12.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Niciodată nu am fost mai jos: Moldova dă clasă Timișoarei fotbalistice

Duminica trecută, la o oră cretină, 12:30, oră impusă de televiziunea lu’ Digi, pe o căldură toridă, ASU Politehnica n-a reușit, din nou, să nu piardă acasă. A fost, din nou, înfrângere la limită, cu multe goluri marcate, ca și în prima etapă, la 3-4 cu târgoviștenii de la Chindia.

Acum, 2-3 cu Foresta Suceava. Lume puțină, prea puțină, doar Druckeria respectându-și blazonul. Uriașul oval de beton în stil sovietic este, de vreo cinci ani, gol. Lumea nu mai vine la fotbal. Nici la ACS, nici – și aici chiar nu înțelegem de ce – la ASU.

Alb-violeții au deschis scorul și n-au jucat rău. A fost suficient ca bucovinenii să egaleze dintr-un penalty care n-a fost, în finalul primei reprize, pentru ca gazdele să cadă. Suceava s-a desprins la 3-1, iar băieții UPT-ului n-au putut decât să limiteze scorul.

Cu trei zile în urmă, joi, într-o restanță din etapa 1 a Ligii I, ACS Poli a fost spulberată, tot de Dan Păltinișanu, de FC Botoșani. 0-5!!

Ce Dumnezeu s-a întâmplat cu fotbalul ăsta timișorean? În decurs de trei zile, două echipe din nord-estul țării, din zona Moldovei (Suceava e, mai exact, din Bucovina), au bătut la Timișoara.

Cât de jos mai putem coborî? Cine urmează să dea lecții de fotbal pe Bega? Voluntariul, Clinceniul, Baloteștiul?

Oameni buni, haideți să ne strângem – sau să vă strângeți – la o masă, rotundă sau ovală, și să facem ceva pentru fotbalul ăsta al nostru.

Altfel, stadionul Dan Păltinișanu va ajunge un sumbru teatru al coșmarurilor fotbalului timișorean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Candidatura domnului Dominic Samuel Fritz la următoarele alegeri locale este una legală

Am scris acest text și pentru că, în spațiul public, au apărut tot felul de opinii (în unele dintre ele sunt citat trunchiat), care...

„Muții” vor decide soarta alegerilor în Timișoara și Timiș

Cei care tac de mai bine de un deceniu sunt oamenii care au refuzat să mai meargă la vot în tot acest timp. Sunt...

Citește și :