Noua Uniune Europeană

133

Consiliul European a cunoscut în zilele de 17–20 iulie poate cea mai stranie întrunire din istorie: una lungă, controversată în jurul unor teme cruciale, fără putința de a amâna deciziile, încheiată cu o lecție a compromisului ușor amară, dar învățată. „În dificultăți, apare deseori oportunitatea!”, menționa Ursula van der Leyen, președinta Comisiei, în documentul înaintat celorlalte instituții, document prin care comunica argumentele și decizia bugetului pentru reformă și reconstrucție europeană. Nu este prima dată când reușește să rezume o situație extrem de complexă într-o formulă încărcată de pozitivitate și optimism, dând un impuls tacit, dar ferm pașilor altfel tergiversați până la exasperare. Subtitlul documentului: Șansa Europei: Reparația și pregătirea pentru noua generație nu doar face oferta greu de respins per se, dar convoacă politicienii în jurul mesei de negocieri fără a le lăsa portițe de răstălmăciri.

Sigur că dosarul nu a trecut de votul Consiliului așa cum l-a întocmit executivul, dând Parlamentului European ocazia de a formula nenumărate critici și amendamente: critici referitoare la faptul de a înlătura din buget anumite capitole, de a deprecia anumite programe, de a subfinanța o serie de proiecte de perspectivă; amendamente referitoare în special la procedurile de control și plăți, aduse cu scopul de a transforma un mesaj rigid venit de la șefii de state și de guverne într-un program fezabil și eficient. Fiecare a plecat cu interpretarea personală a celor petrecute acolo, fiecare lider și-a clamat victoria chiar dacă nimeni nu a obținut ceea ce sperase înaintea discuțiilor! Dar ceea ce într-adevăr poate fi considerat un triumf este modul în care dispute radicale, vechi de ani și ani au fost depășite fără a fi puse între paranteze; faptul că o inițiativă ce vizează toate țările membre va da fiecărei părți un câștig, dincolo de compromisul la care a trebuit să consimtă. „Nicio persoană, nicio regiune, niciun stat membru nu va fi lăsat în urmă!”, amintește de trecutul doamnei von der Leyen în fruntea Ministerului Apărării din Germania, dar instituie, dincolo de idiosincraziile naționaliste tradiționale, o nouă regulă: Europa operează ca entitate, nu ca o sumă de orgolii. O regulă care sfidează proiectul Europei cu numeroase viteze, aducând pe toată lumea în jurul mesei. În urmă cu câteva decenii, deja, Edgar Morin avertiza: „Dușmanul este hegemonic… Împotriva Neantului se poate regenera sursa voinței de a trăi și genera o voință de a trăi europeană. Suntem îndemnați să ne întemeiem cetățenia europeană în raport cu Neantul!”. Era greu de spus atunci, încă în plin Război rece, când va sosi clipa acestei renașteri și cum ar fi ea posibilă într-o Europă măcinată secole la rând de dispute interne de sumă zero. Și iată că a venit pandemia, blocând, oprind, izolându-ne unii de alții și forțându-ne să ne vedem, fiecare, în propria oglindă. Unii au spart-o din deznădejde, alții o acoperă precum în ceremoniile funerare tradiționale. Dar „Noua Echipă Europeană”, formată din Ursula van der Leyen, Charles Michel și David Sassoli a hotărât să împingă lucrurile mult mai departe decât s-ar fi sperat acum câteva luni! Le-am oferit formula „Noua Echipă Europeană” cu gândul la Noile Echipe Internaționale care, în perioada imediat postbelică, au creat o structură a partidelor creștin-democrate europene având ca scop pregătirea și apoi, realizarea federației continentale. Contextul politic le-a permis să meargă cu pași mici, dar acum, blocajul lunilor de izolare ar putea fi un bun prilej de a impulsiona unitatea europeană. Cel puțin acesta pare mesajul celor trei lideri europeni. În esență, ei au relansat discuția asupra bugetului multianual al Uniunii, din punctul în care fusese întreruptă în luna februarie, adăugându-i imperativele impuse de criza ce a urmat și de efectele ce stau să vină. Astfel, bugetului propriu-zis (pentru perioada 2021–2027) i-a fost adăugat unul de reconstrucție intitulat Noua Generație a Uniunii Europene, accentuând orizontul mediu și lung al dezvoltării avute în vedere.

