9.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Localitățile din Timiș unde puteți circula fără declarația pe propria răspundere

Prefectul Liliana Oneț a condus, astăzi, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căruia a fost stabilită lista unităților administrativ teritoriale cuprinse în zona de 30 km ca perimetru în jurul municipiilor ( Timișoara și Lugoj) din județul Timiș unde este permis accesul fără obligativitatea completării declarației pe propria răspundere.

Având în vedere, Ordinului Comandantului acțiunii, secretarul de stat Raed Arafaf, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, nr. 134464/21.05.2020, conform căruia au fost stabilite „zonele în care se poate circula fără declarație pe proprie răspundere, adică pe teritoriul administrativ al municipiilor, precum și o zonă de 30 km ca perimentru in jurul acestor unități administrativ teritoriale, dar nu mai mult de limita județului” și referatul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției al județului Timiș, în baza căruia s-a stabilit o lista cu localitățile care sunt situate pe raza a 30 de kilometri în jurul celor două municipii din județul Timiș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a aprobat:
Art. 1 Lista unităților administrativ teritoriale cuprinse în zona de 30 km ca perimetru în jurul municipiului Timișoara unde este permis accesul fără obligativitatea completării declarației pe propria răspundere, după cum urmează:
 Săcălaz, Cărpiniș, Cenei, Peciu Nou, Sânmihaiu Român, Parța, Jebel, Pădureni, Liebling, Șag, Sacoșu Turcesc, Chevereșu Mare, Giroc, Moșnița Nouă, Recaș, Bucovăț, Remetea Mare, Ghiroda, Fibiș, Pișchia, Giarmata, Dumbrăvița, Orțișoara, Satchinez, Sânandrei, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Biled, Iecea Mare;
– localitățile din cadrul următoarelor unități administrative: Uivar, Răuți, Sânmartinul Maghiar (din comuna Uivar), Topolovățu Mare, Șuștra, Cralovăț (din comuna Topolovățu Mare), Petroman, Obad (din orașul Ciacova).

Art.2. Lista unităților administrativ teritoriale cuprinse în zona de 30 km ca perimetru în jurul municipiului Lugoj unde este permis accesul fără obligativitatea completării declarației pe propria răspundere, după cum urmează:
 Buziaș, Racovița, Topolovățu Mare, Belinț, Boldur, Darova, Victor Vlad Delamarina, Găvojdia, Știuca, Criciova, Coșteiu, Nădrag, Fârdea, Bârna, Făget, Dumbrava, Traian Vuia, Mănăștiur, Ohaba Lungă, Bara, Secaș, Ghizela, Brestovăț, Balinț, Bethausen;
– localitățile din cadrul următoarelor unități administrative: Baloșești ( din comuna Tomești), Petrovaselo, Stanciova(din orașul Recaș).

Precizăm că trebuie respectate cu strictețe, în continuare, toate prevederile HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata stării acesteia pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID -19 și facem apel la cetățenii județului Timiș ca deplasările în interiorul localităților și în afara localităților să se facă doar cu respectarea prevederilor în art. 2 din Anexa 3 a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020.

Totodată, prefectul Liliana Oneț face apel la locuitorii județului Timiș să respecte obligația privind purtarea măștii în spațiile publice închise, inclusive mijloacele de transport în comun, spațiile comerciale și la locul de muncă, conform prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 (art. 1 din Anexa2) privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :