Unii înmărmuriți, câțiva mirați și mulți alții complet detașați au luat act de adeziunea dlui Mihail Neamțu la formațiunea politică extremistă condusă de dl George Simion, respectiv la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), dar și de faptul că același domn Neamțu va candida la următoarele alegeri europarlamentare pe listele acestui partid. Sincer, nu m-a mirat foarte tare decizia domnului Neamțu, care, de-a lungul existenței sale, a mai trecut prin alte trei formațiuni politice: Noua Republică, Partidul Național Liberal și Partidul Mișcarea Populară. Iar impresia lăsată de parcursul politic al acestui domn a fost aceea că, mai tot timpul, el s-a găsit în căutarea unei oportunități, respectiv a unui serios și bine remunerat loc de muncă. Dacă greșesc, o să-l rog să-mi ierte mica răutate.
Dincolo de surprinzătoarea „aurificare” a acestui intelectual conservator — calitate pe care, în repetate rânduri, și-a asumat-o în mod public —, dl Neamțu ar trebui să explice celor care l-au simpatizat și care, astăzi, probabil că nu o mai fac cum se împacă doctrina „auristă” și ideologia neo-legionară a formațiunii politice în care a intrat cu frumoasele, echilibratele și drăgăstoasele idei de inspirație creștină, reproduse în unele din cărțile sale, precum „Povara libertății”, „Bufnița din dărâmături”, „O filosofie a intervalului. In honorem Andrei Pleșu” sau „Elegii conservatoare”? Probabil că dl Neamțu se va grăbi să ne (re)amintească faptul că domnia sa este, a fost și va rămâne un conservator, puternic marcat de creștinism. Pot să-l înțeleg. Dar nu întru totul. Calmul și toleranța din scrierile dlui Neamțu contrastează flagrant cu violența și vulgaritatea limbajului vehiculat de „auriști”, inclusiv de dl George Simion. Profilul de intelectual temeinic construit, echilibrat și empatic, pe care dl Neamțu a încercat să și-l construiască ani de-a rândul, nu are nicio legătură cu oportunismul „de mahala” pe care ne este dat să-l vedem la exponenții de la vârf ai Alianței pentru Unirea Românilor. Nu cred că ar trebui să uităm că dl Simion a declarat recent că partidul său trebuie să-i ia pe toți, chiar dacă cei primiți nu sunt altceva decât niște „cocote masculine” și chiar dacă doritorii nu sunt altceva decât niște „escroci”. Ghilimelele încadrează cuvintele dlui George Simion.
În aparență, aderarea dlui Neamțu la Alianța pentru Unirea Românilor nu ar trebui să șocheze, dat fiind faptul că, până la urmă, de curând, și dl Cozmin Gușă s-a înscris în AUR, anunțându-și cu emfază candidatura, din partea acestui partid, la funcția de Primar General al Municipiului București, iar prin presă circulă câte ceva despre stăruitorul interes al dlui Victor Ponta pentru aceeași Alianță cu ideologie suveranistă. Înaintea lor, profesorul Gheorghe Piperea și-a găsit locul politic în același partid condus de George Simion. Nu vreau să discut, cu acest prilej, cazul dlui Cozmin Gușă. Mie îmi este simpatic, chiar dacă nu împărtășesc toate ideile sale și apreciez atitudinea de luptător pe care o afișează. La rândul său, dl Victor Ponta a devenit de mult prea mult timp un „sinonim” pentru oportunism. Așa că nimic nu mai trebuie spus în privința lui. Iar colegialitatea mă obligă să trec sub tăcere opțiunea politică și, implicit, ideologică a dlui Piperea.
Însă „cazul Neamțu”, pentru mine cel puțin, este, în egală măsură, revoltător și dezamăgitor. Pentru că pur și simplu nu m-aș fi putut niciodată gândi că un om ca Mihail Neamțu poate intra într-un partid de o asemenea factură. Într-o intervenție video din 4 decembrie 2020 (https://www.youtube.com/watch?v=J14SsxJoVbE), dl Mihail Neamțu critica cu duritate AUR-ul și, în context, afirma despre dl George Simeon că „nu știe nimic despre nimic”, respectiv că „este o nulitate”. În mai puțin de patru ani, pentru dl Neamțu, șeful „auriștilor” a devenit un personaj frecventabil, ba mai mult, unul cu care se poate asocia în interiorul unui proiect politic vădit anti-european. Poate că dl Simion o fi recuperat câte ceva și o fi reușit să se instruiască, astfel încât să-i dea dlui Neamțu încrederea de care acesta din urmă are nevoie pentru ca, astăzi, să i se alăture. Cu riscul de a fi lipsit de delicatețe, dar folosind limbajul dlui Simion — actualul șef politic al dlui Neamțu —, mă întreb și eu, în ceea ce-l privește pe acesta din urmă: o fi dumnealui mai degrabă o „cocotă masculină” sau un „escroc”? Sincer, cred că nu este altceva decât un oportunist. Și că electoratul nu va mușca această ofertă. Păcatul major al dlui Neamțu este acela că, prin intrarea domniei sale în AUR, a legitimat o mișcare politică periculoasă și, implicit, l-a legitimat pe dl George Simion, a cărui prezență în peisajul politic autohton jignește foarte mulți români. Disperarea dlui Mihail Neamțu de a-și găsi un drum mănos în viață, este evidentă. Ea — disperarea — l-a împins pe acest intelectual cu verbele și cu substantivele la el să intre într-o „combinație” politică pestilențială, gest care îl va costa enorm pe dl Neamțu. Odată asociat cu AUR-ul, numele dlui Neamțu este definitiv compromis. „Ghiulul” pe care în mod forțat și l-a tras pe degetul altădată acuzator va atârna greu și grotesc atunci când același domn Neamțu se va gândi să se reabiliteze, intrând într-un al cincilea sau al șaselea partid politic, în încercarea de a obține un mandat electiv, de pe urma căruia să dobândească tihna pe care o caută cu încrâncenare.
