iar eternii dușmani ai poporului — Europa și „armata lui Gyuri Soros” — încasează, la greu, acuze și critici. Motto-ul general al acestei ediții a școlii de vară, „Există ceea ce e veșnic”, spune tot celor ce au distanța necesară pentru a pricepe. Formula nu e nouă, nici secuiască, așa cum s-au grăbit să creadă niște patrioți de duminică, nici măcar maghiară. Surpriză, domnilor, a fost odată un gânditor în Elada (Grecia antică, să ne înțelegem!), și el se numea Parmenide. Întrebarea vremii și a tuturor epocilor ce au urmat a fost ce anume are, propriu-zis, realitate: ceea ce e etern (dar, îndeobște invizibil, intangibil, precum ideile sau zeii) sau ceea ce e trecător (precum materia, chiar dacă își modifică forma destul de des). Parmenide susținea atunci că doar ceea ce depășește trecerea noastră prin viață, ceea ce stă și e imuabil, neschimbat, constant, permanent. Înainte să dați cu pietre, aflați că aceasta nu e doar o filosofie de suprafață! Cu siguranță, motto-ul a fost sugerat de echipa premierului pentru că cei ce urmăresc reformele din Ungaria ultimului deceniu au putut înțelege propensiunea spre parmenidian, spre conservatorism, spre ceea ce (pare a fi) dincolo de materialitate. Să spunem că nu atât Legea fundamentală e cea care contează — ca normă supremă. De aceea nici nu se numește Constituție! Legea fundamentală este considerată o expresie trecătoare a Constituției care este — eternă, desigur — și pe care specialiștii o indică prin numele de „Constituția ascunsă” ori nevăzută. Nu e nimic obscur, nici măcar necunoscut, ci doar neformalizat în textul Constituției, incluzând, aici, principii, valori, memorii colective, traume sociale, un pic de istorie („corectă politic”), ambiții politice. Lor li se subsumează Legea fundamentală și, apoi, legile ordinare. În acest sens trebuie pricepută și apartenența la UE (încă nu se spune nimic urât despre NATO!), apartenență europeană care e doar trecătoare, în timp ce Ungaria e eternă. Deci, relația cu trecătorul trebuie subsumată elementului nepieritor! Frontierele sunt, și ele, inventate de oameni și vor dispărea (vorba lui Marx!), dar Ungaria, nu. Până atunci le păzește în calea migranților spre a păstra puritatea rasei (sic!) căci, se știe, doar ceea ce e pur poate dăinui. Și, nu în ultimul rând, „avem motive bune să bem spritz-ul Fidesz, cele două treimi ale sale contra o treime (n.n. — în Parlament, desi acum au doar 59%), iar aceasta arată că acolo este ceva etern”, spunea acum, la Tușnad. Așadar, cultura societală, patria, partidul sunt toate — cumva — eterne. Conducătorul nu, căci la finalul discursului aflăm despre primenirea generațiilor în clasa politică. Evident, nu despre alternanța formațiunilor politice sau a programelor, ci a generațiilor aceluiași partid, căci partidul, tocmai spuneam, este etern! „Partidul e-n toate,/ E-n cele ce sunt/ Și-n cele ce mâine vor râde la soare” (ne mai amintim?)

Într-un asemenea context, aproape fiecare aserțiune intrigă și, fiecare, se agață de ceea ce îi e la îndemână, fără să stea să adune întreaga poveste. Nu formulăm, aici, scuze, departe de noi, ci argumente că situația e mult mai profundă tocmai datorită acestei poziționări epistemice. Vom lua câteva dintre afirmații spre a le „îmbrăca” în contextul lor ideatic, cu toate că moda vremii este de a da cu pietre înainte de a mai gândi. E de înțeles, e mai simplu, mai la îndemână. Dar pietrele acelea nu lovesc problema, ci doar vârful aisbergului. Sunt soluții banale, simpliste la o boală politică mult mai gravă. Astfel că, dând cu pietre, nu vom înlătura răul, ci îi vom da aripi să-și dezvolte înfățișări și mai ciudate și să respingă, și mai puternic, dialogul.

 

Dialogul cu eternitatea

            În data de 19 iulie, Parlamentul de la Budapesta a votat, cu 130 de opțiuni pozitive și 50 contra, poate cea mai stranie lege de pe continent din era postbelică. Cu toate că hrănește orgoliile rănite ale tuturor celor ce nu înțeleg mai nimic din ceea ce le depășește curtea din spatele casei, legea propune o întoarcere cu câteva decenii în istoria Europei, ignorând schimbările substanțiale ce au avut loc între timp. În esență, cere dizolvarea Parlamentului european (!), ales direct, și înlocuirea lui cu o adunare a delegațiilor parlamentelor naționale care, în situații delicate cum este, acum, Ungaria, ar trebui să beneficieze de drept de veto cu privire la toate deciziile europene. Deocamdată amintim doar că delegațiile parlamentelor naționale se întrunesc în Consiliul Europei, care este o cu totul altă instituție decât UE, iar dreptul de veto ar ține lucrurile în locul decis tocmai de liderii refractari la deciziile comune. Să privim spre Consiliul de Securitate ONU și la cei cinci membrii permanenți beneficiari ai dreptului de veto pentru a înțelege textul, subtextul și sub-subtextul acestei legi. În continuarea celor explicate mai sus, ceea ce e etern, adică națiunile — în viziunea lui Orbán — trebuie să dicteze subiecților trecători, precum UE. Nu contează că națiunile sunt o invenție relativ nouă în istorie, în comparație cu comunitățile sau chiar cu culturile. În lege se mai vorbește despre armata comună europeană, despre treptata preluare de către state a competențelor instituțiilor UE și, desigur, despre ridicarea sancțiunilor contra Rusiei. Nu vom intra acum, în detaliile legii pentru că dorim să o plasăm într-un cadru mai amplu.