Proiectul a fost înaintat Consiliului European care, prin maratonul dezbaterilor între lideri a oferit încleștarea fără mănuși diplomatice, dar și un compromis ce pune lucrurile în mișcare. Sub motto-ul Repară, reformează și remodelează, s-a reușit deblocarea problemei financiare — actualul exercițiu bugetar se încheie la 31 decembrie și exista riscul ca alocările necesare să nu poată fi făcute la termen pentru noul buget – dar s-a petrecut, fără ca politicienii să aibă timp să vadă, propria lor reformare. De acum, piatra de încercare este la fiecare în mapă, în felul în care va reuși să mobilizeze administrațiile naționale în scrierea de proiecte, accesarea și implementarea lor corectă. Înainte de a afla sumele și condițiile de accesare, bugetul și întreaga documentație aferentă a ajuns în Parlamentul european. Numeroși membri ai mai multor grupuri politice afirmau răspicat că nu vor vota, bugetul neavând șanse să treacă în actuala formulă. Și totuși, cu amendamentele și criticile pe care le-am menționat, 465 de voturi pentru dintr-un total de 682 au fost mai mult decât suficiente spre a da Uniunii instrumentul financiar fundamental.

Până la urmă, capacitatea de negociere, dorința de a găsi o formulă viabilă și decizia de a transfera deciziile politice prea radicale în contul supervizării permanente de către Comisie a descoperit cifrul armistițiului. Sigur că fiecare tabără speră ca,  în viitor, argumentele sale să prevaleze dar aceasta stă în însăși funcționarea unei democrații! „Europa nu se află la originea democrației. Democrația ateniană nu ea democratică pentru sclavi… Prima democrație modernă s-a născut nu în Europa, ci împotriva ei, în America (1776).” (E. Morin) Aici stă, credem, marele merit al actualei echipe și al momentului unic pe care l-au creat! Indiferent că a fost vorba despre excluderea Ungariei, despre pretențiile Italiei sau dansul Finlandei în jurul mai multor propuneri, în final s-a obținut un document și un proiect de Uniune care oferă fiecăruia, doza de oxigen.

Europa e puternică! Europa e unită!

Astfel rezuma Charles Michel, Președintele Consiliului European examenul de conflict-management pe care l-a depășit cu brio. În esență, văzându-și mâinile legate de efectele economice devastatoare ale pandemiei, doamna van der Leyen a cerut Angelei Merkel și lui Emanuel Macron să vină cu o propunere de relansare fundamentală a Uniunii. Pe acel proiect a lucrat Comisia, ajungând la o inițiativă fără precedent: Uniunea ca întreg se va împrumuta de pe piețele financiare internaționale cu o dobândă mult mai mică decât ar reuși aproape orice țară membră, urmând ca fondul obținut să fie repartizat statelor ca susținere a eforturilor post-criză. Restituirea împrumutului se va face începând cu 2028, pe o perioadă de maximum 30 de ani.

Această perspectivă ridică două întrebări tehnice: cum se împart banii și cine plătește. Fondurile se adaugă celor ce revin statelor din bugetul multianual, buget care se va distribui conform uzanțelor. Dar împrumutul, cunoscut deja drept Noua Generație UE, împrumut proiectat să aducă suma de 750 miliarde euro, se va aloca parțial (500 miliarde euro) în granturi, iar restul, 250 miliarde euro, ca împrumuturi ale statelor de la Uniune. Restituirea a fost discutată fără a se oferi o soluție definitivă, atât datorită țărilor care s-au opus proiectului, cât și urmare a propunerilor îmbrățișate de toate părțile. Anume, pe lângă o cotă ce va reveni, fără îndoială, fiecărui stat membru, se va crea Rezerva proprie a Uniunii, un fond nou, a cărui componență și alimentare vor face obiectul unor reglementări ulterioare. În orice caz, acolo se vor acumula sume din taxele pe deșeurile neregenerabile, din ajustarea regulamentului referitor la emisiile de carbon la taxele vamale percepute de la terți, taxe pe tranzacții. Fondul urmează a fi deschis la 1 ianuarie 2021. Am putea spune că va reprezenta veniturile proprii ale Uniunii și, în mod cert, un pas cert în direcția federației financiare.

Filosofia din spatele acestor alocări nu este una a simplei finanțări a industriilor și serviciilor existente, dimpotrivă! Se dorește ca „repornirea” economiilor să fie una a trecerii graduale spre o altfel de economie europeană, bazată pe doi piloni fundamentali: energia verde și digitalizarea. Aici deja au apărut divergențe întrucât ținta este o Europă fără emisii de carbon în 2050. Polonia a obiectat că i-ar fi foarte greu să restructureze sectorul energetic, încă puternic ancorat în minerit dar alocările bugetare oferite, adăugate fondurilor structurale au adus consimțământul. În continuare, bugetul este defalcat pe trei piloni: investiții și reforme, încurajarea investițiilor private și, respectiv, pilonul post-criză, responsabil pe de-o parte cu domeniul sanitar prin excelență, cu achizițiile de medicamente, echipamente, iar pe de altă parte, cu ajutorul oferit de Europa unor state vecine sau aflate într-o poziție specială față de politicile externe: Balcanii de Vest, Ucraina, Iordania, Tunisia.

Europa Centrală a fost, din nou, în centrul discuțiilor, axate pe tema respectării statului de drept. Dacă o serie de state nordice cărora li s-a adăugat Austria, s-au opus din principiu ideii de împrumut colectiv, problema a devenit și mai spinoasă atunci când Angela Merkel și-a amintit o decizie a Comisiei europene din 2018, prin care alocarea unor fonduri să fie dependentă de respectarea legalității și de funcționarea corespunzătoare a instituțiilor statului. Strict politic, numeroși lideri au susținut poziția în Consiliul European, stârnind premierul Orbán Viktor să amenințe cu exercitarea dreptului de veto. Era limpede că gestul lui ar fi blocat totul, putând fi însoțit de o atitudine similară din partea Poloniei. În cele din urmă, textul a fost reformulat astfel încât să permită o mai mare flexibilitate: „Consiliul European subliniază importanța respectării statului de drept”. De acum înainte, Comisia va putea sesiza Consiliul asupra oricărei devieri de la această regulă, acesta din urmă luând decizia asupra suspendării finanțării, dacaă analiza va duce la acest rezultat. Dar va fi o hotărâre de parcurs, nu un veto care să afecteze întregul program. De partea cealaltă, percepția este că am reușit să prevenim ideea dureroasă că anumite țări pot bloca accesul la fonduri în mod discreționar, folosind argumentul extrem de imprecis al statului de drept!”, a afirmat Michal Dworczyk, șeful de cabinet al premierului polonez Morawiecki. La rândul său, Orbán Viktor aprecia modul în care cele două țări și-au apărat mândria națională, subliniind faptul că „e inacceptabil ca cei ce au moștenit statul de drept să dea lecții și să critice națiunile care au luptat pentru libertate și au trecut prin vremuri extrem de dificile spre a dărâma regimurile comuniste.” Dacă în interviul din 24 iulie pentru Radio Kossuth, premierul maghiar afirma că „brigăzile liberale atacă Ungaria”, iar războiul va dura mult de acum înainte, exact aceeași concluzie avea premierul olandez, Mark Rutte, pregătit să urmărească și să avertizeze Comisia asupra oricărei țări care ar încălca regula.

În cele din urmă, Cehia, care inițial a catalogat întregul demers total inacceptabil „pentru că premiază țările cu șomaj și penalizează țările cu disciplină fiscală” (Andrej Babis), a primit în jur de 19 miliarde, Polonia aproape 54 miliarde, Croația (țară dependentă de turism, și extrem de recunoscătoare pentru sumele care pot acoperi imensele pierderi ale perioadei de blocaj), 20 miliarde, Grecia în jur de 30 miliarde. Slovacia, cu o rată a absorbției fondurilor mai slabă decât România speră totuși ca această oportunitate „să-și reinventeze economia, depășind modelul muncii ieftine care au transformat-o într-o linie de asamblare pentru fabricile de autoturisme” (cf. Politiko). Totuși, adevăratele sume vor fi cele ce vor fi atrase în mod corespunzător și utilizate în reforma internă, în refacerea economiilor și în transformarea societăților europene.

Și totuși, dacă în anii ’80, Edgar Morin scria: „ne aflăm în agonia unei lumi ce nu reușește să se nască, pentru că ne aflăm în agonia unei lumi ce nu reușește să moară!”, acum vedem limpede care sunt cele două lumi și în ce direcție înclină balanța. Am avut un Parlament european agresiv, sigur pe competențele sale, dinamic și inspirat; un proiect de centralizare financiară prin fondul de Resurse Proprii; eterna luptă naționaliști vs europeni transformată în compromisul care cumva, îi invită pe primii să vină spre Europa, oferindu-le șanse și finanțări; pe ceilalți să creadă în proiectul comun, susținut de regulamente mai bine definite. Șocul crizei în care ne aflăm a determinat afirmarea unor poziții tranșante care apoi, cu tact și determinare, au fost incluse de negociatori în schița unei noi Europe, cu un alt tip de dialog și de politici.

LĂSAȚI UN MESAJ