Plagiatori din toate partidele, secretizați-vă!

561

În plină vacanță de vară — perioadă în care universitățile se renovează, iar universitarii (de toate felurile) se relaxează —, Guvernul României și Ministerul Educației Naționale încearcă să promoveze o nouă lege privind organizarea și funcționarea învățământului superior din România. Printre multe alte inepții pe care acest proiect de lege încearcă să le promoveze este și desființarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNADCU). Scopul aparent al acestei măsuri este acela de a realiza — la nivelul sistemului național de învățământ universitar din această țară — o veritabilă descentralizare, de care să profite în primul rând instituțiile de învățământ superior și, totodată, o responsabilizare a acestora îndeosebi în privința validării titlurilor științifice de doctor și a calității de abilitat sau de conducător de doctorat. Inițiativa — la prima vedere, lăudabilă — ascunde însă o realitate pe cât de tristă, pe atât de urât mirositoare. Odată cu desființarea CNADCU, universitățile noastre — publice sau private — vor putea acorda doctorate după bunul lor plac și vor putea conferi calitatea de abilitat sau de conducător de doctorat oricui, chiar și unora pentru care cercetarea științifică este o foarte mare necunoscută.

De fapt, intenția de desființare a CNADCU se înscrie în logica unor alte foarte discutabile măsuri, menite a ascunde de ochii lumii, ai presei și ai comunității academice adevărate, puzderia de doctorate pentru al căror conținut ar trebui să le crape obrazul de rușine atât autorilor, cât și coordonatorilor lor. Printre aceste măsuri, ne sare în ochi — dat fiind grotescul situației generate! — secretizarea conținutului unor teze de doctorat aparținând unor indivizi care, plini de talent și putere de muncă (sper să nu vă scape ironia!), au împletit o carieră politică cu una universitară. De regulă, aceștia pretind că teza de doctorat susținută cuprinde date ori informații nedestinate publicului ori care, dacă ar fi expuse consultării publice, ar periclita ordinea publică sau securitatea națională. Mârșăvia este imensă, iar universitarii cărora încă nu le este rușine să scoată capul în lume știu câteva lucruri: (i) în principiu — iar excepțiile sunt extrem de rare și, în prealabil, cunoscute —, o teză de doctorat nu poate fi altfel susținută de către doctorand decât într-o ședință publică, în fața unei comisii și a oricărei persoane care dorește să participe la un astfel de eveniment, în limita capacității sălii în care susținerea tezei urmează să se facă; (ii) data, ora și locația exactă a susținerii tezei de doctorat sunt, în prealabil, anunțate, cu cel puțin 30 de zile înainte de desfășurarea unui asemenea eveniment, pe calea unei înștiințări care se postează, în mod obligatoriu, pe site-ul instituției de învățământ în cadrul căreia teza a fost alcătuită și urmează a fi susținută; (iii) de regulă și doar cu excepția celor susținute în domeniul conservării și al apărării securității naționale, toate tezele de doctorat se susțin în fața unei comisii, alcătuită din profesori și conferențiari universitari (ori cercetători științifici de gradul I sau II), care, pentru a lua cunoștință de conținutul tezei de doctorat pe care urmează a o analiza, nu posedă și nici nu au de ce să posede un certificat de securitate sau o autorizație de acces la informații clasificate, documente care se eliberează de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS); (iv) tezele de doctorat care încorporează date sau informații sensibile, nedestinate publicului și care privesc securitatea națională, nu pot fi nici alcătuite și nici susținute decât de persoane certificate de ORNISS și numai în fața unei comisii care, la rândul ei, este alcătuită din persoane care posedă câte un certificat de securitate sau o autorizație de acces la informații clasificate; (v) pe scurt, astfel din urmă teze de doctorat nu se susțin public; (vi) o teză susținută public nu mai poate fi ulterior clasificată, pentru că, prin susținere publică, teza de doctorat a intrat în mod definitiv în circuitul deschis al cunoașterii științifice.

Secretizarea unei teze de doctorat care nu privește securitatea națională se face pentru un singur scop: pentru a ascunde un plagiat sau o lucrare lipsită de calitate ori de originalitate sau una care nu a procurat niciun beneficiu cunoașterii în domeniul în care teza a fost susținută. Secretizarea unei teze de doctorat care nu vehiculează informații privitoare la securitatea națională nu reprezintă altceva decât un mijloc de ascundere a gunoiului sub preș. Oameni de nimic, ale căror cariere — inclusiv universitare! — s-au clădit pe terenul mlăștinos al minciunii și al imposturii își asumă calitatea de doctori într-o știință sau alta, fiindu-le însă rușine să arate lumii (avizate sau nu) rezultatul cercetării lor. Ei alcătuiesc pepiniera din care băieții deștepți și discreți ai României recrutează, la nevoie, rectori, miniștri, ambasadori sau judecători la Curtea Constituțională. Această pepinieră e trans- și supra-partinică, iar ideologia ei nu este nici liberală, nici social-democrată, nici progresistă. E o ideologie a minciunii perfect deghizate. Interesul ca o astfel de pepinieră să existe este unul imens: acești „doctori de mucava”, guralivi și plini de importanță, dar cu un lexic și cu o ideație sub cele ale unui câine bine dresat, răspund cel mai bine acelor interese care numai publice și numai legitime nu sunt. Dimensiunea falsității lor relevă, de fapt, amplitudinea slugărniciei lor. Ei nu gândesc, ei execută. Preiau de-a valma și fără discernământ tot ceea ce li se dictează, tot astfel cum, în trecut, au preluat de la alții, prin copiere, câte un pasaj sau mai multe, în încercarea nereușită de a plăsmui o pseudo-teză pe care, mai apoi, cu naturalețea cinică a celei mai infame creaturi, și-au permis să o denumească „de doctorat”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