Aproape simultan cu votarea acestei legi — ce urmează a fi trimisă tuturor instituțiilor de la Bruxelles spre luare aminte și implementare (?) —, Comisia a acordat Ungariei o lună de grație pentru realizarea unor reforme imperative, sub sancțiunea blocării unei părți din fondurile structurale de coeziune. Reamintim că accesul Budapestei la PNRR este, oricum, blocat, existând suspiciunea că banii europeni ar fi folosiți exclusiv pentru finanțarea corupției și a intereselor extra-europene. Cum nimic nu e întâmplător, în legea sus-numită se vorbește despre oprirea legiferării comunitare, implicit a puterii Bruxelles-ulului de a sancționa (bietele — n.n.) state națiune. Și de aici încolo, nimic nu mai poate sta în calea imaginaâiei debordante a „stăpânului istoriei” care, la Tușnad venit, a explicat el cum decade Occidentul și se afirmă India, China, Rusia, Brazilia și Africa de Sud, tocmai prin refuzul de a adopta valorile europene. Occidentul, spune el, chiar invocându-l pe Spengler, Occidentul nu mai există. Dacă în secolul XIX se simțea decăderea spirituală, acum Vestul decade material și militar (!!!) și, prin amestecul raselor (!!!), devine un Post-occident.

Să stăm o secundă să traducem. Adică Occidentul decade militar, nu reprezintă vreo forță semnificativă, deci Ungaria, cel puțin, trebuie să pună umărul la crearea armatei europene. Tacit, pricepe oricine că Orbán nu se simte bine nici în NATO, doar că acolo nu se discută în termeni mitico-filosofici, ci în unii statistic-imperativi. Vestul a ajuns un Post-occident. (dacă illiberalismul a avut atâta succes ca și concept nou-născut de „stăpânul istoriei”, poate și Post-occidentul să aibă impact, nu?). Noi, cu „modestie și umilință”, nu facem predicții „să nu luăm pâinea stăpânului istoriei”, Orbán dixit, dar vă informăm că în 2050 peste jumătate din populația vest-europeană va fi formată din non-europeni, i.e. din migranți. În acel moment, Bazinul Carpatic (deja referințele la Europa Centrală se estompează), Ungaria, cu predilecție, fiind încă locuită de o… rasă pură (!!!), neamestecată cu migranții, va deveni o oază a europenismului, atrăgând migrația internă a vesticilor spre est. Amestecul cu europeni e regulamentar: „iar dacă astrele vor fi norocoase, iar vântul bun, aceste popoare (alte Bazinului Carpatic — n.n.) se vor amesteca într-un sos ungaro-panonic, ce va crea o nouă cultură europeană, de sine stătătoare. Pentru asta am luptat mereu.” Este însă, exclus, amestecul cu rase non-europene. „Aceste state nu mai sunt națiuni, ci conglomerate de popoare” (Orbán). În contra acestora, se invocă înfrângerea turcilor la Viena, Poitiers și alte bătălii. Ar fi fost incitant de comentat, dar, între timp, dna Zsuzsa Hegedus, consiliera lui Viktor Orbán cu incluziunea socială, tocmai a demisionat, declarând că: „discursul de la Tușnad este un text pur rasist, care i-ar fi plăcut chiar și lui Goebbels”. De vreme ce națiunea pură este eternă, iar amestecurile, vorba lui Gobineau, ies din istorie, „există doar ce e etern”, se spunea în motto-ul școlii de vară.

Săptămâna trecută, într-un exercițiu pretins diplomatic de amestecare a amenințărilor cu profețiile și comunicarea politică, Vladimir Putin sublinia că, în viitorul apropiat deja, vor conta doar națiunile cu adevărat suverane, orice națiune putând fi doar suverană sau colonie. Așadar, traducând din rusă în maghiară, doar națiunile suverane sunt eterne și au drept de decizie, coloniile nu există. Aproape corect, mai cu seamă din perspectiva realismului relațiilor internaționale. În ce măsură este discursul de la Tușnad 2022 unul despre suveranitate, adică în ce măsură criticând ideea dependenței față de sistemul SWIFT (?!), față de gazele din SUA, față de cerința limitării consumului de gaz în Europa, lăudând „axa gemano-rusă” de aducere a energiei pe continent, avem de-a face cu un discurs liber de orice dependență? „Vestul luptă împotriva Europei Centrale spre a ne face să fim ca ei”, se spune în discursul invocat. Evident, un asemenea proiect e de neaaceptat pentru o națiune care simte că îi e periclitat „destinul național” tocmai pentru că, susținând o politică economică sănătoasă, va ajunge până în 2030 „net contributor la Uniunea Europeană”. Din acel moment, „cel ce plătește va ordona muzica”, adică Post-vestul va dansa după cum va dicta Europa Centrală…

Cu modestie privind la lume, știm că ironia istoriei nu poate fi controlată, dar „stăpânul istoriei”, înțelegând cum se vor „amesteca” demografia cu destinul culturilor cu gazele și cu imperialismul, proclamă: Europa este dependentă de Rusia și America, dar Europa Centrală are înțelepciunea și puterea de a reface suveranitatea acestei vechi civilizații. Orbán dixit.

LĂSAȚI UN MESAJ