4.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Război civil în America

În aşteptarea votului istoric din 3 noiembrie 2020, Donald Trump are, indiscutabil, mai mulţi fani, suporteri în afara Americii decât în SUA, unde se votează cu adevărat. Mai ales în ţările foste partenere, în fapt, protectorate (Germania, Japonia, Coreea de Sud), dar şi în Italia sau Franţa. Şi poate încă mai mulţi în noile protectorate din Europa Centrală şi de Est (în Polonia, Ungaria, România, Ucraina, Lituania etc.).

Iar explicaţia, ocultată cu grijă, e una paradoxală. Poate niciun alt preşedinte american nu a făcut atât cât a făcut Donald Trump pentru a pune pe butuci imperiul american. Desigur, sperând sincer să-l salveze! Cu bună-credinţă, cu pasiune, cu talent, Donald Trump a fost neobosit, a dorit să salveze America (şi pe americani, mai mult decât imperiul!) aflată în cădere liberă, la fel cum au dorit şi Mihail Gorbaciov (pentru Uniunea Sovietică), şi Boris Elţin (pentru Rusia) să salveze imperiul comunist. În cazul Uniunii Sovietice, rezultatele sunt cunoscute deja de toată lumea. Dar norocul Rusiei s-a numit Vladimir Putin.

Fără să o spună cu voce tare, planeta s-a cam săturat de dominaţia imperială de 100 de ani a Americii de Nord, la fel cum ţările din Estul Europei se săturaseră până peste cap de Uniunea Sovietică, şi vrea să trăiască altceva. Poate fi secolul Chinei, poate chiar să vină „groaznicul” guvern mondial, poate fi o împărţire între mai multe centre de putere, economice şi politice, dar important e să fie altceva decât dictatura financiară, militară şi, în cele din urmă, civilizaţională americană (cu GAFAM, Hollywood, McDonald’s, Coca Cola etc.). Şi de aceea Trump e foarte apreciat în afara Americii, deşi mai toată lumea are rezerve mai mari sau mai mici la persoana sa.

Fără îndoială, Donald Trump nu ar fi reuşit mai nimic fără „ajutorul neprecupeţit” la destructurarea imperiului american al adversarilor săi ireductibili, care, atacându-l neîntrerupt, au atacat fundamentele statului american, principiile democraţiei|: Partidul Democrat (ancheta Russiagate, impeachment Ukraingate etc.), oligarhia noilor tehnologii (GAFAM) şi cea financiară (Wall Street, Fed, Banca Mondială, FMI), deep state, media mainstream, Hollywood etc. Adevăraţii gropari ai imperiului sunt, de fapt, aceştia, şi în niciun caz Donald Trump. Bineînţeles că şi ei au vrut să-l salveze! Cu condiţia ca imperiul, statul şi imensul său aparat, să fie al lor, şi nu al unui miliardar aventurier fantasc sau al poporului american. Trump a fost tratat de retrograd, ultraconservator, iresponsabil şi, odată cu el, şi votanţii săi. Partidul Democrat pare incapabil să accepte alternanţa, regula de bază a democraţiei. De fapt, liberalii americani sunt azi doar o interfaţă a oligarhiei, fără proiect pentru societate, fără personalităţi constructive şi credibile.

Cum ştie toată lumea, Joe Biden e foarte înaintat în vârstă, puţin obosit şi nu generează un entuziasm excesiv. Aşa cum generase, de pildă, Barack Obama. Dar forţele din spatele candidatului democrat sunt foarte greu, aproape imposibil de învins. „Suprematiştii albi”, muncitorii din marile centre industriale, fermierii, evangheliştii şi evreii ortodocşi sunt o armată serioasă şi disciplinată, dar e foarte greu de crezut că o să-l poată ajuta încă o dată pe Donald Trump. Şansele par să încline net de partea democraţilor, a lui Joe Biden (un fost protector al lui Traian Băsescu Petrov şi al PDL-ului), mai ales a plenipotentei oligarhii care vrea să-şi recupereze imperiul aproape pierdut şi guvernul său mondial.

