20.1 C
Timișoara
duminică 5 mai 2024

Liber la organizarea de nunți și botezuri, dar și de alte evenimente în aer liber, de la 1 Iunie

Guvernul a aprobat creşterea, de la 1 iunie a numărului participanţilor la activităţile culturale, artistice, de divertisment desfăşurate în spaţii deschise.

Astfel, numărul participanților la astfel de evenimente poate să crească de la 500 la 1.000 dacă fac dovada că sunt vaccinați anti-COVID, testați sau trecuți prin infecţia cu SARS-CoV-2, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.

Numărul persoanelor care pot circula în grupuri a fost mărit la opt, a precizat prim-ministrul.

În plus, s-a aprobat desfăşurarea evenimentelor private, nunţi, botezuri cu 50 de persoane în spaţii închise şi 70 de persoane în spaţii deschise. Numărul persoanelor participante poate fi mai mare doar dacă toate persoanele sunt vaccinate, a precizat Florin Cîţu.

Activităţile sportive se pot desfăşura, atât în interior, cât şi în exterior, cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea spaţiului. Premierul a menţionat că participarea peste această limită este permisă doar dacă toate persoanele sunt vaccinate anti-COVID sau prezintă test negativ sau se vaccinează înainte de intrarea la eveniment.

“Asta înseamnă că la evenimentele sportive vom avea centre de vaccinare”, a explicat Florin Cîţu.

Potrivit şefului Executivului, a fost crescut şi numărul persoanelor care pot participa la activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment la interior de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului. A fost creată posibilitatea desfăşurării la capacitate maximă a spaţiului, dacă la activitate participă doar persoane vaccinate.

În plus, au fost redeschise locurile de joacă în spațiile închise cu participare de până la 50% din capacitatea maximă, cu condiția ca însoțitorii să facă dovada vaccinării sau trecerii prin boală.

În privința sălilor de sport, a crescut numărul persoanelor care pot intra în sălile de sport, la 70% din capacitatea spațiului sau mai mare dacă toți sunt vaccinați.

Florin Cîţu a mai informat că a fost crescut gradul de ocupare a meselor din restaurantele de interior de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului, iar numărul clienţilor poate fi mai mare dacă toţi sunt vaccinaţi anti-COVID.

Hotararea CNSU

Sursa: www.radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cele mai potrivite vinuri pentru masa de Paște

Valentin Ceafalău, expert în vinuri și membru al echipei de degustători, care a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb din Franța 2023, recomandă...

Sute de credincioși au primit lumină în bisericile din Timișoara

Așa cum tradiția o cere, sute de credincioși au luat lumină astă noapte în bisericile din Timișoara. Ei s-au adunat la Catedrala Mitropolitană, în...

Citește și :