1.5 C
Timișoara
vineri 8 decembrie 2023

Protest spontan la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin

Joi, 16 noiembrie 2023, angajații AJPIS Caraș-Severin au continuat să-și transmită revendicările printr-un protest spontan, în intervalul orar 10:00-11:00, fără să fie perturbată activitatea instituției.
Spre deosebire de ziua de mieruri, acum s-au alăturat și colegii de la Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin. Revendicările sunt aceleași, legate de o salarizare corectă și de asigurarea numărului necesar de angajați pentru volumul de muncă existent:
1. Evaluarea justă a salariilor în conformitate cu efortul depus și responsabilitățile asumate.
„Considerăm că suntem demni de o remunerare pe măsura contribuției noastre în societate, egală cu a colegilor noștri din alte ministere din familia ocupațională „Administrație”, care și-au câștigat drepturile prin diferite metode: excepții de la lege la finanțe, la sănătate, excepții de la lege la educație. Noi, angajații din Ministerul Muncii am rămas, din păcate, „Cenușăreasa bugetarilor”.
2. Egalizarea grilelor din anexa VIII „Administrație”, prin eliminarea diferențelor între centru și teritoriu.
3. Asigurarea de personal suficient pentru volumul de muncă pe care îl avem. La nivelul AJPIS Caraș-Severin s-au acumulat ore suplimentare și avem zile de concediu de odihnă neefectuat din anul 2022.
Cu speranța că vom fi auziți și ascultați, vom continua protestele și în zilele următoare.”

Alte subiecte :

„Capitala Culturală a fost un succes atât din prisma locală, cât și pe plan național și internațional“ opinează Dominic Fritz

Anul 2023 a reprezentat pentru Timișoara un an excepțional, care a depășit așteptările tuturor. „Capitala Culturală a fost un succes atât din prisma locală, cât...

Transport public gratuit în acest weekend

Ca urmare a adresei cu nr. 5397/05.12.2023, transmise de către A.D.I. - Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, în vederea sprijinirii evenimentelor...

Citește și :