Dar problemele mari abia încep pe 3 noiembrie 2020. Un pre-război civil e deja în curs. La Minneapolis, Seattle, Portland, Los Angeles, Austin şi în sute de alte oraşe americane, revoluţia culturală, rasialistă şi antisecuritară (antipoliţie) face ravagii greu de rezumat. Cu distrugeri ample, cu agresiuni nemaiîntâlnite împotriva eroilor şi istoriei Americii, statuilor, Bisericilor, civilizaţiei americane albe. Simultan, cenzura s-a înăsprit, libertatea de exprimare e pe cale de dispariţie. Toate ingredientele pentru declanşarea unui al doilea război civil american sunt reunite. Pe fond de criză economică majoră (dolarul a pierdut, din martie până azi, cca. 12% din valoare faţă de euro, iar PIB-ul a scăzut cu 33% în trimestrul II). Cu state secesioniste, începând cu Texas şi California, la cheie.

Observatorii, analiştii din toată lumea, începând cu cei americani, bineînţeles, se preocupă de urmările alegerilor din 3 noiembrie şi creionează prognoze dintre cele mai sumbre: „Războiul civil nu este în interesul obiectiv nici al minorităţilor, nici al populaţiei de zombi (din centrele marilor oraşe — n.n.), nici al superbogaţilor, dar este, indiscutabil, în interesul albilor conservatori. Ceea ce înseamnă că războiul civil va începe atunci când albii conservatori, sătui să mai facă figură de sac de box, vor hotărî că a venit vremea să pună capăt acestei situaţii. Nu înainte. Să riscăm să avansăm o dată: alegerile de marţi, 3 noiembrie 2020, dacă vor avea loc, vor aduce fie victoria lui Trump, fie înfrângerea sa. Dacă Trump câştigă, niciodată progresiştii societali, Partidul Democrat şi deep state nu vor accepta victoria lui. Ce vedem acum desfăşurându-se în jurul mişcării BLM (Black Lives Matter) va fi înmulţit cu zece. Stângismul cultural şi societal ar putea atunci să-i împingă pe albii conservatori cu spatele la zid, provocând astfel începutul unui conflict armat. Dacă Trump va fi bătut, atunci va fi şi mai rău, pentru că stângismul cultural şi societal va ajunge la putere şi se va sluji de aparatul de stat pentru a-i marginaliza şi mai mult pe albii conservatori (pentru a-i dezarma, de exemplu), provocând astfel o rezistenţă şi un conflict armat. În oricare dintre ipoteze, chiar dacă istoria ne rezervă întotdeauna surprize, marţi, 3 noiembrie 2020, ar putea rămâne în anale ca ziua în care a început cel de-al doilea război civil american.

Ne-am ocupat de situaţia din SUA, dar cititorul va înţelege că situaţia din Europa nu stă deloc mai bine. Aici, ca şi acolo, vedem aceeaşi repartiţie pe teren: albii zombi în centrul marilor oraşe, minorităţile în cartiere, albii conservatori în periferiile rurale, oligarhia invizibilă plutind pe deasupra grămezilor pe care le-a fabricat. Aici, ca şi acolo, constatăm aceeaşi punere sub semnul întrebării a identităţii europene, cu bisericile cărora li se dă foc, cu sfinţii şi statuile Fecioarei cărora li se taie capul, cu «albitudinea» incriminată, cu reducerea la rasism care ne diminuează.” (Antonin Campana, „Guerre civile: les USA, notre canari dans la mine?” („Război civil: SUA, canarul nostru din mină?”), liguedumidi.com, 1.08.2020).

Totuşi, cel mai probabil, împotriva tuturor sondajelor de acum, va câştiga din nou Donald Trump. Va câştiga şi pentru că e un mare avantaj să candidezi din postura de preşedinte. Iar preşedintele Trump nu a fost în niciun caz un preşedinte mediocru sau irelevant. Dar acest rezultat — Donald Trump încă patru ani la Casa Albă — va fi inacceptabil pentru adversarii săi, conduşi de oligarhia globalizată şi de deep state, şi poate fi declanşatorul nefericit al unui război civil în America. Unde înarmată e toată lumea. Recent, de altfel, cumpărările de arme au explodat.

Alte subiecte :

Istoria ne privește — Starea Uniunii

La distanță de numai o lună am avut ocazia de a urmări discursurile despre Starea Uniunii atât în Federația Rusă (6 februarie), cât și...

Cum a cumpărat Putin Europa la bucată și a făcut din Viena a doua Moscovă

Viena nu mai e de mult o capitală imperială. A rămas doar un oraș superb, construit impecabil la finele secolului al nouăsprezecelea și începutul...

Vedeta: lege din alegeri

Citește și :