Președintele Iohannis, huiduit la Iași. „Nu mai vrem paradă, vrem autostradă!”

315

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Iași că nu s-a supărat pentru huiduielile care s-au auzit în timp ce susținea discursul dedicat împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Nemulțumirile ieșenilor vin pe fondul lipsei infrastructurii în Moldova, în special a amânării proiectului Autostrăzii A8 Iași – Târgu Mureș.

„Așa cum am comentat de fiecare dată, sunt foarte bucuros că în România avem o democrație vie, care se manifestă și, în așa o zi frumoasă cum este astăzi, nu ne-am supărat absolut deloc. Fiecare român are dreptul la opinia lui și cred că, în ansamblu, lucrurile merg și aici, pentru Iași, din ce în ce mai bine”, a spus Klaus Iohannis, într-o discuție cu presa.

Tot în timpul rostirii discursului său, şeful statului a fost şi ovaţionat atunci când a vorbit despre prioritatea construirii Autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.

Sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.