Și Dumnezeu… a creat Actorul

284

„Știți ceva? Voi pleca din lumea aceasta fără pic de regret. Nu mă mai regăsesc absolut deloc în ea, ba chiar mi-e silă de cum arată în prezent.”

Trebuie să ai curaj, unii ar spune bărbăție, doar că în cazul lui masculinitatea a fost mai evidentă decât aerul pe care l-a respirat. Dar, mai ales, trebuie să fi acumulat atât de multă lehamite și indigestie în raporturile cu felul în care arată și se comportă spița umană actuală, ca să facă publice, la finalul unei vieți fabuloase, asemenea gânduri într-un interviu urmărit de zeci de milioane de admiratori necondiționați. Ar fi putut alege să spună vorbe goale de conținut sau să producă aglutinări ieftine de fraze corecte politic, așa cum atâtea personalități ale societății lichide de azi procedează strategic, pentru a nu-i supăra pe gardienii adevărului din aproape toată mass-media occidentală. Nu era cazul lui, nu a făcut asta niciodată, și e limpede că nici măcar moartea, cu care acum negociază, demn și împăcat, firescul sfârșit, nu-l va putea sili să cadă altfel decât va alege el să o primească.

Și de ce ar trebui să tacă, să mintă ori să întoarcă capul în altă parte atunci când vede peste tot, în jurul său, cum minciuna, tăcerea ori renunțarea au devenit forme de viață mai naturale decât natura însăși? La cei 86 de ani pe care i-a împlinit acum câteva zile, Alain Delon, bărbatul prin definiție, actorul imposibil de uitat din zeci de filme remarcabile nu are niciun motiv să întoarcă capul în altă parte. În schimb, privește de acum tot timpul în urma epocii sale, acolo unde își regăsește umbra impecabilă desenată pe ecran, laolaltă cu umbrele prietenilor săi din Samuraiul, Borsalino, Clanul sicilienilor, Cercul roșu, Domnul Klein și atâtea alte filme greu de uitat.

„I-am iubit pe toți, au fost niște actori și prieteni cum astăzi nu mai are nimeni privilegiul să mai întâlnească. Gândiți-vă numai la numele lor și la filmele în care au jucat: Jean Gabin, Jean Paul Belmondo, Lino Ventura, Maurice Ronet, și abia apoi veți realiza ce prieteni și talente am pierdut…”

Imediat după ce a spus aceste cuvinte despre marii săi amici dispăruți, Alain continuă, amintind de femeile din viața lui.

„Datorez totul femeilor din viața mea. Ele m-au ridicat acolo unde afirmați că am ajuns pentru că ele m-au înțeles cel mai bine. Pe Romy, pe Mireille, mai mult decât pe oricare, dar și pe restul femeilor care au trecut prin viața mea le voi iubi și dincolo de mormânt.”

Avea dreptate un mare critic de cinema, recent dispărut, și el, când scria că Delon a marcat cultural o epocă despre care oamenii de azi nu pot avea habar din simplul motiv că le lipsește termenul de comparație. Frumusețea și masculinitatea cu care acapara ecranul aproape că nu mai este posibilă în lumea din care el se pregătește, fără regrete, să plece. Cu ani în urmă, o actriță de talia și senzualitatea lui Brigitte Bardot spunea despre Delon că „deși nu am avut nicio relație amoroasă cu el, Alain era tipul de bărbat care lăsa dâre în urma sa. Era, pur și simplu, fascinant, atât în viață, cât și pe ecran.”

Cu toate luminile și umbrele din viața sa, legendarul actor francez va rămâne, atâta vreme cât va mai fi viață pe acest pământ, etalonul masculinității nemachiate și netrunchiate și un actor uriaș pentru care uitarea, grație filmelor sale, e un cuvânt care se cere scos din dicționare.
Sau, cum spunea o altă parteneră de a sa: „Când Dumnezeu a creat femeia, el l-a inventat și pe Alain pentru a o face fericită!”.

LĂSAȚI UN MESAJ