18.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Șefii politici ai Județului Timiș cer măsuri ferme pentru protejarea școlilor din Timișoara și din județ

În condițiile în care județul Timiș are cele mai multe permise de port-armă (raportat la populație) din țară, subprefectul Ovidiu Drăgănescu susține că la nivelul fiecărei școli/clase profesorii ar trebui să știe ce părinți ai elevilor dețin arme de foc în casă.

Tragedia fără precedent care s-a petrecut miercuri, 3 mai, la Belgrad, când un elev a ucis nouă persoane la școală, i-a șocat și întristat și pe cei din Timișoara. Mai mulți reprezentanți ai autorităților au postat mesaje pe pagina lor de Facebook.

Unul dintre este și subprefectul liberal de Timiș, Ovidiu Drăgănescu.

„Deplângem imensa tragedie a vecinilor și prietenilor noștri sârbi și transmitem întreaga noastră compasiune familiilor zdrobite de durere!”, a transmis Drăgănescu.

Subprefectul a venit și cu câteva soluții care ar trebui să fie implementate în școlile din România, pentru a se evita astfel de tragedii. Drăgănescu spune că autoritățile au datoria să protejeze copiii prin legislații adaptate realităților din societățile noastre.

„În primul rând, bullyingul trebuie stopat din fașă până când nu duce la explozii de furie sau disperare. Media la purtare ar putea fi calculată la nota de examen pentru admiterea la liceu și bacalaureat. Vedem încă o dată că detectoarele de la intrarea în școli vor fi necesare și trebuie o reglementare în acest sens. Poate că ar trebui să fie cunoscute și toate persoanele care dețin arme de foc în reședința familiei. Cel puțin la nivelul fiecărei școli/clase profesorii ar trebui să știe ce părinți ai elevilor dețin arme de foc în casă. Pot să vă spun că în județul Timiș avem cele mai multe permise de port-armă (raportat la populație) din țară”, a transmis Ovidiu Drăgănescu.

„Suntem cu toții obligați, dascăli, părinți, autorități să facem front comun”

Profesorul Sorin Ionescu, fostul director al Colegiului Bănățean din Timișoara, acum al doilea subprefect de Timiș, din partea PSD, a transmis și el un gând despre masacrul de la Belgrad.

„Atunci când auzeam de astfel de evenimente le consideram departe, pe alte continente, în societăți diferite de noi. Iată că realitățile ne contrazic și nimeni nu este ferit, nimeni nu este protejat. Suntem cu toții obligați, dascăli, părinți, autorități să facem front comun, să înțelegem din timp dramele acestor tineri, să îi consiliem și să le dăm o mână de ajutor atunci când nu pot face față tentațiilor vremii. Este un semnal de alarmă asupra faptului că dezbaterea referitoare la educație nu trebuie să se limiteze la materiile de la bacalaureat ci ele trebuiesc să pună accent pe responsabilizare și responsabilități, pe informare și empatie. În caz contrar astfel de tragedii se pot repeta oriunde, deoarece nimeni nu este protejat, decât daca este educat”, a spus Sorin Ionescu.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :